Papa Francisc: Sunt un creștin al vorbei sau al faptei?
06.12.2018, Vatican (Catholica) - Nu e suficient să spunem că suntem creștini, trebuie să facem lucrurile creștinului. La predica de la Sfânta Liturghie celebrată joi, 6 decembrie a.c., în capela Casei Santa Marta, Papa Francisc a comentat pe marginea Evangheliei zilei, despre casa construită pe stâncă (Mt 7, 24-29). Pontiful a atras atenția asupra faptului că viața creștinului are un orizont marcat de cele mai multe ori de trei realități contrastante: a spune și a face, nisip și stâncă, sus și jos. „Cine ascultă cuvintele Mele și le împlinește”, spune Isus, „va fi asemenea cu bărbatul înțelept care și-a construit casa pe stâncă” (v. 24), pe când cel care ascultă cuvintele Sale și nu le împlinește este asemenea omului care și-a ridicat casa pe nisip (cf. v. 26). Numai temelia trainică, stânca rezistentă, ține casa în picioare în fața intemperiilor.
Primul grup de realități, „a spune și a face”, arată două căi opuse pentru viața creștină: „A spune este un mod de a crede, dar foarte superficial, la jumătatea drumului: eu spun că sunt creștin, dar nu fac lucrurile creștinului. Este un pic, pentru a spune foarte simplu, ca și cum unul se machiază în creștin: a spune este numai a se machia, a spune fără a face. Propunerea lui Isus este concretețe, mereu concretă. Când cineva se apropia și îi cerea un sfat, [erau] întotdeauna lucruri concrete.” Două direcții opuse arată și cel de-al doilea grup de cuvinte, „nisip și stâncă”. Evident, nisipul „nu este solid”, este „o consecință a lui a spune”, o viață construită „fără temelie”. Stânca, în schimb, este Domnul. „El este tăria. De atâtea ori, cel care are încredere în Domnul nu apare, nu are succes, este ascuns, dar e statornic. Nu și-a pus speranța în vorbe, în vanitate, în mândrie, în puterile trecătoare ale vieții. Domnul este stânca. Concretețea vieții creștine ne face să mergem mai departe și să construim pe acea stâncă, pe Dumnezeu, pe Isus, pe soliditatea dumnezeirii. Nu pe aparențe sau pe vanitate, pe mândrie, pe recomandări. Nu. Adevărul.”
Al treilea binom, în fine, – sus și jos – exprimă pașii celor mândri și vanitoși în raport cu cei umili. Amintind prima lectură liturgică, luată din cartea profetului Isaia, Sfântul Părinte a remarcat că Domnul „i-a dat jos pe cei care locuiau sus, a răsturnat cetatea înălțată, a răsturnat-o până la pământ, a ras-o la sol. Picioarele trec peste ruinele ei: sunt picioarelor celor asupriți, picioarele celor săraci.” Și a continuat: „Această pagină a profetului Isaia are adierile cântării Fecioarei Maria din Magnificat: Domnul îi ridică pe cei smeriți, pe cei care sunt în concretețea de fiecare zi, și îi dă jos pe cei mândri, pe care își construiesc viața pe vanitate, pe orgoliu. Aceștia nu durează în timp.” În această perioadă a Adventului, a încheiat Sfântul Părinte, ne vin în ajutor câteva întrebări cruciale: „Eu sunt un creștin al vorbei sau al faptei? Îmi clădesc viața pe stânca lui Dumnezeu sau pe nisipul lumescului, al vanității? Sunt smerit, mă străduiesc să merg mereu la nivelul de jos, fără orgoliu, și să îl slujesc astfel pe Domnul?” (pr. Anton Dancă pentru Vatican News România)
