Sfântul Papă Paul al VI-lea înscris în calendar pe 29 mai

06.02.2019, Vatican (Catholica) - „Luând în considerare sfințenia vieții [Papei Paul al VI-lea], mărturisită în fapte și în cuvinte, ținând cont de marea influență exercitată de slujirea sa apostolică pentru Biserica răspândită pe tot pământul, Sfântul Părinte Francisc, primind cererile și dorințele poporului lui Dumnezeu a dispus ca să fie înscrisă celebrarea Sfântului Paul al VI-lea, Papă, în Calendarul Roman General, la 29 mai, cu gradul de comemorare facultativă. Această nouă comemorare va trebui să fie introdusă în toate calendarele și cărțile liturgice pentru celebrarea Liturghiei și a Liturgiei Orelor; textele liturgice de adoptat, atașate la prezentul decret, trebuie să fie traduse, aprobate și, după confirmarea acestui dicaster, publicate sub îngrijirea Conferințelor Episcopale.”

Astfel citim într-un decret al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, dat pe 25 ianuarie 2019 și devenit public astăzi. De regulă sfinții sunt pomeniți în ziua morții lor, adică a „nașterii” lor pentru cer. În cazul Papei Paul al VI-lea, data morții sale fiind 6 august, în sărbătoarea Schimbării la Față, s-a decis să se aleagă altă dată, optându-se pentru ziua hirotonirii sale întru preoție. Ne mai despart deci câteva luni de prima pomenire liturgică a Sfântul Paul al VI-lea, drept pentru care Vaticanul a dat publicității nu doar decretul ci și celelalte informații necesare pentru noua sărbătoare. Redăm în continuare informațiile despre noul Sfânt, oferite în decretul Congregației amintite, decret semnat de prefect, Cardinalul Robert Sarah, și de secretar, Arhiepiscopul Arthur Roche, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu.

Paul al VI-lea (numele dinainte Giovanni Battista Montini) s-a născut la 26 septembrie 1897 la Concesio (Brescia), în Italia. La 29 mai 1920 a fost hirotonit preot. Din 1924 a prestat propria colaborare Suveranilor Pontifi Pius al XI-lea și Pius al XII-lea și, în același timp, a exercitat slujirea sacerdotală în favoarea tinerilor universitari. Numit substitut al Secretariatului de Stat, în timpul celui de-al doilea război mondial s-a angajat să caute refugiu pentru evrei persecutați și pentru evacuați. Desemnat după aceea pro-secretar de stat pentru Afacerile Generale ale Bisericii, din cauza funcției sale deosebite a cunoscut și a întâlnit și mulți făuritori ai mișcării ecumenice. Numit Arhiepiscop de Milano, s-a îngrijit de Dieceză în multe moduri. În 1958 a fost ridicat la demnitatea de Cardinal al Sfintei Biserici Romane de către Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea și, după moartea acestuia, a fost ales la Catedra lui Petru la 21 iunie 1963.

Perseverând neobosit în opera începută de predecesori, a dus la împlinire îndeosebi Conciliul Vatican II și a demarat numeroase inițiative, semne ale grijii sale deosebite față de Biserică și față de lumea contemporană, între care trebuie amintite călătoriile sale în calitate de pelerin, întreprinse din cauza slujirii apostolice și care au folosit fie la pregătirea unității creștinilor, fie la revendicarea importanței drepturilor fundamentale ale oamenilor. În afară de aceasta, a exercitat magisteriul suprem în favoarea păcii, a promovat progresul popoarelor și înculturarea credinței, precum și reforma liturgică, aprobând rituri și rugăciuni în linie în același timp cu tradiția și adaptarea la noile timpuri, și promulgând cu autoritatea sa, pentru ritul roman, Calendarul, Liturghierul, Liturgia Orelor, Pontificalul și aproape tot Ritualul, cu scopul de a favoriza participarea activă la liturgie a poporului credincios. De asemenea, s-a îngrijit ca toate celebrările pontificale să îmbrace o formă mai simplă. La 6 august 1978, la Castel Gandolfo, și-a dat sufletul lui Dumnezeu și, conform dispozițiilor sale, a fost înhumat în manieră umilă așa cum a trăit.

Păstor și călăuză a tuturor credincioșilor, Dumnezeu încredințează Biserica sa, peregrină în timp, celor pe care El însuși i-a constituit vicari ai Fiului său. Între aceștia strălucește Sfântul Papă Paul al VI-lea, care a unit în persoana sa credința limpede a Sfântului Petru și zelul misionar al Sfântului Paul. Conștiința sa că este Petru apare bine dacă se amintește că la 10 iunie 1969, în vizită la Consiliul Ecumenic al Bisericilor la Geneva, s-a prezentat spunând: „Numele meu este Petru”. Însă misiunea pentru care se știa ales îi deriva și de la numele ales. Ca și Paul, și-a dedicat viața pentru Evanghelia lui Cristos, trecând de noi granițe și făcându-se martor al său în vestire și în dialog, profet al unei Biserici extrovertite care privește la cei de departe și se îngrijește de cei săraci. De fapt, Biserica a fost mereu iubirea sa constantă, grija sa primordială, gândirea sa fixă, primul fir conducător fundamental al pontificatului său, pentru că voia ca Biserica să fie mai conștientă de ea însăși pentru a extinde tot mai mult vestirea Evangheliei.