Cardinalul Fernando Filoni despre Biserica Catolică din China (II)
06.02.2019, Vatican (Catholica) - Cardinalul Fernando Filoni, prefect al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, a urmărit drumul delicat și complex al Bisericii catolice din China începând din anul 1992, an al sosirii sale la Hong Kong. Tot în acei ani se ajungea la dezghețul diplomatic dintre Republica Populară Chineză și Sfântul Scaun, cu primele contacte între exponenți ai Secretariatului de Stat și ministerul afacerilor externe de la Pechin. L’Osservatore Romano a publicat pe 3 februarie a.c. un interviu cu acest prelat, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro. Redăm ultima parte.
– Putem să ne întoarcem la întrebarea inițială (dacă comunitățile clandestine vor trebui să capituleze în fața comunității oficiale, poate chiar prin absorție)?
– Da. Pentru că este de importanță primară să se dea un răspuns. Și anume, care ar fi destinul comunităților așa-numite „clandestine”? Este o problemă care se află în mod deosebit la inima Sfântului Scaun. Aș vrea să fiu clar: înainte de toate sunt numai două Diecezele care au avut până acum o alternanță la conducerea lor (Mindong și Shantou); lucrul la care trebuie să se tindă, sper fără forțări, este unitatea nu numai formală, ci și reală. Dispare condiția de clandestinitate, dar nu persoanele care sunt implicate în ea. Rămân credința lor, tradițiile lor și spiritualitatea lor care folosesc întregii comunități diecezane. Episcopii înșiși se vor îngriji cu înțelepciune și se vor face garanți ai acestui „suflet”; ei vor face aceasta ca Episcopi diecezani ai întregului popor al lui Dumnezeu, nu prin preferință de proveniență din comunitatea aceasta sau cealaltă. Îmi rezultă că în Dieceza de Mindong se lucrează pentru unitate. Sper ca și autoritățile civile locale să înțeleagă necesitatea de a acționa treptat, fără a forța situațiile.
Așa cum spune cu înțelepciune Episcopul menționat Wei Jingyi, toți (fie autoritățile civile, fie cele ecleziastice, atât dinăuntrul cât și din afara Chinei) „trebuie să ne pregătim psihologic și… să înaintăm pas după pas, încercând să facem să crească unitatea, pentru că aceasta ne cere credința noastră”. Este necesar un spirit de primire, de sobrietate, de includere eclezială și de iertare pentru a nu pierde dimensiunea transcendentă autentică a vieții Bisericii. Asta se referă mai ales la păstori pentru că, așa cum spune Papa Francisc, „Avem atâta nevoie de păstori care să îmbrățișeze viața cu lărgimea inimii lui Dumnezeu, fără a se acomoda în satisfacțiile pământești, (…); păstori purtători ai Înaltului, liberi de ispita de a se menține „la cotă joasă”, eliberați de măsurile restrânse ale unei vieți lâncede și obișnuite; păstori săraci, nu alipiți de bani și de lux, în mijlocul unui popor sărac care suferă; vestitori coerenți ai speranței pascale…” (L’Osservatore Romano, 12 februarie 2018).
Repet, nu trebuie să se privească la această fază în termeni de învinși sau învingători. Ar fi greșit și deviant! Iată, dacă mă străduiesc să privesc lucrurile în perspectivă, chiar dacă nu îmi fac iluzii că acest lucru se întâmplă în mod automat sau ușor, nici nu ignor dificultățile care există mereu, văd, sau mi se pare că văd, o Biserică mai unită, mai conștientă, mai pregătită și mai atentă la lumea pe care este chemată să o slujească prin mărturia evanghelică; în afară de aceasta, mai în sintonie cu timpul în care trăiește, aș vrea să spun și mai liberă și într-o țară care să se actualizeze tot mai mult în mod înțelept. Papa Francisc, în mesajul său, a vorbit și despre contribuția profetică și constructivă pe care catolicii chinezi trebuie să știe să o ofere, scoțând-o din planul lui Dumnezeu cu privire la viața umană: „Aceasta poate să le ceară lor și truda de a spune un cuvânt critic, nu din contrapoziție sterilă ci cu scopul de a edifica o societate mai dreaptă, mai umană și mai respectuoasă față de demnitatea fiecărei persoane” (nr. 6).
– Eminență, în China sunt catolici care, după ce au suferit mult pentru a se menține fideli față de Suveranul Pontif, acum se simt dezorientați și, mai ales, experimentează senzația amară că sunt aproape trădați și abandonați de Sfântul Scaun. Ce simțiți că trebuie să li se spună?
– Catolicilor care au mărturisit credința doresc să le amintesc înainte de toate mângâierea lui Isus care spune: „Bine, slujitor bun și credincios, … intră în bucuria Stăpânului tău” (Mt 25,23); această mângâiere nu poate fi plătită, nu are preț! Este mângâierea cea mai frumoasă pe care unul o poate auzi spusă de Învățător. În orice caz, din partea Sfântului Scaun și a mea personal, doresc să exprim un sentiment de vie mulțumire și de admirație pentru fidelitatea și statornicia în încercare, pentru încrederea în Providența lui Dumnezeu și în dificultăți și în adversități. Atâția, în decursul anilor, au fost adevărați martiri sau mărturisitori ai credinței! Numai un suflet superficial sau în rea credință ar putea să își imagineze că Papa Francisc și Sfântul Scaun abandonează turma lui Cristos, oriunde și în orice condiție s-ar afla ea în lume. De aceea, trebuie să lucrăm mai mult asupra percepției credincioșilor, adesea influențată de mesaje mediatice nu total corecte sau echilibrate, în dificultate de a înțelege discreția care a înconjurat dialogul dintre Sfântul Scaun și Republica Populară Chineză. Este necesar respect mai mare față de acești frați și surori; nimeni nu trebuie să abuzeze de sentimentele lor.
Oricum, înțeleg îndoielile; înțeleg perplexitățile; uneori le împărtășesc. Dar nu împărtășesc atitudinea celor care, deși mențin rezervele lor legitime, nu numai că nu se străduiesc să înțeleagă și punctul de vedere al altora, ci mai ales riscă să nu vâslească în sintonie în barca lui Petru. Papa, împreună cu colaboratorii săi, a făcut, face și va face tot posibilul pentru a fi aproape de Biserica din China; nu suntem infailibili în moduri, dar iubim cu adevărat Biserica și poporul chinez. Sunt mulți ani de când se lucrează și se studiază toate situațiile; câte rugăciuni pentru a întări cu duioșia spirituală, pentru a lumina cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a încuraja cu seninătatea conducerii, pentru a găsi soluții și pe planul diplomatic! Invit pe oricine are posibilitatea să colaboreze pentru a face să ajungă aceste sentimente și cuvinte la cei care au nevoie și se simt abandonați. De altfel, va rămâne mereu adevărat ceea ce cântă psalmistul: „Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie” (Ps 126,5).
– Eminență, care este proiectul Bisericii Catolice din China? Cum vedeți viitorul creștinismului în țara aceea?
– Aș distinge două aspecte. Cu privire la primul, adică la proiectul Bisericii Catolice din China, aș spune că ea trebuie să încerce să fie tot mai mult Biserică, adică dezvoltându-se în direcțiile credinței, speranței și carității, lucrând pentru tineri, pentru noile vocații, pentru ecumenism și dialog interreligios, pentru formarea clerului, pentru a ajuta necesitățile celor care rămân la marginile creșterii. În plus, a descoperi și a da trup acelui „cum” să facă aceasta, adaptând metode și drumuri, este misiune mai ales a catolicilor chinezi. Chiar dacă Biserica din China este încă o turmă mică, drumul este acela al încrederii care îl însoțește pe semănătorul care aruncă sămânța bună în ogor: „Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția” (Lc 12,32). Așadar, proiectul este acela pe care Isus îl încredințează apostolilor: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să îl preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Mt 5,16). Apoi, în toate acestea va putea ajuta cu siguranță o privire un pic mai aprofundată la documentele Conciliului Vatican II și la magisteriul pontifilor care l-au aplicat și îmbogățit până în zilele noastre.
Cu privire la al doilea aspect, adică viitorul creștinismului în China, chiar dacă vreunul poate să fie pesimist, aș vrea să spun că istoria Bisericii din China vorbește deja de la sine. Îmi place să îl amintesc aici pe Xu Guangqi (mandarin, numit ministru al riturilor de la Curtea Imperială în timpul lui Matteo Ricci), care împăratului care îl interoga pentru ce a devenit creștin, îi explica bogăția valorilor Evangheliei și originea divină, pentru că așa putea să fie acea credință care mărturisește iertarea dușmanilor. De aceea, sunt în mod realist încrezător pentru vestirea Evangheliei. Consider că numai lipsa de libertate adevărată și ispitele bunăstării pot să sufoce o bună parte din acea sămânță aruncat deja în urmă cu multe secole. În orice caz, prezentul ne încarcă de responsabilitate în vederea fie a vestirii Evangheliei, fie în depășirea ispitelor din timpul nostru care nu este ușor.
– Eminență, există o urare deosebită pe care Dvs ați vrea să o faceți, în acest context, catolicilor care trăiesc în China și catolicilor chinezi care din diferite motive de muncă sau de alegere de viață sunt răspândiți în lume?
– Da. Domnul este cel care conduce istoria. De aceea, aș vrea să le urez lor, înainte de toate, să facă față eventualelor forme de criză știind să îl privească mereu pe celălalt cu încredere, chiar dacă unele aspecte din actualele evenimente sunt percepute ca nedrepte și cu dificultate. Repet, însă nimeni nu trebuie să facă în fratele reconciliat un dușman, ci un frate pentru care să se bucure. Domnul ne-a cucerit cu iertarea Sa.
Chinezilor, se știe, le plac asemănările. Aș vrea să mai dau una pentru a completa gândirea mea: dacă se vrea să se dea stabilitate unui tripod este nevoie de trei puncte de sprijin; de fapt, el nu se poate susține pe două puncte, adică pur și simplu pe înțelegerea dintre Sfântul Scaun și guvernul chinez; este nevoie de un al treilea sprijin, adică al participării și al contribuției credincioșilor din China, precum și de cel al comunității catolice din diaspora. Numai cu contribuția tuturor se poate construi Biserica de mâine, respectând libertățile, și din partea autorităților civile, după șaizeci de ani de suferințe, de diviziuni și de neînțelegeri ale comunității catolice. De aceea, Biserica are nevoie de participare liberă și rodnică a tuturor pentru a construi armonie civilă, socială și religioasă și pentru vestirea Evanghelie. Dumnezeu are nevoie de comunitatea catolică din China! „Să nu lăsăm să ni se smulgă această oportunitate”, ar spune Papa Francisc, cu o fericită expresie a sa din Evangelii gaudium.
