Papa Francisc va efectua un pelerinaj la Loreto pe 25 martie 2019
26.02.2019, Vatican (Catholica) - În sărbătoarea Bunei Vestiri din acest an, luni, 25 martie, Papa Francisc efectuează un pelerinaj la Sanctuarul Maicii Domnului de la Loreto, a anunțat sâmbătă directorul „ad interim” al Sălii de presă a Sfântului Scaun, dr. Alessandro Gisotti. Cu această ocazie, Pontiful intenționează să ofere Fecioarei Maria exortația apostolică post-sinodală a recentei adunări generale a Sinodului Episcopilor, desfășurată în Cetatea Vaticanului în perioada 3-28 octombrie 2018 pe tema „Tinerii, credința și discernământul vocațional”.
Potrivit programului, Papa va pleca din Cetatea Vaticanului cu elicopterul la ora 8.00, urmând ca o oră mai târziu să ajungă la Centrul de tineret „Papa Ioan Paul al II-lea” din localitatea Montorso. Pontiful va fi primit, printre alții, de Arhiepiscopul prelat de Loreto, Mons. Fabio Dal Cin, și de președintele Regiunii Marche, dr. Luca Ceriscioli. La ora 9.30, Sfântul Părinte va ajunge la sanctuarul din Loreto, unde va fi întâmpinat de rectorul Bazilicii pontificale a Sfintei Case din Loreto, pr. Franco Carollo. La ora 9.45 Papa va prezida Sfânta Liturghie în Sanctuarul Sfintei Case la sărbătoarea Bunei Vestiri, iar la încheierea celebrării euharistice va semna exortația apostolică post-sinodală. După Sfânta Liturghie, Papa va saluta în sacristie Comunitatea Fraților Capucini.
Mai apoi va merge în interiorul sanctuarului pentru a saluta bolnavii și însoțitorii lor. Pontiful va ieși pe esplanada sanctuarului pentru întâlnirea cu credincioșii și pelerinii prezenți, cărora le va adresa un discurs, recitând împreună cu ei rugăciunea „Îngerul Domnului”. La ora 12.30, Sfântul Părinte va lua prânzul împreună cu Episcopii, plecarea de la Loreto fiind prevăzută la 14.45 pe heliportul din Montorso. Papa va ajunge cu elicopterul în Cetatea Vaticanului în jurul orei 15.45. Pelerinajul Papei Francisc la Loreto este a doua vizită în Italia anunțată până acum pentru 2019, cealaltă vizită urmând să aibă loc la Napoli pe 21 iunie, comemorarea liturgică a tânărului călugăr iezuit Sf. Alois Gonzaga. (pr. Anton Dancă pentru Vatican News România)
