Papa în Madagascar: Să combatem idolatriile care ne fac să focalizăm atenția noastră
08.09.2019, Antananarivo (Catholica) - „Să privim în jurul nostru: câți bărbați și femei, tineri, copii suferă și suferă și au lipsuri grave! Aceasta nu face parte din planul lui Dumnezeu. Cât de urgentă este această invitație a lui Isus de a muri pentru închiderile noastre, pentru individualismele noastre orgolioase pentru a lăsa ca spiritul de fraternitate – care provine din coasta deschisă a lui Cristos, de unde ne naștem ca familie a lui Dumnezeu – să triumfe și fiecare să se poată simți iubit, pentru că este înțeles, acceptat și apreciat în demnitatea sa.” Astfel a spus Papa Francisc la predica de la Liturghia celebrată duminică, 8 septembrie 2019, la campusul diecezan Soamandrakizay, din Antananarivo, capitala Madagascarului.
Sfântul Părinte se află acum într-o călătorie în trei țări africane. Astăzi este ultima sa zi în Madagascar, iar mâine va fi în Mauritius, pentru ultima etapă a vizitei. Lectura evanghelică a acestei duminici a fost cu cuvintele grele ale lui Isus, care spune: „Dacă cineva vine la Mine și nu își urăște tatăl, mama, femeia, copiii, frații și surorile, ba chiar propria sa viață, nu poate fi discipolul Meu”. Avem aici o exigență privitoare la relațiile noastre familiale, a spus Papa. „Viața nouă pe care Domnul ne-o propune pare incomodă și se transformă în nedreptate scandaloasă pentru cei care cred că accesul la Împărăția cerurilor se poate limita sau reduce numai la legăturile de sânge, la apartenența la un anumit grup, la un clan sau o cultură deosebită. […] Exigența pusă de Învățătorul ne face să ne ridicăm privirea și ne spune: oricine nu este în măsură să îl vadă pe celălalt ca pe un frate, să se înduioșeze pentru viața sa și pentru situația sa, dincolo de proveniența sa familială, culturală, socială, ‘nu poate să fie discipolul Meu’ (Lc 14,26). Iubirea sa și dăruirea sa sunt un dar gratuit datorită tuturor și pentru toți.”
A continuat avertizând împotriva confundării Împărăției cerurilor cu propriile interese personale sau cu fascinația vreunei ideologii, „care ajunge să instrumentalizeze numele lui Dumnezeu sau religia pentru a justifica acte de violență, de segregare și chiar de ucidere, exil, terorism și marginalizare”. A spus în acest sens: „Exigența Învățătorului ne încurajează să nu manipulăm Evanghelia cu reducționisme triste, ci să construim istoria în fraternitate și solidaritate, în respectarea gratuită a pământului și a darurilor sale împotriva oricărei forme de exploatare; cu îndrăzneala de a trăi dialogul drept cale; colaborarea comună drept conduită; cunoașterea reciprocă drept metodă și criteriu; necedând în fața ispitei anumitor doctrine incapabile să vadă crescând împreună grâul și neghina în așteptarea stăpânului secerișului (cf. Mt 13,24-30).”
Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat, a spus Sfântul Părinte, „ne invită să repornim la drum, să îndrăznim la un salt de calitate și să adoptăm această înțelepciune a dezlipirii personale ca bază pentru dreptatea și pentru viața fiecăruia dintre noi: pentru că împreună putem combate toate acele idolatrii care ne fac să focalizăm atenția noastră asupra siguranțelor înșelătoare ale puterii, carierei și banului și asupra căutarea gloriilor umane. Exigențele pe care Isus le indică încetează să fie grele atunci când începem să gustăm bucuria vieții noi pe care El însuși ne-o propune: bucuria care se naște din faptul că El este primul care vine să ne caute la intersecțiile drumurilor, chiar și atunci când ne-am pierdut ca acea oaie sau acel fiu risipitor. […] Să ne decidem și să ne însușim proiectele Domnului.”
