Papa Francisc i-a trimis o scrisoare PS Virgil Bercea la 25 de ani de episcopat

08.09.2019, Oradea (Catholica) - Cu prilejul aniversării a 25 de ani de episcopat a PS Virgil Bercea, consacrat pe 8 septembrie 1994 în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, Papa Francisc i-a trimis Preasfinției Sale Virgil o scrisoare de felicitare. Documentul, semnat personal de Sfântul Părinte în Cetatea Vaticanului la data de 29 iulie 2019, a fost redactat în limba latină. Ulterior, scrisoarea a fost tradusă în limba română de teologul și istoricul contemporan Cristian Bădiliță. Scrisoarea este publicată integral pe EGCO.ro.
Papa amintește în scrisoare că „pe când regimul comunist prigonea cu sălbăticie Biserica în Patria ta și în toată Europa Orientală, tu ai împlinit, în secret, studiile de filozofie și teologie, sub îndrumarea înțeleaptă a Eminenței Sale Cardinalul Alexandru Todea, care, de asemenea, te-a hirotonit preot, pe ascuns, în anul 1982, trimițându-te la credincioșii care aveau nevoie de hrana cea dumnezeiască. Apoi, în Cetatea Romei, ai dobândit licența în teologie la Universitatea Pontificală Urbaniana pentru ca, întors în Patria ta, să împărtășești ce ai învățat novicilor din Seminar”.
Amintind și funcțiile pe care le-a îndeplinit în cadrul Bisericii Greco-Catolice din România, de Vicar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș; de Episcop auxiliar al aceleiași Arhieparhii și, apoi, începând din anul 1996, Păstor pentru Eparhia de Oradea, mai întâi ca Episcop coadjutor, apoi Episcop ordinar al acestei Eparhii, Pontiful adaugă: „Nici dificultățile, nici amenințările, nici flăcările nu au putut să pună stavilă neobositei tale slujiri episcopale. Împins de credința nestrămutată în Dumnezeu și de zel apostolic, zi de zi te-ai străduit să recuperezi pentru cultul greco-catolic mai multe biserici, dar mai ales să îi aduci din nou pe oameni la viața în harul lui Dumnezeu.”
„În acest sens încurajezi cu ardoare devoțiunea poporului credincios, împărtășirea cu Sfintele Taine și viața religioasă. Cu mare iscusință îi însoțești pe tineri și pe elevii Seminarului. Toate acestea aduc multe roade Bisericii, iar ție cuvenita prețuire.” De aceea, Sfântul Părinte îi urează ca „întărit de harul Duhului Sfânt și ajutat de mijlocirea Sfintei Maici Născătoare de Dumnezeu, Maria, și a celor Șapte Episcopi Martiri Români… să continui să îți îndeplinești lucrarea pastorală cu aceeași dăruire. Astfel, Binecuvântarea Noastră Apostolică, chezășie a darurilor cerești, ți-o transmitem ție, Venerabile Frate, apoi preoților, călugărilor și tuturor celor care participă cu drag la această sărbătoare a ta, rugându-te ca, la rândul tău, să faci rugăciuni pentru ca slujirea Noastră dificilă să dea rod.”
