Maria Luisa Di Pietro: Bioetica, educația și familia

14.02.2020, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Bioetica, educația și familia, scrisă de Maria Luisa Di Pietro și tradusă în limba română de dr. Gema Bacoanu și pr. Iosif Agiurgioaei. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 17×24, are 250 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei. Redăm ca prezentare câteva cuvinte semnată de autoare.

În ciuda primilor pași făcuți în lumea academică și medicală, bioetica a interesat foarte repede și lumea învățământului, cu care împărtășește finalitatea, conținuturile și provocările. Finalitatea: dacă scopul bioeticii este de a identifica valori și norme pentru acțiunea umană în intervenția tehno-științelor asupra vieții umane și asupra biosferei, iar scopul educației îl reprezintă intenția și formarea în ceea ce conferă demnitate acțiunii umane sau valori, era inevitabil de a nu se întâlni în căutarea comună a valorii și a sensului.

Conținuturi: temele proprii ale bioeticii (tutela ființei umane; semnificația vieții și a morții; creația; familia; solidaritatea) nu pot să nu facă parte integrantă și dintr-un proiect educațional. Este vorba, de fapt, de chestiuni de o așa importanță pentru soarta umanității, că necesită să fie abordate cu continuitate și competență și să facă parte din momente de formare pentru a oferi instrumente de evaluare a acțiunii.

Provocări: reflecția bioetică s-a născut ca răspuns la teama că progresul științific și schimbarea contextului cultural ar putea afecta umanitatea și ecosistemul, punând în pericol însăși existența; urgența de a educa în probleme de viață vine din conștientizarea că reducerea educației doar la informare a privat noile generații de căutarea „adevărului”, adevărata rațiune de sinteză dintre libertate și responsabilitate: „A face ceea ce vreau – scrie Spaemann – e fundamental pentru libertate, însă și mai important este a putea dori, și tocmai în sensul de a ști de ce fac ceea ce fac”.

Referirea la „adevăr” este esențială într-un discurs asupra vieții și asupra educației: nu în ultimul rând, renunțând la căutarea adevărului – și în particular a adevărului asupra Omului -, apare riscul de a fi confruntat, pe de o parte, cu comportamente și alegeri reductive umane și, pe de altă parte, cu forme de tergiversări și de pur arbitrar sau de demisie și de scepticism periculos.

Care adevăr despre om? Aceasta este o problemă serioasă și decisivă: pentru că numai dacă sunt identificate caracteristicile proprii ale Omului sau ceea ce determină natura și demnitatea sa, este în măsură să orienteze eforturile educaționale. „A educa” și „a forma” sunt cuvinte care etimologic se referă la un scop (primul) și la o formă (al doilea): Omul le găsește pe ambele scrise în el însuși și drumul pe care trebuie să-l parcurgă nu poate să nu fie conform cu aceste lucruri. Nu putem nega ceea ce suntem: a renunța la pretenția anumitor adevăruri despre Om înseamnă a renunța la a educa.

Prima căreia îi este adresată sarcina educațională este – chiar cu toate dificultățile inegalabile – familia; și în familie, părinții. Pe de altă parte, așa cum se menționează la punctul 16 din Scrisoarea către familii, părinții „sunt primii și principalii educatori ai propriilor copii și au chiar și în acest domeniu o competență fundamentală: sunt educatori pentru că sunt părinți”. Familia, ca loc al procreării, al primirii și al asistenței, oferă toate ingredientele necesare pentru a educa, și mai ales pentru a educa la viață. Alegerile procreative, precum și dimensiunea biologică a filiației, dificultatea de a se confrunta cu boala și cu procesul pierderii amplifică domeniul de reflecție și determină familia să se confrunte și cu provocările unei societăți ce are un raport mereu tot mai ambivalent cu viața. De la refuzul vieții (recurgerea la avortul chirurgical sau chimic; căutarea unei „contracepții” tot mai sigure și abortive) până la cererea vieții prin metode de fecundare artificială. De la eliminarea vieții „inutile” prin alegerea avortului selectiv și a eutanasiei la disprețul vieții care este pusă în pericol de comportamente riscante pentru ei înșiși și pentru alții.

Familia – de fapt – valorizează viața, contribuie la promovarea unei culturi a vieții, sărbătorește viața în cotidian, se află în serviciul tuturor membrilor, mai ales al copiilor, bătrânilor sau bolnavilor. Este vorba de o sarcină importantă, care necesită competență și capacitate de informare și formare nu numai din partea familiei, însă mai ales din partea tuturor celor care sunt implicați în studiul – chiar înaintea problemelor individuale – adevărului despre Om, căsătorie și familie.

Acest volum, ce vrea să fie o contribuție la reflecția asupra bioeticii, educației și asupra familiei, tratează – pe lângă aspectele meta-eticii (nașterea bioeticii, identitatea bioeticii; etica și antropologia în dezbaterea bioetică) – câteva teme speciale (avortul, fecundarea artificială, viața manipulată: de la embrioni supranumerari la clonare; familia și genetica; familia și sănătatea; transplantul de organe; familia și gestionarea bolnavului grav). Cu o atenție particulară pentru două domenii ale intervenției educaționale: sănătatea (educația pentru sănătate în familie) și sexualitatea (sexualitatea umană: aspecte culturale, antropologice și etice). Pentru a simplifica înțelegerea textului, a fost inserat un lexicon al termenilor științifici utilizați.