Vittorio Possenti: Revoluția biopolitică
17.02.2020, (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea „Revoluția biopolitică: alianța nefastă dintre materialism și tehnică”, scrisă de Vittorio Possenti și tradusă în limba română de Silvia Zamfir. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 210 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei. Redăm din cuvintele autorului ca prezentare a cărții.
Secolul al XX-lea a fost secolul totalitarismelor, al democrației și al impactului științei tehnice asupra omului. Secolul al XXI-lea pare și mai profund marcat de aceasta din urmă și de rapiditatea cu care evoluează, în special biotehnologiile, care au ajuns să influențeze cursul istoriei chiar mai mult decât economia. Istoria se precipită ca o avalanșă și noi ne chinuim să ținem pasul cu ea. Acestea și multe alte noi posibilități biotehnologice arată că suntem chemați să luăm hotărâri în condiții vitrege și incerte și că nu putem să o facem în mod adecvat decât în baza unei idei concrete și exigente despre ființa umană, care nu poate fi sacrificată unui mit al progresului și schimbării prost înțeles. Rămâne esențial să înțelegem că tehnica este un proiect uman, care izvorăște la convergența dintre cunoaștere și putere, și nu un destin provenit de aiurea.
Revoluția biopolitică: în titlul cărții se insinuează dilema despre biopolitica contemporană și șansele ca aceasta să se mențină pe calea umanismului și a respectării omului; sau poate, dimpotrivă, ne va conduce către Biopower, antiumanism sau vreo versiune a Minunatei lumi noi preconizate de A. Huxley. Această nouă instanță își pune problema dacă există un statut al vieții umane (de la concepție) ce trebuie recunoscut și respectat, în ciuda pluralității de răspunsuri ale filosofiei morale despre ce este viața bună. Atestarea statutului vieții umane devine principala problemă bioetică și biopolitică, fiindcă astăzi este amenințată nu doar etica, ci și înțelegerea fundamentală a omului, din ce în ce mai strâmtorată de teza materialistă.
Volumul nu este nici manual, nici tratat de biopolitică, ci o reflecție asupra câtorva puncte pe care le consider semnificative în cadrul conexiunii dintre umanism și biopolitică. Cartea constă din șapte capitole: în primul se aprofundează problema dificultăților actuale ale umanismului, riscurile dezumanizării sale și factorul de rezistență reprezentat de noțiunea de persoană. Aceste teme sunt într-un anumit fel reluate în al treilea capitol, care tratează despre dificultățile proiectelor etice întemeiate pe un secularism șlefuit, despre aportul religiei în sfera publică și despre paradigme în bioetică. Cel de-al doilea reprezintă o reflecție despre conceptul polivalent de viață și schițează cadrul biopoliticii diferențiate de birocrație.
Al patrulea se confruntă cu conexiunea dintre tehnică și biopolitică și pune întrebarea dacă există cu adevărat un imperativ necondiționat pentru recursul la tehnică, privită ca moașa unui antidestin, pentru a discuta apoi, pe scurt, teme precum eugenia și ingineria genetică. În al cincilea capitol atenția este îndreptată spre caracteristicile de fond ale dezbaterii biopolitice în sfera publică, cu specială aplecare asupra problemei decisive a embrionului uman, asupra dilemei dacă acesta e un individ uman deplin ori nu și asupra tipului de protecție de care are nevoie. Ultimele două capitole privesc o altă mare problemă biopolitică, cea a „sfârșitului vieții”, care, precum cea a embrionului, este astăzi discutată oriunde, cu expuneri despre delicata temă a dispunerii ori nedispunerii de viață, iar în cele din urmă, abordez problema sinuciderii așa cum a fost înțeleasă în diferite momente și la autori importanți ai tradiției filosofice. Închei cu o scurtă concluzie.
