Interviu cu pr. Marius Cerghizan: O Biserică a carității (II)
23.07.2020, Cluj (Catholica) - În contextul unui proiect inițial de Confederația Caritas România, biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla a luat un interviu părintelui Marius Cerghizan, coordonatorul proiectului Focus la nivelul acestei Eparhii. Redăm în continuare ultima parte a acestui amplu interviu.
– Exemplificați, vă rugăm, câteva acțiuni practice de exercitare a carității în Biserică. Cine pot fi protagoniștii lor, cei chemați să le ducă la îndeplinire?
– Misiunea fundamentală a întregii Biserici și a tuturor celor din Biserică este aceea de a-l vesti și mărturisi pe Cristos prin iubirea reciprocă, prin educația spre o angajare caritabilă ca prioritate după cuvântul Domnului: «aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unii pe alții» (Io 15,17). Trebuie să existe un primat al carității în toate expresiile vieții noastre, la toate nivelurile, de la viața personală la cea familială, de la relațiile sociale la viața parohială, de la nivelul comunitar/protopopial la cel general/eparhial, asociativ în comuniunea Bisericii universale.
Activități care sunt un semn al carității – și care presupun o implicare cât mai mare a tuturor celor botezați și o colaborare a tuturor oamenilor de bună credință -, sunt cele de primire și de întrajutorare a săracilor care există în mijlocul nostru. Ele pot constitui un stimul pentru ca întreaga societate să se sensibilizeze la noile provocări ale sărăciei, la încercarea de a le cunoaște de aproape și de a colabora, văzând în ele o școală concretă de educație la voluntariat. Aș dori să subliniez faptul că voluntariatul nu este un mijloc de a căuta mulțumirea, ci o datorie intrinsecă a vieții creștinului și a oricui dorește să se împlinească în conformitate cu planul lui Dumnezeu care ne cheamă la gratuitate.
Primirea săracilor, a emigranților, a refugiaților sunt semne vizibile ale acceptării noastre de către Cristos: «am fost străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat» (Mt 25,35). Despre modul de a ne apropia și a-i primi pe cei săraci, Papa Francisc, în Misericordiae Vultus, nr. 15, spune: «mâinile noastre să strângă mâinile lor (…) iar ei să simtă căldura persoanei noastre». Centrele de primire active la nivel eparhial, la nivel protopopial și parohial, sunt locuri de adăpostire, de ascultare și însoțire a persoanelor ce își propun să se integreze în noua comunitate. Toți membrii Bisericii sunt chemați să devină mărturisitori și protagoniști activi ai carității. Episcopul, preoții, persoanele consacrate și laicii trebuie să trăiască caritatea ca pe o hrană esențială și un semn puternic al credibilității misiunii lor, mijloc necesar în formarea comunității și a celor botezați. Cu toții sunt chemați să promoveze, să susțină și să facă cunoscute asociațiile de caritate de pe teritoriul propriei eparhii și diferitelor forme de acțiune în slujba aproapelui.
Ne aducem aminte că, la începutul Bisericii, diaconilor le-a fost încredințată misiunea de a servi la mese, expresie a unui exercițiu de caritate asiduă și perseverentă și a angajamentului de a promova, urma și susține toate activitățile inspirate de caritate în comunitatea creștină. Se poate spune că, în mod particular, persoanele consacrate imitatoare ale lui Cristos în sărăcie, iubind și slujind în special săracii, trăiesc cu credință consacrarea lor către Dumnezeu, având o inimă neîmpărțită. Dar, în cele din urmă, caritatea trebuie să fie semnul recunoașterii fiecărui om botezat: toți credincioșii sunt chemați să colaboreze la inițiativele caritabile ale Bisericii, în măsura abilităților și posibilităților lor și să răspundă cu generozitate la această chemare. Astfel Evanghelia va fi mărturisită, pentru că, așa cum a spus Isus, «întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții» (Io 13,34-35). Nu există nimeni atât de sărac în haruri încât să nu poată da nimic, nici măcar o oră din timpul său pentru alții, sau oferindu-i lui Dumnezeu propriile suferințe și eforturi pentru binele celor care au nevoie cel mai mult.
De aceea, să îi cerem Bunului Dumnezeu harul carității, să ne rugăm cu perseverență, astfel încât viața fiecărui creștin și a fiecărui om să mărturisească exersarea generoasă a carității. Să ne fie spre ajutor exemplul Preasfintei Fecioare Maria, mama Iubirii întrupate a lui Dumnezeu și martor al carității în toate acțiunile Sale, începând cu momentul Buneivestiri și continuând cu vizita la Elisabeta, de la prezența la Nunta din Cana Galileii până la aceea de la Cruce, de la comuniunea din Cenacol și începuturile misiunii creștine, până la neîncetata sa mijlocire, în Cer, pentru noi toți.
