Peste 1000 de copii s-au rugat Rozariul în Oradea

20.10.2021, Oradea (Catholica) - Rugăciunea rămâne cea mai puternică armă care este la îndemâna omului, chiar dacă lumea de azi investește tot mai mult în armele nucleare și nu numai, cu dorința de a cuceri și de a poseda cât mai mult. Cea mai puternică „armă” a fost în mâna copiilor în cursul zilei de 18 octombrie 2021. Dacă un milion de copii s-ar ruga Rozariul, lumea s-ar schimba, spunea Sfântul Padre Pio (1887-1958), iar această frază stă la baza inițiativei de rugăciune, devenită deja mondială, care se desfășoară în fiecare an în data de 18 octombrie, sub numele de „Un Milion de copii se roagă Rozariul”.
În Eparhia Greco-Catolică de Oradea evenimentul din anul acesta a fost propus de către Opera Pontificală Copilăria Misionară, una din cele patru Opere Misionare Pontificale, prin Oficiul Eparhiei de Oradea, care i-a invitat pe toți credincioșii din Eparhia de Oradea la rugăciune, prin cuvintele Papei Francisc, rostite la Angelus în 11 octombrie 2020: „Îi încurajez pe toți credincioșii să participe la Rugăciunea Rozariului care îi implică pe toți copiii din lumea întreagă”. Nu este prima dată când s-a organizat la Oradea maratonul de rugăciune cu copiii dar este prima dată când au participat în număr atât de mare. Au fost înscriși pe platforma oficială a fundației KIN (Kirche in Not), dedicată acestei acțiuni de rugăciune, peste 1000 de copii din Oradea, dar la rugăciune au participat și grupuri care nu au reușit să se înscrie.
De bună dimineață, un grup de copii din clasele „Step by Step” de la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu, însoțiți de învățătoarele lor și de preoții spirituali ai liceului, s-au adunat în Catedrala Sf. Nicolae, pentru a aduce laude Reginei Cerului și a Pământului – Preacurata Fecioară Maria. Rozariul de bucurie propus anul acesta a îmbinat în meditațiile fiecărei decade, intențiile de rugăciune propuse de Operele Misionare Pontificale. Astfel că pe lângă pacea în lume și în familiile noastre s-a cerut de la Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Fecioarei Maria, Regina Păcii, sprijin, mângâiere și ocrotire pentru toți misionarii și misiunile Bisericii de pe întregul Pământ dar și pentru toate persoanele care au suferit și suferă din cauza Pandemiei de Coronavirus. Trebuie amintit faptul că luna octombrie este dedicată în mod special rugăciunii Rozariului și deopotrivă Misiunilor și Misionarilor de pe întregul pământ.
Grupului de copii care s-au rugat Rozariul în Catedrala Sf. Nicolae s-a alăturat și PS Virgil Bercea, care le-a mulțumit tuturor pentru frumosul moment spiritual, invitându-i să caute întotdeauna să fie prieteni cu toți copiii și oamenii de pe pământ, subliniind importanța de a fi în comuniune cu cel puțin un milion de copii care astăzi se roagă Rozariul. De asemenea, acestei rugăciuni s-au alăturat și toți credincioșii care au ascultat Radio Maria, întrucât Rozariul copiilor din Catedrală a fost transmis și pe calea undelor radio. Rozariul a fost rostit și în parohia Sfântul Gheorghe Olosig (biserica Seminarului) din Oradea, unde alt grup de elevi ai liceului nostru, tot de la clasele „Step by Step”, s-au adunat la ora 12.00, umplând Biserica de rugăciune și cântece cu glasurile lor.
Copilașii celor patru clase de grădiniță nu au fost indiferenți la această invitație și s-au conectat și ei la rețeaua mondială de rugăciune, rostind Rozariul atât în clase cât și în curtea școlii, în fața Grotei Sfintei Fecioare de la Seminar. Elevii Liceului Don Orione din Oradea, coordonați de pr. Gabriel Ciubotariu și de profesoarele și învățătoarele lor, s-au rugat pe parcursul zilei de 18 octombrie în clase, unindu-se astfel în rugăciune cu toți copiii din lume, tocmai din băncile în care stau la școală. Glasuri blânde de rugăciune și laudă s-au îndreptat spre cer și din Zalău, de la capela Surorilor Sfintei Inimi a lui Isus, unde copii de la grădinița surorilor s-au rugat Rozariul. Cei care nu au putut fi prezenți fizic în capelă, s-au conectat online de acasă, făcând astfel comuniunea de rugăciune mai puternică. Pe lângă grupurile amintite au mai fost și alte grupuri, familii, copii și credincioși care s-au rugat Rozariul, răspunzând pozitiv invitației de a se pune în comuniune spirituală cu întregul pământ.
Aducem mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea maratonului de rugăciune la Oradea și amintim faptul că pe lângă rugăciune este nevoie și de fapte bune. Credința trebuie să se concretizeze în fapte, prin urmare, Duminică, 24 octombrie, când celebrăm Ziua Misiunilor la nivel mondial, vă invităm să fiți darnici. Tasul care se adună la Sfintele Liturghii de duminică, 24 octombrie va fi direcționat spre Operele Misionare Pontificale, în vederea sprijinirii misiunilor Bisericii de pe întregul pământ. Dumnezeu vede! Dumnezeu primește! Dumnezeu răsplătește!