Este viața creștină o anticameră a paradisului?
16.11.2021, Oradea (Catholica) - La început de post, în variantă on-line, s-a derulat, luni 15 noiembrie, cateheza adresată tinerilor din Eparhia de Oradea: „Este viața creștină o anticameră a paradisului?” Alături de tinerii de pe întreg cuprinsul Eparhiei de Oradea, din protopopiate și asociații, au fost îndrumătorii acestora, preoți sau laici, părinții protopopi și membrii Biroului Pastoral. I-au însoțit Preasfințitul Virgil Bercea și părintele Vicar General Mihai Vătămănelu. Biroul Pastoral a propus doi invitați speciali la această întâlnire: don Fabio Pieroni, de la Roma și pe artista Nico.
Preasfințitul Virgil Bercea a adresat un cuvânt de început, prin care a salutat această inițiativă și a rostit rugăciunea Tatăl nostru. A continuat don Fabio Pieroni, cel care, printre altele, a răspuns invitației Biroului Pastoral pentru a le oferi ceva frumos tinerilor în anul care vine, printr-un parcurs lunar catehetic legat de la cele zece porunci. Părintele, pornind de la pasajul biblic din Matei, capitolul 19, versetele de la 16 la 22, referitoare la tânărul bogat care întreba despre moștenirea vieții veșnice, a subliniat faptul că nu în lupta pentru perfecțiune se află răspunsul la nelămurirea tânărului, nelămurire la fel de valabilă și în zilele noastre, esențială în acest sens fiind de fapt perceperea iubirii pe care ne-o oferă Dumnezeu fiecăruia.
În continuare, Nico a împărtășit din experiența sa, ca artist și ca om, în societatea zilelor noastre, arătând cât de importantă este relația cu Dumnezeu, răspunzând apoi întrebărilor care i-au fost adresate. Astfel, prin această întâlnire, având ajutorul celor doi invitați speciali, don Fabio Pieroni și artista Nico, am pornit cu toții la drum spre Nașterea lui Cristos, punctând ziua de la începutul postului cu aceste gânduri. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru iubirea Sa necondiționată pentru fiecare dintre noi, mulțumim tuturor pentru participare și pentru implicare! (Laura Ologu, Biroul Pastoral al Eparhiei de Oradea)
