Papa Francisc: E o „incoerență” susținerea avortului de către președintele Biden
12.07.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a calificat drept o „incoerență” faptul că președintele Joe Biden, un catolic, este în favoarea avortului legal. În timpul unui interviu cu Univisión și Televisa, difuzat pe 12 iulie, Papa Francisc a vorbit despre avort și despre poziția lui Biden, după ce a fost întrebat dacă să admită sau nu la Sfânta Împărtășanie politicieni care promovează avortul legal. Sfântul Părinte a afirmat că există date științifice care arată că „la o lună după concepție, ADN-ul fătului este deja acolo și organele sunt în ordine. Există o viață umană. Este corect să elimini o viață umană?”, a întrebat apoi.
În ceea ce privește apărarea avortului de către președintele american, Papa Francisc a declarat că lasă acest lucru pe seama „conștiinței” lui Biden. „Să îl lăsăm (pe Biden) să vorbească cu păstorul său despre această incoerență”, a spus Sfântul Părinte. Deși este catolic, Biden a susținut în mod repetat dreptul la avort, în ciuda învățăturii Bisericii potrivit căreia viața umană trebuie respectată și protejată din momentul concepției. Săptămâna trecută, Biden a semnat un ordin executiv menit să protejeze accesul la avort, ca răspuns la decizia Curții Supreme de a anula hotărârea Roe vs. Wade, care a legalizat avortul pe întreg teritoriul SUA. Președintele a numit acest moment „momentul de a restabili drepturile care ne-au fost luate și momentul de a ne proteja națiunea de o agendă extremistă care este antitetică față de tot ceea ce credem noi, ca americani”. În septembrie 2021, Biden a declarat că nu este „de acord” că viața începe la concepție. „Am fost și continui să fiu un susținător ferm al deciziei Roe vs. Wade”, a spus el la Casa Albă, răspunzând la întrebarea unui reporter cu privire la avort. „Îi respect pe cei care cred că viața începe în momentul conceperii și toate celelalte. Îi respect. Nu sunt de acord, dar îi respect”, a spus el.
Cardinalul Wilton Gregory de Washington a comentat la scurt timp după aceea că „Biserica Catolică învață și a învățat că viața – viața umană – începe la concepție. Așadar, președintele nu arată învățătura catolică.” Mons. Gregory a declarat unui jurnalist în noiembrie 2020 că nu ar refuza împărtășania unui politician care a susținut codificarea avortului legal în legislația federală și finanțarea avortului de către contribuabili. Biden susține ambele politici. În iunie 2021, consiliul parohial al parohiei președintelui, din Washington, D.C., Sfânta Treime, și-a declarat acordul cu Mons. Gregory „în ceea ce privește problemele legate de oferirea Euharistiei politicienilor americani”. „Biserica catolică Sfânta Treime nu va refuza Euharistia persoanelor care se prezintă pentru a o primi”, se arată în declarație. „Ca o parohie care are o lungă istorie de primire a tuturor, suntem de acord și susținem abordarea pastorală a Arhiepiscopului nostru.”
Cam asta e drama Bisericii Catolice contemporane: una afirmam in Catehism, alta in practica.