Dezvelirea și binecuvântarea statuii Fericitului episcop martir Ioan Bălan

24.11.2022, Lugoj (Catholica) - Ziua de duminică – 20 noiembrie 2022 – a fost una cu însemnătate istorică, atât pentru Eparhia de Lugoj cât și pentru municipiul Lugoj. Preasfințitul Alexandru Mesian, Episcop eparhial de Lugoj a binecuvântat, prin stropire cu apă sfințită, o statuie reprezentându-l pe Fericitul Episcop martir dr. Ioan Bălan. Monumentul care măsoară o înălțime de 2.30 m și soclul pe care este așezat, 0.70 m, a fost amplasat de curând în fața Catedralei „Coborârea Sfântului Spirit” în Piața „I.C. Drăgan”. Lucrarea a fost realizată de sculptorul Simion Moldovan din Reghin iar turnarea în bronz a fost făcută de firma „Santa Met” din Sovata.
Programul a început la orele 10.30 în catedrală cu celebrarea Sfintei Liturghii arhierești de către Preasfințitul Alexandru Mesian împreună cu Preasfințitul Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj, și un sobor de preoți. Cuvântul de învățătură pe marginea lecturilor de la Apostolul și Evanghelia Duminicii a fost ținut de Preasfințitul Ioan. După terminarea Sfintei Liturghii, s-a pornit în procesiune din biserică spre locul unde a fost amplasată statuia. Aici avut loc dezvelirea și slujba de binecuvântare a acesteia prin stropire cu apă sfințită de către Episcopii: Alexandru Mesian, Călin Ioan Bot și Iosif Csaba Pál, Episcop romano-catolic diecezan de Timișoara. Preasfințitul Alexandru a rostit o cuvântare cu această ocazie, evocând în prima parte, aspecte biografice ale Fericitului martir Ioan Bălan care a condus Eparhia de Lugoj în perioada 1936-1959, când a trecut la cele veșnice.
În a doua parte a cuvântării, Preasfinția Sa a mulțumit mai întâi bunului Dumnezeu pentru această zi istorică. În continuare a mulțumit numeroșilor credincioși pentru participare. A mulțumit Preasfințitului Călin Ioan Bot, Excelenței Sale Iosif Csaba Pál. A mulțumit delegaților veniți din alte Eparhii: pr. Flavius Florea, Vicar administrativ, delegat al Preafericitului Lucian Cardinal Mureșan, de la Blaj și pr. Antonio Chifor, Vicar episcopal cu preoții, delegat al Preasfințitului Virgil Bercea de la Oradea. A mulțumit Mons. László Wonerth, parohul romano-catolic al Lugojului, pr. Ionuț Furdean – protopopul ortodox român al Lugojului, pr. Ioan Cerbu – parohul parohiei ortodoxe române „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, pr. Cristian Cerbu, pastorului Zoltan Gall, parohul Bisericii Reformate, pastorului dr. Ionel Tuțac, din partea Comunității Baptiste, lui Ivan Bloch, președintele Comunității Evreilor din Lugoj. A mulțumit pentru participare următorilor: Bogdan-Ștefan Blidariu, primarul interimar al Lugojului, ing. Gheorghe Mazilu, arhitect șef al Municipiului Lugoj, ing. Ioan Miuțescu, ing. Constantin Micșa, arhitect Mădălina Tufiș, prof. Constantin Stan Tufan, prof. Simona Avram. De asemenea a mulțumit reprezentanților locali ai presei: Cristian Ghinea, Remus Giorgioni, precum și Surorilor din Ordinul „Sf. Vasile cel Mare” din Lugoj, Corului Catedralei, condus de prof. Olimpia Drăgan și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment.
Nu în ultimul rând, Preasfințitul Alexandru a mulțumit reprezentanților familiei Fericitului Episcop martir Ioan Bălan prezenți: Maria Giurgiu, Cosmin Giurgiu, dr. Rada Bîrsan, dr. Cristiana Bîrsan, prof. univ. dr. Ioana Mihaela Bălan, Maria Bălan Poenariu, Maria Munteanu și prof. univ. dr. Maria Țenchea. A salutat cordial pe toți credincioșii prezenți și pe cei care au fost alături, urmărind evenimentul prin intermediul transmisiunii în direct online, asigurată de Biroul Media al Episcopiei de Lugoj și preluată pe postul „Angelus TV România”. În mod special, Preasfințitul Alexandru a adus mulțumiri Primăriei Lugoj care a aprobat amplasarea noii statui în fața Catedralei greco-catolice. Ierarhul a menționat că în toate orașele-centre episcopale unde au trăit cei șapte Episcopi martiri, s-a realizat câte un astfel de monument care să amintească de mărturia de credință a acestora.
Episcopul a adus mulțumiri lui Dumnezeu și pentru faptul că a dat acest har ca și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică să aibă astăzi sfinți ai Bisericii. Episcopul Ioan Suciu afirma în februarie 1948 că: „Bisericii Române Unite îi lipsește încă frumusețea martiriului și a prigoanei. Îi lipsesc încă rănile Mântuitorului. Numai prigoana ne va putea da sfinți și va putea arăta lumii ceea ce suntem: fii și apostoli ai Bisericii adevărate.” Preasfinția Sa scos în evidență faptul că „orașul Lugoj se înnobilează cu statuia Fericitului Ioan Bălan, Episcop martir. Ce ne transmite oare acum Fericitul Ioan Bălan, Episcop martir de la Lugoj? Să ne păstrăm credința în Isus Cristos, care a murit pe Cruce pentru mântuirea neamului omenesc. Fericitul Ioan Bălan a experimentat suferința, martiriul, fapt pentru care Sfântul Părinte l-a declarat Fericit la 2 iunie 2019 la Blaj. Statuia Fericitului Ioan Bălan ne arată Crucea, care ne îndeamnă la credință, iar ramura de palmier ne amintește de martiriu, de dragostea supremă față de Dumnezeu. Să urmăm și noi exemplul Fericiților noștri Episcopi martiri!”, a spus PS Alexandru în încheierea cuvântării sale.
În continuare, Excelența Sa Iosif Csaba Pál Pal a adresat o alocuțiune prin care i-a îndemnat pe cei prezenți și pe telespectatori să vestească Evanghelia, cuvântul lui Dumnezeu după exemplul Fericitului Ioan Bălan. În acest sens, pornind de la cuvintele Sf. Apostol Pavel „aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13,7), PS Iosif Csaba a scos în evidență faptul că Fericitul Episcop Ioan Bălan a rostit cuvântul lui Dumnezeu, prin cuvintele sale, prin predici, prin viața sa și – mai ales – l-a vestit prin suferințele sale. Excelența Sa a mulțumit pentru această inițiativă și frățietate pe care o simte mereu cu Preasfințiile Lor Alexandru și Ioan, cu preoții cu care se cunoaște și cu credincioșii. Bucuria sărbătorii a continuat cu o recepție la care au luat parte cei invitați. (Raimondo-Mario Rupp pentru EpiscopiaLugoj.ro)