Papa către seminariștii din SUA: Ascultați-l pe Domnul, mergeți împreună, dați mărturie

06.03.2023, Vatican (Catholica) - Primind luni, 6 martie 2023, dimineața, un grup de preoți, diaconi, seminariști și personal de la Seminarul Sfânta Maria din Cleveland, Ohio (SUA), Papa Francisc i-a încurajat să aprofundeze ascultarea Domnului, să meargă împreună în comuniune și să dea mărturie despre credința lor, elemente-cheie care marchează formarea seminarială și parcursul sinodal al Bisericii. Grupul din SUA sărbătorește 175 de ani de la înființarea seminarului. După salutul de deschidere al Episcopului de Cleveland, Edward Malesic, Papa Francisc s-a adresat grupului mulțumind mai întâi lui Dumnezeu pentru numărul mare de preoți formați de seminar de-a lungul a aproape două secole. El a remarcat modul în care seminarul continuă această misiune și astăzi, educând și formând diaconi și slujitori laici „pentru a ajuta poporul sfânt al lui Dumnezeu să trăiască chemarea lor de a fi discipoli misionari”.
În textul pregătit, Papa a subliniat că această misiune de formare capătă „o importanță tot mai mare” pe măsură ce Biserica își continuă drumul sinodal, subliniind trei elemente-cheie: ascultarea Domnului, mersul împreună și mărturia. Ascultarea Domnului este o caracteristică esențială, deoarece „prin noi înșine nu putem face nimic”. Această conștientizare ne cheamă să medităm în fiecare zi cuvântul Domnului, să petrecem timp în rugăciune, în tăcere în fața tabernacolului și să avem ajutorul unui însoțitor spiritual. „Nu uitați niciodată importanța de a vă pune în fața Domnului pentru a asculta ce dorește să vă spună. A asculta glasul lui Dumnezeu în adâncul inimii noastre și a discerne voința Sa este ceva indispensabil pentru creșterea noastră interioară, mai ales atunci când ne confruntăm cu sarcini urgente și dificile”. Viața seminarială ajută deja la dezvoltarea acestui obicei de rugăciune care este esențial pentru slujire, a observat Papa, iar ascultarea Domnului ne ajută să răspundem la credința noastră, astfel încât să putem învăța și proclama în mod eficient „adevărul și frumusețea Evangheliei, într-un mod autentic și plin de bucurie”.
Pontiful s-a concentrat apoi asupra importanței aprofundării spiritului de comuniune fraternă între cei din seminar, dar și cu Episcopul lor, cu credincioșii Bisericii locale, incluzând persoanele consacrate și credincioșii laici, toate cu privirea îndreptată spre lumea mai largă a Bisericii universale. „Trebuie să recunoaștem că facem parte dintr-un singur mare popor care a primit promisiunile lui Dumnezeu ca pe un dar, nu ca pe un privilegiu. În același mod, vocația voastră este un dar care trebuie pus în slujba edificării Trupului lui Cristos.” Slujirea pastorală include indicarea căii de urmat, încurajarea celorlalți și însoțirea permanentă a turmei. Ascultarea lui Dumnezeu și mersul împreună ne ajută să devenim „semne vii ale lui Isus prezent în lume” și în acest fel putem da mărturie despre credința noastră. Papa și-a exprimat speranța că formarea în seminar îi va ajuta pe tineri să se pregătească pentru a se dărui complet „în iubire celibatară și cu inima neîmpărțită lui Dumnezeu și poporului Său sfânt”.
„Biserica are nevoie de entuziasmul, generozitatea și zelul vostru pentru a arăta tuturor că Dumnezeu este mereu cu noi, în orice împrejurare a vieții. Mă rog ca, în diferitele apostolate educaționale și caritabile în care sunteți deja angajați, să fiți mereu semnele unei Biserici care merge înainte, mărturisind și împărtășind iubirea milostivă a lui Isus cu toți cei din familia umană, în special cu cei săraci și cu cei în nevoie.” Cele trei acțiuni: a asculta, a merge împreună și a da mărturie sunt elemente-cheie ale drumului sinodal a Bisericii, a subliniat Papa, precum și ale propriei călătorii de formare în pregătirea pentru hirotonire. „Încredințându-vă mijlocirii materne a Preasfintei Fecioare Maria, patroana seminarului vostru, vă binecuvântez călduros pe fiecare dintre voi, familiile voastre și Bisericile voastre locale. Și vă rog să vă rugați pentru mine. Vă mulțumesc!”