Hramul parohiei Sf. Anton de Padova, din Câmpina

18.06.2023, București (Catholica) - Sărbătoarea Sfântului Anton de Padova a prilejuit anul acesta ocazia unei înnoiri spirituale pentru comunitatea catolică din Câmpina, al cărei patron este „marele făcător de minuni”. La invitația pr. paroh Claudiu Cojan, pr. profesor Emil Moraru a susținut misiuni populare pentru a actualiza amintirea vieții sfântului în inimile credincioșilor. Sfânta Liturghie a hramului a fost celebrată marți, 13 iunie, la ora 18, la altar slujind 9 preoți, celebrantul principal fiind pr. Iosif Imbrișcă, decan de Ploiești. În predica rostită de pr. Mihai Baciu, sfinția sa ne-a reamintit universalitatea cauzelor patronate de Sfântul Anton, ilustrând aceasta cu numeroase evenimente simple sau remarcabile din viața sfântului care multă vreme și-a trăit virtuțile ascuns de privirile lumii „nu pentru a-și îngropa talantul, ci pentru a-i permite lui Dumnezeu să lucreze în felul și în ritmul Său”.
Pr. Mihai i-a invitat pe credincioși să aprofundeze viața Sfântului Anton pentru a înțelege mai bine în ce aspecte îl pot imita și în ce ocazii pot apela cu încredere însuflețită la el. Agapa fraternă de după liturghia hramului nu a constituit ultimul moment al sărbătorilor, întrucât la Liturghia din dimineața zilei de 14 iunie, pr. Emil Moraru a adus în atenție testamentul spiritual al Sfântului Anton. La 8 secole de la dobândirea cununii sfinților, acesta ne transmite și nouă că prin lectura profundă a cuvântului lui Dumnezeu ne putem îndrepta afectele, vorbirea și faptele pentru a corespunde iubirii Sale. (Iustin Alexandru pentru ARCB.ro)
