Mama Antula: Prima femeie sfântă din Argentina
09.02.2024, Vatican (Catholica) - Duminică, 11 februarie 2024, Biserica universală va avea o nouă sfântă, iar Argentina prima sfântă. Se numește María Antonia de San Giuseppe de Paz y Figueroa, dar catolicii din această țară o cunosc cu apelativul mult mai scurt de Mama Antula. Pare că o numeau așa populațiile pe care le frecventa, care în parte erau din descendența indigenă quechua. Papa Francisc are mare stimă față de viitoarea sfântă și crede că figura ei, spiritualitatea ei, modul ei de a acționa în istoria celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea în care a trăit pot face mult bine Argentinei de astăzi zguduită de febrele convulsiei. Dovezile predilecției Sfântului Părinte argentinian față de conaționala sa sunt multiple, nu în cele din urmă faptul că va fi prima canonizare pe care o va celebra în Bazilica San Pietro (și nu în piața tradițională) și a doua în care un sfânt – sau o sfântă – este ridicat singur la cinstea altarelor, după Maica Tereza de Calcutta în 2014, și nu într-o ceremonie cu mai multe canonizări.
Scriind concetățenilor Mamei Antula, locuitorii din provincia Santiago del Estero, unde s-a născut și a trăit în primii ani, Papa Francisc a vorbit despre ea ca de „o femeie pasionată”, rezumând în acest mod dinamismul său extraordinar care în anul 1745 a determinat-o să depună voturile private și să trăiască viață comunitară cu alte tinere consacrate, dedicate, ca ea, operelor de caritate legate de iezuiții din provincia sa de reședință. Sub direcțiunea părintelui iezuit Gaspar Juárez, s-a dedicat educației copiilor, îngrijirii bolnavilor și ajutorării săracilor. Puținele cronici disponibile în acei ani o arată activă în rândul populațiilor indigene din provincia sa nativă. După aceea, când regele Carol al III-lea a poruncit desființarea congregației iezuite, a interzis opera sa socială și spirituală și i-a expulzat din teritoriile coroanei spaniole (9 august 1767), ea, María Antonia, în vârstă de 37 de ani, din familie bună, asumă moștenirea lor în Argentina.
În anii turbulenți care pregăteau independența de Spania, tânăra femeie s-a dedicat predicării exercițiilor spirituale conform directivelor Sfântului Ignațiu. Le-a dus în lung și în lat timp de douăzeci de ani pe străzi inospitaliere și sate cu foarte puține comodități. Biografii au stabilit că a mers peste 4.000 de kilometri cu picioarele goale prin teritoriul Rio de la Plata pentru a menține cea mai tipică exprimare iezuită în pofida interdicției regal-masonice. Se calculează că în opt ani a ajuns la 70.000 de persoane. Așadar, și-a luat „patria pe umeri”, cum avea să spună Papa Francisc anterior despre José Gabriel del Rosario Brochero, o altă figură din cele preferate de Papa Bergoglio care se asociază spontan cu Mama Antula.
Brochero, ca Mama Antula, și-a dedicat viața pentru a ajuta bolnavii și muribunzii, îndeosebi în timpul epidemiei de holeră care a lovit orașul Córdoba în 1867. El însuși și-a pierdut mai întâi vederea, apoi auzul din cauza infecției mortale a cărei îngrijire trebuia să vină de acolo. Nu numai atât, dar Brochero a construit biserici, capele, școli; a deschis cărări unde nu existau, prin munți când mobilitatea depindea de un cal sau de un măgar, într-o regiune foarte extinsă și unde nu erau drumuri care să unească provincia cu capitala. Oamenii pe care îi vizita au început să îl numească „El cura Gaucho”, pentru că știa să călărească precum văcarii, gauchos, și călare pe animal ducea cuvântul lui Dumnezeu și Sacramentele în cele mai îndepărtate colțuri ale Diecezei.
Bergoglio a aflat despre activitățile sale pastorale în 1958 de la un confrate. Viitorul Papă avea 21 de ani și frecventa atunci noviciatul din Córdoba, când iezuitul Antonio Aznar, un brocherian din vremurile de început, care a condus una dintre primele și cele mai extinse investigații asupra vieții lui Brochero, publicase deja prima dintre numeroasele sale cărți despre preot. Tocmai în acel an, părintele Aznar lucra la publicarea unei cărți care avea să fie fundamentală pentru viitorul fericit: „Las malas palabras del cura Brochero”, în traducere ar fi „Vorbele urâte ale părintelui Brochero”, publicată în 1958 în Buletinul Academiei Argentiniene de Litere. În acel articol, preotul iezuit contextualiza limbajul preotului răspunzând unor teologi „de birou” care considerau vulgare atâtea expresii care ieșeau din gura lui. Vorbirea sa, se demonstra în cercetare, nu era altceva decât cea folosită de oamenii de la munte pe care Brochero îi vizita cu avânt evanghelizator.
Bergoglio va reveni de mai multe ori pe urmele lui Brochero înainte de a-l decreta fericit în 2013, apoi sfânt în 2016, primul „totalmente” argentinian. Acum, va fi rândul Mamei Antula, și ea „mergătoare cu praful lipit de sandale”. Argentinienii, mai înainte de Papa, s-au gândit bine să apropie cele două evenimente distante opt ani unul de altul și de fapt au promovat o săptămână dedicată lui cura Gaucho având cuvântul de ordine „Con Brochero, es un gusto ser pueblo de Dios”, „Cu Brochero este o plăcere a fi popor al lui Dumnezeu”. Titlul evocă acele cuvinte ale Papei Francisc care, în momentul ridicării lui la cinstea altarelor, a vorbit despre el ca „un om vesel” și având „mirosul oilor”.
Mama Antula și preotul Gaucho par două personaje din literatura argentiniană din alte timpuri, cea din Martin Fierro (1872) de José Hernández sau din Don Segundo Sombra (1926) de Ricardo Güiraldes, dar care manifestă în prezent roadele cele mai alese în cinstea zicalei că „sfinții cresc, după moarte, în credința poporului lor”. O credință plină de zel și un mod de a o comunica imanent necesităților populațiilor cărora se adresau. (material L’Osservatore Romano tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
