Papa Francisc: Cel mai urât pericol este astăzi ideologia de gen

01.03.2024, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a ținut vineri dimineață un discurs despre importanța construirii unei culturi care să protejeze vocațiile umane și creștine, lucruri despre care a sugerat că sunt în pericol din cauza provocărilor culturale contemporane, inclusiv a ideologiei de gen. „Este foarte important să existe această întâlnire, această întâlnire între bărbați și femei, pentru că astăzi cel mai urât pericol este ideologia de gen, care anulează diferențele”, a spus Sfântul Părinte în timpul unei audiențe cu membrii organizației academice cu sediul în Franța intitulată „Centre de Recherche et d’Anthropologie des Vocations” (CRAV). Ideologia de gen, care caută să estompeze diferențele dintre bărbați și femei prin mișcări precum transsexualitatea, „face ca totul să fie la fel”, a spus Pontiful.
„Ștergerea diferențelor înseamnă ștergerea umanității. Bărbatul și femeia, însă, se află într-o «tensiune» rodnică”, a spus Papa Francisc în fața adunării, reunită la Roma pentru o conferință internațională de două zile intitulată „Bărbat, femeie, chipul lui Dumnezeu: Pentru o antropologie a vocațiilor”. Sfântul Părinte nu a citit discursul integral, delegând în schimb sarcina Mons. Filippo Ciampanelli. „Sunt încă răcit și este obositor să citesc mai mult”, le-a spus el participanților adunați la Vatican. Concentrându-și discursul de vineri dimineață pe „criza antropologică și pe promovarea necesară a vocațiilor umane și creștine”, Pontiful a spus că această sarcină este pusă în dificultate de nenumărate provocări sociale care decurg din spiritul cultural, inclusiv din ideologia de gen. Subliniind unghiul antropologic al conferinței, a indicat spre „un adevăr elementar și fundamental, pe care astăzi trebuie să îl redescoperim în toată frumusețea sa: viața ființei umane este o vocație”.
Papa a afirmat că acesta este un element fundamental „care stă la baza oricărei chemări în cadrul comunității” și „are de-a face cu o caracteristică esențială a ființei umane”. „Această descoperire”, a adăugat el, „ne scoate din izolarea unui ego autoreferențial și ne face să ne privim pe noi înșine ca o identitate în relație”. Sfântul Părinte a subliniat că este imperativ să înțelegem acest „adevăr antropologic”, deoarece „răspunde pe deplin dorinței de împlinire umană și de fericire care trăiește în inimile noastre”. „Uneori avem tendința de a uita sau de a întuneca această realitate”, a continuat el, ceea ce comportă riscul de „a reduce ființa umană la singurele ei nevoi materiale sau la nevoile primare, ca și cum ar fi un obiect fără conștiință și fără voință, pur și simplu târât de viață ca parte a unui angrenaj mecanic”.
Pentru a contracara această tendință, a subliniat că este nevoie de o reconectare la faptul că „viața ființei umane este o vocație” și că „bărbatul și femeia sunt creați de Dumnezeu și sunt chipul Creatorului”. A întărit această remarcă subliniind că ființele umane trebuie să cultive o relație cu „Cel care m-a generat, cu realitatea care mă transcende, cu ceilalți și cu lumea din jurul meu”, ca modalitate de a exprima chemarea universală cu care ne confruntăm fiecare dintre noi „de a îmbrățișa cu bucurie și responsabilitate o misiune specifică și personală”. Conferința include 15 sesiuni diferite și se desfășoară în perioada 1-2 martie. Ea include o serie de vorbitori, printre care Cardinalul Marc Ouellet, care va evalua subiectele conferinței printr-o lentilă pastorală, precum și printr-un studiu de antropologie filozofică și teologică. Participanții vor asista vineri și sâmbătă la Sfânta Liturghie, celebrată de Cardinalul Robert Francis Prevost și, respectiv, de Cardinalul Víctor Manuel Fernández.
