Petru Ciobanu, Dezlegarea de cenzura avortului în legislația bisericească. Studiu istorico-juridic
07.03.2024, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut de curând cartea: „Dezlegarea de cenzura avortului în legislația bisericească. Studiu istorico-juridic”, scrisă de pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 306 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei. Redăm prezentarea cărții, prezentare semnată de PS Anton Coșa, Episcop de Chișinău.
De-a lungul cătărilor mele spirituale, m-am întrebat de multe ori: Care este adevăratul chip al lui Dumnezeu? Unii îl contemplă în icoane sau statui; alții îi simt prezența în poezie sau în vreun imn din Breviar, iar teologii vorbesc mult în tratatele lor, oferind speculații uneori prea lungi și greu de înțeles. Cred că mai mult decât în toate acestea, adevăratul chip al lui Dumnezeu îl găsim în parabola tatălui îndurător – a fiului risipitor, pe care mulți o mai și numesc „parabola tatălui risipitor de iubire”. Nu în zadar spunea Sfântul Anton de Padova că, dacă ar fi să se piardă întreaga Sfântă Scriptură și să rămână doar această parabolă – care are doar 22 de versete -, ar fi suficient ca să înțelegem cine este Dumnezeu, și anume că el „Este iubire”, cum atât de frumos spune sfântul Ioan în Scrisoarea întâi (4,8.17), și o spune nu o dată, ci de două ori, ca acest adevăr să ni se întipărească bine în inimă. Și Papa Francisc, al cărui pontificat stă chiar de la început sub sigiliul milostivirii, are o carte-dialog al cărei titlu este atât de elocvent: Numele lui Dumnezeu este Milostivirea. Așadar, am putea spune și noi că adevăratul chip al lui Dumnezeu este milostivirea, căci El „este îndurător și plin de dragoste, El este îndelung răbdător și plin de îndurare” (Ps 145,8).
Acest chip al milostivirii, Isus l-a imprimat și Bisericii, pe care a voit-o să fie în lume semnul și semănătoarea iertării și milostivirii divine prin acea putere pe care le-a încredințat-o apostolilor în ziua învierii sale: „Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute” (In 20,22-23). Iar iertarea, așa cum spune Papa Francisc, „este o forță care învie la viața nouă și revarsă curajul pentru a privi spre viitor cu speranță” (Misericordiae vultus, nr. 10); iertarea este cea care poate transforma lacrimile rușinii și ale durerii în zâmbetul celui sau ale celei care știe că este iubit sau iubită (cf. Misericordia et misera, nr. 3).
Parfumul iertării care emană de pe chipul divin al milostivirii se simte cu precădere în sacramentul Reconcilierii, în această taină în care orice păcătos poate primi dezlegarea de păcatele sale, oricât de grele și oricât de mari ar fi, pentru că, așa cum afirmă și sfântul Ioan Maria Vianney, un prizonier al confesionalului, a spune că bunul Dumnezeu nu poate ierta un rău foarte mare săvârșit de cineva „este o mare blasfemie; înseamnă a pune o limită milostivirii lui Dumnezeu, iar ea nu are așa ceva: este infinită”. Un mare rău, ba chiar o crimă abominabilă, este și avortul, delict sancționat de Biserică încă de la începuturile sale, bazându-se și în acest caz pe Sfânta Scriptură, pe porunca „Să nu ucizi” (Ex 20,13) și pe alte nenumărate texte biblice din care reiese cu claritate că Dumnezeu este creatorul vieții chiar din momentul zămislirii și că el iubește viața, inclusiv aceea care crește în sânul matern.
Așadar, dacă e să ne referim la cazul avortului, suntem puși în fața a două aspecte: mai întâi, acela al condamnării și sancționării lui prin pedepse, și, apoi, al milostivirii divine față de persoanele care l-au săvârșit. Și tocmai aceste două aspecte sunt bine evidențiate în studiul istorico-juridic al pr. Petru Ciobanu „Dezlegarea de cenzura avortului în legislația bisericească”, studiu ce reprezintă teza sa de doctor în teologie susținută în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, la 12 iunie 2023, scrisă sub îndrumarea pr. prof. dr. Isidor Mărtincă, pr. dr. Eduard Giurgi, Mons. dr. Benone Farcaș și a pr. dr. Maximilian Pal, cărora le sunt și eu recunoscător pentru că i-au călăuzit autorului pașii în tainele dreptului canonic.
Când și-a început doctoratul la București, l-am întrebat pe pr. Petru Ciobanu spre ce temă se orientează și mi-a spus că ar dori ceva actual, dar încă nu știa ce, până când, într-o zi, mi-a mărturisit că ar vrea să scrie despre dezlegarea de cenzura avortului în legislația bisericească, un studiu pe care îl dorea și istoric, și juridic. L-am întrebat ce l-a făcut să se orienteze spre o astfel de temă și mi-a răspuns că tocmai ce fusese publicată Scrisoarea apostolică „Misericordia et misera” a Papei Francisc, prin care Sfântul Părinte acorda tuturor preoților facultatea de a ierta de păcatul avortului; dar nu voia să se oprească doar la momentul actual, și nu doar la aspectul canonic al noii reglementări; voia să se scufunde în negura istoriei pentru a vedea cum s-a opus Biserica lui Cristos avortului, cum a argumentat această opoziție, dar și cum s-a manifestat milostivirea lui Dumnezeu prin Biserică față de cei ce săvârșeau păcatul de avort. Nu am putut decât să mă bucur pentru alegerea sa și să îi doresc succes, intuind că nu îi va fi ușor să se dedice unei teme atât de complexe, dar cu încrederea că, având ajutorul lui Dumnezeu, va reuși să ducă la bun sfârșit un proiect atât de temerar, mai ales că este vorba despre un subiect actual, care le-ar prinde bine nu doar preoților, ci și laicilor, o lucrare ce i-ar putea interesa și pe teologi, canoniști, moraliști, istorici, filosofi, medici etc.
Nu voi greși spunând că, după autorul lucrării, sunt persoana ce cunoaște cel mai bine efortul pe care l-a depus pr. Petru Ciobanu la scrierea ei, pentru că îmi împărtășea mereu dificultățile și bucuriile de care avea parte pe parcursul cercetării. Îmi amintesc bine de teancul de copii pe care le avea pe masa de lucru, de cărțile pe care le răsfoia pentru a da de vreo informație pe care să o treacă în textul studiului, despre cum îmi spunea, cu o oarecare tristețe, că într-o zi nu a putut scrie decât câteva rânduri, despre bucuria că în altă zi a reușit să scrie și câteva pagini, sau despre cum îmi povestea, în stilul său caracteristic de istoric, ceea ce a scris, după ce a stat cu ochii aplecați asupra cărților, la teză. Într-un oarecare fel, tristețea lui era și tristețea mea, bucuria lui devenea și bucuria mea și, martori îmi sunt Dumnezeu și autorul, nu mi-am precupețit vorbele, rugăciunile și faptele pentru a-l încuraja să persevereze. Și a perseverat, și din plăcere, și din datorie, ceea ce denotă că încurajările mele – și nu doar ale mele, deoarece nu puține au fost încurajările pe care le-a primit din partea familiei sale naturale și a confraților săi preoți din Dieceza de Chișinău și nu numai – nu au fost zadarnice.
„Binele se răspândește de la sine”, spunea Sfântul Toma de Aquino, dar trebuie să contribuim și noi la a face cunoscute și a răspândi lucrurile bune, iar eu consider că lucrarea Pr. Petru Ciobanu este foarte bună și de aceea merită să fie citită de cât mai mulți. Încă înainte de susținerea tezei la București, părintele îmi zicea că are de gând să o publice, intenție pe care am agreat-o și am susținut-o, și se vede că nu am fost singurul, pentru că, revenit la Chișinău, pr. Petru mi-a spus că atât Episcopii de la București, cât și alți preoți prezenți la eveniment, inclusiv conducătorul tezei și membrii comisiei de elaborare și de susținere, au recomandat ca lucrarea să fie publicată cât mai curând. Și iată că efortul muncii de cercetare a pr. Petru Ciobanu a prins viață în această monografie apărută la Editura Sapientia.
Nu îmi rămâne decât să îl felicit pe autor pentru această nouă reușită și să îi doresc noi realizări în domeniul cercetării, domeniu care – știu bine – îi aduce satisfacție sufletească și spațiu în care să își investească talanții primiți de la Dumnezeu. Cititorilor le doresc ca, răsfoind această carte, să devină tot mai conștienți de valoarea marelui dar al vieții încă de la zămislire, să îl iubească, să îl prețuiască și să devină, asemenea pr. Petru Ciobanu, apostoli a ceea ce sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a numit „evangelium vitae – evanghelia vieții” și profeți ai milostivirii divine în lumea în care trăim.
