Cardinalul Prevost: Episcopul este un păstor apropiat de popor, nu un manager
09.05.2025, Vatican (Catholica) - Cardinalul Robert Francis Prevost – acum Papa Leon al XIV-lea – a dat un interviu pentru Vatican News în mai 2023, la scurt timp după numirea sa ca prefect al Dicasterului pentru Episcopi: „Am fost adesea preocupați de predarea doctrinei, dar riscăm să uităm că prima noastră sarcină este să comunicăm frumusețea și bucuria la a-l cunoaște pe Isus”. Prelatul avea atunci 67 de ani. Născut la Chicago (Statele Unite ale Americii), apoi misionar și Episcop de Chiclayo (Peru), călugărul augustinian a fost ales în 2023 de Papa Francisc pentru a-i succeda Cardinalului Marc Ouellet. În respectivul interviu a oferit un profil al Episcopului pentru vremurile în care trăim.
– Ce a însemnat pentru dvs să treceți de la statutul de Episcop misionar în America Latină la conducerea Dicasterului care îl ajută pe Papă să aleagă Episcopii?
– Încă mă consider un misionar. Vocația mea, ca a fiecărui creștin, este de a fi misionar, de a vesti Evanghelia oriunde s-ar afla. Cu siguranță, viața mea s-a schimbat mult: am oportunitatea de a-l sluji pe Sfântul Părinte, de a sluji Biserica astăzi, aici, din Curia Romană. O misiune foarte diferită de cea de dinainte, dar și o nouă oportunitate de a trăi o dimensiune a vieții mele care era pur și simplu aceea de a răspunde întotdeauna „da” atunci când mi se cerea un serviciu. Cu acest spirit mi-am încheiat misiunea în Peru, după opt ani și jumătate ca Episcop și aproape 20 de ani ca misionar, pentru a începe una nouă la Roma.
– Ați putea trasa un profil al Episcopului pentru Biserica vremurilor noastre?
– În primul rând, trebuie să fie „catolic”: uneori, Episcopul riscă să se concentreze doar pe dimensiunea locală. Dar un Episcop trebuie să aibă o viziune mult mai largă asupra Bisericii și a realității și să experimenteze universalitatea Bisericii. De asemenea, trebuie să aibă capacitatea de a-și asculta aproapele și de a cere sfaturi, precum și maturitate psihologică și spirituală. Un element fundamental al profilului este acela de a fi un păstor, capabil să fie aproape de membrii comunității, începând cu preoții pentru care Episcopul este tată și frate. Să trăiască această apropiere de toți, fără a exclude pe nimeni. Papa Francisc a vorbit despre cele patru proximități: apropierea de Dumnezeu, de frații Episcopi, de preoți și de tot poporul lui Dumnezeu. Nu trebuie să cedăm tentației de a trăi izolați, separați într-un palat, împliniți de un anumit nivel social sau de un anumit nivel în Biserică. Și nu trebuie să ne ascundem în spatele unei idei de autoritate care nu mai are sens astăzi. Autoritatea pe care o avem este aceea de a sluji, de a însoți preoții, de a fi păstori și învățători. Suntem adesea preocupați de predarea doctrinei, de modul de a ne trăi credința, dar riscăm să uităm că prima noastră sarcină este să învățăm ce înseamnă să îl cunoaștem pe Isus Cristos și să mărturisim apropierea noastră de Domnul. Acesta este primul lucru: să comunicăm frumusețea credinței, frumusețea și bucuria la a-l cunoaște pe Isus. Aceasta înseamnă că noi înșine trăim și împărtășim această experiență.
– Cât de importantă este slujirea episcopală pentru unitatea în jurul Succesorului lui Petru într-o perioadă în care polarizarea crește și în comunitatea bisericească?
– Cele trei cuvinte pe care le folosim în lucrările Sinodului – participare, comuniune și misiune – oferă răspunsul. Episcopul este chemat la această carismă, să trăiască spiritul de comuniune, să promoveze unitatea în Biserică, unitatea cu Papa. Aceasta înseamnă, de asemenea, să fii catolic, deoarece fără Petru, unde este Biserica? Isus s-a rugat pentru acest lucru la Cina cea de Taină: „Ca toți să fie una” și această unitate este ceea ce dorim să vedem în Biserică. Astăzi, societatea și cultura ne îndepărtează de această viziune a lui Isus, iar acest lucru face atât de mult rău. Lipsa unității este o rană pe care o suferă Biserica, o rană foarte dureroasă. Diviziunile și polemicile din Biserică nu ajută la nimic. Mai ales noi, Episcopii, trebuie să accelerăm această mișcare spre unitate, spre comuniune în Biserică.
– Poate fi îmbunătățit procesul de numire a noilor Episcopi? În Praedicate Evangelium citim că trebuie să fie implicați și „membrii poporului lui Dumnezeu”. Se întâmplă acest lucru?
– Am avut o reflecție interesantă în rândul membrilor Dicasterului pe această temă. De ceva timp ascultăm nu doar unii Episcopi sau unii preoți, ci și alți membri ai poporului lui Dumnezeu. Acest lucru este foarte important, deoarece Episcopul este chemat să slujească o anumită Biserică. Prin urmare, ascultarea poporului lui Dumnezeu este, de asemenea, importantă. Dacă un candidat nu este cunoscut de nimeni din poporul său, este dificil – nu imposibil, dar dificil – ca acesta să poată deveni cu adevărat păstor al unei comunități, al unei Biserici locale. Prin urmare, este important ca procesul să fie ceva mai deschis la ascultarea diferiților membri ai comunității. Acest lucru nu înseamnă că Biserica locală este cea care trebuie să își aleagă păstorul, ca și cum a fi chemat să fie Episcop ar fi rezultatul unui vot democratic, al unui proces aproape „politic”. Este nevoie de o viziune mult mai largă, iar Nunțiaturile Apostolice ajută foarte mult în acest sens. Cred că, încetul cu încetul, trebuie să ne deschidem mai mult, să ascultăm un pic mai mult de consacrați, de laici.
– Una dintre noutățile pe care le-a introdus Papa a fost numirea a trei femei printre membrii Dicasterului pentru Episcopi. Ce puteți spune despre contribuția lor?
– În mai multe ocazii am văzut că punctul lor de vedere este o îmbogățire. Două sunt persoane consacrate și una este laică, iar perspectiva lor coincide de multe ori perfect cu ceea ce spun ceilalți membri ai Dicasterului, în timp ce alteori opinia lor introduce o altă perspectivă și devine o contribuție importantă la proces. Cred că numirea lor este mai mult decât un simplu gest din partea Papei de a spune că acum sunt și femei aici. Ele oferă o participare reală, semnificativă, la reuniunile noastre, atunci când discutăm dosarele candidaților.
– Noile reglementări pentru combaterea abuzurilor au sporit responsabilitatea Episcopilor, care sunt chemați să acționeze prompt și să răspundă pentru orice întârzieri și omisiuni. Cum este trăită această sarcină de către Episcop?
– Suntem pe drum și în această privință. Există locuri în care se face deja o treabă bună de ani de zile și normele sunt puse în practică. În același timp, cred că mai sunt încă multe de învățat. Vorbesc despre urgența și responsabilitatea de a însoți victimele. Una dintre dificultățile care apar de multe ori este că Episcopul trebuie să fie aproape de preoții săi, așa cum am spus deja, și trebuie să fie aproape de victime. Unii recomandă ca nu Episcopul să fie cel care primește direct victimele, dar nu ne putem închide inimile, ușa Bisericii pentru persoanele care au suferit abuzuri. Responsabilitatea Episcopului este mare și cred că încă trebuie să facem eforturi mari pentru a răspunde acestei situații care provoacă atât de multă durere în Biserică. Va fi nevoie de timp, încercăm să lucrăm împreună cu celelalte Dicastere. Cred că face parte din misiunea Dicasterului nostru să însoțească Episcopii care nu au primit pregătirea necesară pentru a face față acestei probleme. Este urgent și necesar să fim mai responsabili și mai sensibili în această privință.
