Papa Leon: Cea mai gravă sărăcie este să nu îl cunoști pe Dumnezeu
13.06.2025, Vatican (Catholica) - Papa Leon al XIV-lea a afirmat că „cea mai gravă formă de sărăcie este aceea de a nu îl cunoaște pe Dumnezeu” și că faptul de a-l avea alături pe drumul vieții relativizează bogăția materială, deoarece „descoperim adevărata comoară de care avem nevoie”. „Bogăția dezamăgește adesea și poate duce la situații tragice de sărăcie – mai ales sărăcia născută din nerecunoașterea nevoii noastre de Dumnezeu și din încercarea de a trăi fără El”, a remarcat Suveranul Pontif.
Sfântul Părinte a făcut aceste observații în mesajul său, publicat la 13 iunie de biroul de presă al Vaticanului, pentru cea de-a IX-a Zi Mondială a Săracilor, care va fi celebrată duminică, 16 noiembrie. Așa cum a făcut Papa Francisc atunci când a denunțat globalizarea indiferenței, Papa Leon a avertizat asupra riscului de a „deveni împietriți și resemnați” în fața noilor forme de sărăcie. Astfel, el a încadrat responsabilitatea socială de promovare a binelui comun, care caracterizează Biserica Catolică, drept întemeiată pe „actul creator al lui Dumnezeu, care dă tuturor o parte din bunurile pământului” și, ca aceste bunuri, „roadele muncii umane trebuie să fie accesibile tuturor în mod egal”.
Suveranul Pontif l-a citat pe Sfântul Augustin pe această temă: „Dai pâine unei persoane flămânde; dar ar fi mai bine dacă nimeni nu ar fi flămând, astfel încât să nu ai nevoie să o dai. Îmbraci pe cel gol, dar ai vrea ca toți să fie îmbrăcați și să nu fie nevoie să suplinești această lipsă.” Sfântul Părinte a precizat că ajutorarea săracilor este „o chestiune de dreptate înainte de a fi o chestiune de caritate”. De asemenea, a remarcat cum, atunci când întâlnim oameni săraci sau sărăciți, uneori „și noi putem avea mai puțin decât înainte și pierdem ceea ce altădată părea sigur: o casă, hrană suficientă pentru fiecare zi, acces la asistență medicală și la o bună educație, informare, libertate religioasă și libertate de exprimare”.
Pentru Suveranul Pontif, Ziua Mondială a Săracilor urmărește să reamintească Bisericii că săracii sunt „în centrul întregii noastre activități pastorale”, nu numai al „activității ei caritabile, ci și al mesajului pe care îl celebrează și îl proclamă”. „Dumnezeu și-a asumat sărăcia lor pentru a ne îmbogăți prin vocile, poveștile și chipurile lor”, a notat el în mesajul pe care l-a semnat pe 13 iunie, de sărbătoarea Sfântului Anton de Padova, patronul săracilor. De fapt, în text, a precizat că săracii „nu sunt o distragere pentru Biserică, ci frații și surorile noastre iubite”. În acest sens, a subliniat că „prin viața lor, prin cuvintele lor și prin înțelepciunea lor, ei ne pun în contact cu adevărul Evangheliei”.
Sfântul Părinte a subliniat în mesajul său că săracii nu sunt simpli „destinatari” ai grijii pastorale a Bisericii, ci i-a definit mai degrabă drept „subiecți creativi” care ne provoacă „să găsim modalități noi de a trăi Evanghelia astăzi”. În acest fel, a subliniat că fiecare formă de sărăcie este o chemare „de a experimenta Evanghelia în mod concret și de a oferi semne eficiente de speranță”. Papa a remarcat modul în care oamenii fără resurse pot deveni martori ai unei „speranțe puternice și statornice, tocmai pentru că o întruchipează în mijlocul incertitudinii, sărăciei, instabilității și marginalizării”. „Ei nu se pot baza pe securitatea puterii și a posesiunilor; dimpotrivă, sunt la mila lor și adesea victime ale acestora. Speranța lor trebuie neapărat să fie căutată în altă parte”, a adăugat el. Astfel, a indicat că atunci când Dumnezeu este pus în centru ca „prima și singura noastră speranță”, tocmai atunci „și noi trecem de la speranțe trecătoare la o speranță durabilă”.
Suveranul Pontif a citat enciclica Evangelii Gaudium a predecesorului său, care afirmă că cea mai gravă discriminare suferită de săraci este „lipsa de îngrijire spirituală”. „Aceasta este o regulă a credinței și secret al speranței: toate bunurile acestui pământ, realitățile materiale, plăcerile lumești, prosperitatea economică, oricât de importante ar fi, nu pot aduce fericirea în inimile noastre”, a subliniat el. Sfântul Părinte a reflectat și asupra „relației circulare” care există între cele trei virtuți teologice: credința, speranța și iubirea. „Speranța se naște din credință, care o hrănește și o susține pe fundamentul iubirii, mama tuturor virtuților. Noi toți avem nevoie de iubire, aici și acum”, a spus el.
Prin urmare, Papa Leon a afirmat despre iubire că este o realitate care „ne angajează și ne ghidează deciziile spre binele comun” și a subliniat că „cei cărora le lipsește iubirea nu numai că sunt lipsiți de credință și speranță; ei îi lipsesc și pe aproapele lor de speranță”. Referindu-se în mod specific la speranța creștină pe care o proclamă cuvântul lui Dumnezeu, a remarcat că aceasta este o „certitudine la fiecare pas al călătoriei vieții”, deoarece nu depinde de puterea umană „ci de promisiunea lui Dumnezeu, care este întotdeauna credincios”. Din acest motiv, a spus că creștinii, de la început, au căutat să identifice speranța cu simbolul ancorei, care oferă stabilitate și siguranță. „În mijlocul încercărilor vieții, speranța noastră este inspirată de certitudinea fermă și liniștitoare a iubirii lui Dumnezeu, revărsată în inimile noastre de Duhul Sfânt. Această speranță nu dezamăgește”, a reiterat el.
Prin urmare, Papa Leon a subliniat că chemarea biblică la speranță implică „datoria de a ne asuma responsabilitățile în istorie, fără ezitare”, subliniind apoi: „iubirea, de fapt, este cea mai mare poruncă socială”, așa cum se afirmă în nr. 1889 din Catehismul Bisericii Catolice. Suveranul Pontif a explicat că „sărăcia are cauze structurale care trebuie abordate și eliminate. Între timp, fiecare dintre noi este chemat să ofere noi semne de speranță care să dea mărturie despre caritatea creștină, așa cum au făcut mulți sfinți de-a lungul secolelor.”
Pentru Papă, spitalele și școlile sunt instituții create pentru a ajunge la cei mai vulnerabili și marginalizați, iar acestea „ar trebui să facă parte din politica publică a fiecărei țări”. Dar a deplâns faptul că „războaiele și inegalitățile împiedică adesea acest lucru să se întâmple”. De asemenea, a evidențiat ca exemple concrete de speranță „casele pentru grupuri, comunitățile pentru minori, centrele de ascultare și acceptare, cantinele pentru săraci, adăposturile pentru persoanele fără adăpost și școlile pentru elevii cu venituri mici”. Și a adăugat: „Câte dintre aceste semne tăcute de speranță trec adesea neobservate și totuși sunt atât de importante pentru a lăsa deoparte indiferența noastră și pentru a-i inspira pe alții să se implice în diverse forme de voluntariat!”
La final, a făcut apel pentru promovarea dezvoltării de politici de combatere a „formelor de sărăcie atât vechi, cât și noi”, precum și pentru „punerea în aplicare a unor noi inițiative de sprijinire și asistență pentru cei mai săraci dintre săraci”. „Munca, educația, locuințele și sănătatea sunt fundamentele unei securități care nu va fi niciodată atinsă prin utilizarea armelor. Îmi exprim aprecierea pentru acele inițiative care există deja și pentru eforturile demonstrate zilnic la nivel internațional de un număr mare de bărbați și femei de bunăvoință”, a spus el.
