Papa la audiență: În ciuda tuturor lucrurilor, Isus ne susține

15.10.2025, Vatican (Catholica) - „A călători cu Isus înseamnă a experimenta susținerea în ciuda tuturor lucrurilor – a ne potoli setea și a ne reîmprospăta în mijlocul greutăților și luptelor care, ca niște pietre grele, amenință să ne blocheze sau să ne abată de la calea vieții.” Papa Leon al XIV-lea a rostit aceste cuvinte consolatoare în timpul audienței generale de miercuri dimineață, în Piața San Pietro, continuând seria de cateheze intitulată „Isus Cristos, speranța noastră”.
Reflectând asupra realităților experienței umane, Sfântul Părinte a recunoscut emoțiile și limitările adesea conflictuale care ne marchează viețile. „Uneori ne simțim bucuroși, alteori triști. Ne putem simți împliniți sau stresați, satisfăcuți sau fără motivație. Trăim vieți agitate, concentrându-ne pe rezultate, uneori chiar atingând obiective prestigioase. Alteori, rămânem în suspensie – în situații precare – așteptând succesul sau recunoașterea care nu vin niciodată”, a spus el. „Pe scurt”, a observat el, „ne aflăm într-un paradox: tânjim după fericire, și totuși fericirea durabilă ne scapă adesea”.
Pontiful a remarcat că această tensiune dezvăluie atât limitele noastre, cât și dorința noastră profundă de a le depăși. „Ne împăcăm cu ceea ce ne lipsește, simțind în același timp o dorință nestăpânită de a depăși acest lucru. Simțim, în adâncul sufletului, că întotdeauna lipsește ceva.” Cu toate acestea, el i-a asigurat pe credincioși că această dorință nu este întâmplătoare: „Nu am fost creați pentru lipsă, ci pentru plenitudine – pentru a ne bucura de viață și încă de viața din plin”. „Această dorință profundă din inimile noastre”, a continuat Sfântul Părinte, „nu poate fi satisfăcută de roluri, putere sau posesiuni. Ea poate fi împlinită numai de certitudinea că Cineva susține acest impuls fundamental al umanității noastre – de asigurarea că speranțele noastre cele mai profunde nu vor fi dezamăgite.”
Această asigurare, a afirmat Papa Leon, se găsește în Isus Cristos. „Această certitudine”, a subliniat el, „este ceea ce numim speranță. Nu este simplu optimism – optimismul se prăbușește adesea sub greutatea dezamăgirii. Dar speranța, speranța creștină, promite și împlinește.” „Surori și frați, Isus cel înviat este garanția acestei eliberări! El este izvorul care ne potolește setea – setea infinită de plenitudine pusă în inimile noastre de Duhul Sfânt.” Învierea lui Cristos, a subliniat el, nu este doar un eveniment istoric, ci misterul transformator din inima timpului. „Cel Înviat este un izvor viu – El nu seacă și nu se schimbă. El este întotdeauna pur, întotdeauna prezent, întotdeauna gata pentru cei însetați.”
Citând din Confesiunile Sfântului Augustin, Papa Leon a vorbit despre dorința spirituală profundă trezită de frumusețea divină: „Tu ai respirat parfumul, iar eu am inspirat și am tânjit după Tine. Am gustat și acum mi-e foame și sete. Tu m-ai atins și eu am ars după pacea Ta.” „Isus, prin Învierea Sa, a garantat o sursă permanentă de viață. El este Cel Viu (cf. Apocalips 1,18), Iubitorul de viață, Învingătorul morții”, a susținut Sfântul Părinte. „Numai El ne poate înviora de-a lungul pelerinajului nostru pământesc și ne poate oferi o pace care dăinuie în eternitate.” Numai Isus, a continuat, răspunde la întrebările cele mai profunde ale inimii omenești: „Există cu adevărat o destinație pentru noi? Existența noastră are sens? Și cum poate fi răscumpărată suferința celor nevinovați?”
„Isus cel Înviat nu oferă răspunsuri «de sus», detașate de durerea noastră”, a spus Papa Leon. „În schimb, El merge alături de noi – pe un drum care este adesea dificil, dureros și misterios.” „Când vasul nostru este gol, când setea devine insuportabilă”, a reamintit, „numai El îl poate umple”. Pontiful a subliniat că Isus nu este doar tovarășul nostru, ci și destinația noastră. „Fără iubirea Lui”, a spus el, „viața devine fără scop – o călătorie tragică fără un sfârșit adevărat”. A recunoscut fragilitatea umană, observând că „rana păcatului” ne poate face să cădem, să renunțăm sau să disperăm. Dar nu suntem meniți să rămânem căzuți. Astfel, Sfântul Părinte ne-a încurajat să „ne ridicăm din nou” și să „stăm în picioare”, pentru că Cristos cel Înviat „ne garantează că vom ajunge” și „ne conduce acasă, într-un loc unde suntem așteptați, iubiți și mântuiți”.

Cuvinte de o profunzime care dau curaj. Mi-a plăcut mai ales ideea că speranța creștină nu este optimism, ci certitudinea că Isus ne susține în ciuda tuturor lucrurilor.