Episcopul martir Ioan Suciu omagiat în capitala ţării
26.06.2003, Bucureşti (Catholica) - Cu ocazia împlinirii, în data de 27 iunie 2003, a 50 de ani de la trecerea în veşnicie a Episcopului martir Ioan Suciu, în data de 25 iunie 2003 s-a desfăşurat la Bucureşti o evocare omagială. Această manifestare a avut loc la sediul Fundaţiei Academia Civică începând cu orele 10,30, sub egida Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi a acestei Fundaţii.
Printre cei care au evocat personalitatea Episcopului s-au regăsit: membri ai familiei, preoţi care au fost contemporani cu el, istorici, cercetători, foşti elevi. La manifestarea care a durat mai bine de cinci ore au participat peste 150 de persoane, sala de conferinţe a Fundaţiei Academia Civică din Piaţa Amzei dovedindu-se a fi neîncăpătoare.
Cei care au conferenţiat sunt: Flavia Coposu-Bălescu, Vasile Cristian, Emanuel Cosmovici, Andreea Dobeş, pr. Tertulian Langa, pr. Iuliu Muntean, Ion Gavrilă Ogoranu, Lucian Petrescu, pr. Cristian Sabău, pr. Bernard Ştef. Au transmis comunicări scrise pr. Eugen Popa, Doina Cornea, Elena Moldovan, Lenuţa Moldovan, Victoria Nicolae-Man. De asemenea, au transmis mesaje de salut IPS Lucian Mureşan, Mitropolitul BRU, şi Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică. Lucrările au fost moderate de către Romulus Rusan.
Concluziile evocării au subliniat necesitatea continuării şi aprofundării muncii de cercetare pe documentele din arhive şi de strângere de mărturii de la persoanele care l-au cunoscut pe marele Arhiereu, pentru a se putea întocmi o biografie completă a Episcopului Ioan Suciu, şi pentru urgentarea procesului de canonizare. De asemenea, în intervenţii s-a subliniat faptul că personalitatea Episcopului depăşeşte cu mult graniţele confesionalismului, şi capătă valenţe naţionale şi universale.
Din comunicatul transmis de pr. Nicolae Anuşcă referitor la acest eveniment aflăm şi faptul că organizatorii intenţionează să reunească toate materialele prezentate şi transmise cu ocazia acestei evocări într-un volum omagial, care se speră să fie lansat cu ocazia pelerinajului din 27.septembrie 2003 de la Cimitirul Săracilor de la Sighet.
