Vicar General într-o Arhidieceză binecuvântată
10.10.2002, Bucureşti (Catholica) - La 1 octombrie, Arhiepiscopul-Mitropolit Ioan Robu de Bucureşti l-a numit în funcţia de Vicar General pe Mons. Cornel Damian, care îi succede Mons. Vittorio Blasutti, retras pe motive de vârstă. Catholica a stat de vorbă cu Mons. Damian, rezultând interviul următor:
– Mons. Damian, de doar câteva zile sunteţi Vicar General de Bucureşti. Cum aţi primit noua numire?
– Am acceptat propunerea Înaltpreasfinţitului Ioan Robu de a ocupa funcţia de Vicar General al Arhidiecezei de Bucureşti ca pe o mare responsabilitate, aceea de a participa conştient şi responsabil la consolidarea Bisericii noastre locale în toate domeniile: pastoral, liturgic, social şi cultural. În această funcţie eu îi urmez Mons. Vittorio Blasutti care s-a dăruit pe deplin în calitatea sa de colaborator apropiat al Arhiepiscopului Robu.
În această nouă misiune sper să pot valorifica cât mai bine experienţa mea de paroh în Bucureşti dar şi „perioada romană”, cei patru ani de studii de specializare petrecuţi la Roma la Universitatea Gregoriana. Mă rog Domnului să reuşesc, prin slujirea mea, să depăşesc greutăţile inerente misiunii mele, iar activitatea mea să poată da roadele aşteptate de toţi. Trăiesc şi slujesc într-o arhidieceză binecuvântată deoarece credincioşii noştri catolici trăiesc din credinţă şi în credinţă pe aceste locuri frumoase, îndrumaţi fiind de preoţii noştri. De altfel sunt conştient că nu-mi voi putea desfăşura activitatea fără colaborarea activă atât a preoţilor cât şi a credincioşilor.
– În contextul actual, de început de mileniu, cum vă priviţi misiunea?
– Cred că este devreme să vă răspund acum în mod complet la întrebarea dumneavoastră, întrucât priorităţile pastorale ale comunităţii noastre catolice sunt multe şi variate. În ceea ce mă priveşte, voi încerca să fiu alături de Preasfinţitul nostru în derularea proiectelor sale pastorale cu toţi credincioşii, dar mai ales cu tinerii şi cu familiile. Într-adevăr una din marile priorităţi ale acestui nou mileniu este familia creştină, „prima comunitate creştină chemată să vestească Evanghelia persoanei umane in continuă dezvoltare şi conduce această persoană, printr-o educaţie şi cateheză progresivă, la deplina maturizare umană şi creştină” (Familiaris consortio nr. 2). Sper, de aceea, să pot încuraja marile calităţi pe care le au preoţii şi credincioşii noştri, prin proiecte de viitor care cu siguranţă vor fi dezvăluite.
– Ne puteţi exemplifica totuşi cu câteva proiecte propuse la începutul activităţii Dumneavoastră?
– Orice obiectiv pe termen scurt sau termen lung îi vizează în mod special pe laici, pe credincioşii noştri, cărora preotul li se dedică total. De fapt, către credincioşii noştri se îndreaptă acum gândul meu, pentru că ei formează marea comunitate eclesială chemată să colaboreze la aceste planuri. Înainte chiar de numirea mea ca Vicar General am colaborat cu Înaltpreasfinţitul Ioan Robu la un proiect cultural deosebit de ambiţios, care s-a concretizat prin deschiderea în 2001 a Departamentului de Cercetare Istorică şi prin apariţia primului număr al revistei de istorie ecleziastică „Pro Memoria”. Revista amintită este rodul colaborării dintre preoţi şi laici. Mă bucur să constat că acest proiect culturalo-pastoral a fost bine primit de public în general şi de catolici în special. E bine de ştiut că noi sprijinim orice proiect şi iniţiativă care porneşte din interiorul Bisericii şi răspunde necesităţilor prezentului, realităţilor societăţii de astăzi.
– În final vă rugăm să transmiteţi un mesaj preoţilor şi credincioşilor Arhidiecezei Dvs.
– La întoarcerea mea acasă, după patru ani de studii la Roma, am fost primit cu deosebită căldură atât de confraţii mei preoţi, cât şi de credincioşii laici. Sunt ferm convins că nu-mi voi putea desfăşura activitatea cu rezultate bune fără ajutorul deplin al tuturor preoţilor, cu care, de altfel, nu am întrerupt niciodată contactul. Cu ajutorul lor doresc să continui operele Bisericii noastre în plan pastoral, spiritual, social şi cultural. Sper să pot valorifica cât mai bine experienţele pastorale ale confraţilor mei preoţi şi să am cu ei un raport caracterizat de slujire în caritate şi responsabilitate reciprocă. Totodată sper să pot beneficia în continuare de prietenia sinceră şi dezinteresată a atâtor confraţi preoţi, pe care o consider un dar pentru mine. Astăzi este bine definit rolul laicilor în Biserică, acest lucru se poate vedea şi în Biserica noastră locală. În acest sens, eu îi aştept pe credincioşii noştri la o colaborare deplină, pentru că sunt conştient că „omul este calea Bisericii” după cum spune Sfântul Părinte în enciclica Redemptor hominis, nr. 14.
