„Papa ne cere examinarea conştiinţei”, spun unii avocaţi

29.01.2002, Milano (ZENIT/Avvenire) - Emanuela Colombo, avocat în tribunalul eclesial din Milano, care în domeniul civil lucrează şi în dreptul familiei, nu are nici o îndoială: „Papa ne cere să ne facem o examinare a conştiinţei”. El a reacţionat la discursul rostit luni de Papa Ioan Paul al II-lea către Rota Romana, în care Papa a făcut apel la avocaţii catolici să nu coopereze la cazuri juridice care să ducă direct la divorţ.

„Este un apel necesar”, a spus Colombo. „Noi, avocaţii catolici, trebuie să slujim şi cultura indisolubilităţii căsătoriei. Este o chemare la atenţie, care face apel la seriozitatea noastră profesională şi, în acelaşi timp, integritatea noastră creştină”.

– Papa vă cere explicit să evitaţi orice implicare personală care poate constitui o „cooperare la divorţ”. Este posibilă în practică respectarea acestei cereri?
– Da, este posobilă. Nu trebuie niciodată să sugerăm divorţul ca o soluţie la problemele maritale. Papa ne cere o examinare a conştiinţei; cred că este nevoie de adevăr pentru că, deşi nu suntem conştienţi întotdeauna de acest lucru, tentaţia de adaptare la cultura dominantă a relativismului există într-adevăr.

Papa Ioan Paul al II-lea face apel direct la responsabilitatea noastră de persoane botezate. Cred că el aşteaptă ca noi să sensibilizăm publicul asupra semnificaţiei indisolubilităţii căsătoriei, care este prea adesea ignorată.

– Totuşi, evitarea „cooperării la divorţ” înseamnă a refuza să ajuţi pe cineva care vine la tribunal cu dorinţa de a divorţa?
– Poate părea o poziţie extremă, dar tatăl meu, care este civil şi de asemenea avocat în Rota, a refuzat să sprijine cazurile de divorţ mult timp, după referendumul din 1974. El a făcut acest lucru împreună cu mulţi alţi avocaţi din Rota.

Apoi directivele din partea experţilor eclesiali s-au schimbat. Desigur principiul nu poate fi abrogat – nici chiar astăzi. Promovarea divorţului ar însemna negarea adevărului căsătoriei.

– În discursul de luni, Papa a vorbit despre posibilitatea ca avocaţii să coopereze în cauzele juridice care au ca scop stabilirea „drepturilor legitime” ale unei persoane a cărei căsătorie s-a destrămat deja, arătând clar că acest fapt nu trebuie să ducă la, nici să promoveze dezlegarea căsătoriei. Care ar putea fi aceste efecte?
– Mă gândesc la aspectele legate de relaţiile de succesiune, care atunci când sunt implicaţi copii, sunt adesea chiar acte de dreptate. Desigur, acestea sunt probleme care trebuie tratate caz cu caz, evaluând cu grijă toate aspectele.

– Respingerea culturii „divorţului” înseamnă şi încercarea de a face tot posibilul pentru a obţine împăcarea între soţi?
– Da, trebuie întotdeauna să tindem spre acest obiectiv. Adesea, când suntem în faţa a două persoane care cer divorţul, reconcilerea este practic imposibilă. În Italia trebuie să aştepţi trei ca să obţii divorţul; între timp, în majoritatea cazurilor, se crează noi legături.

– Credeţi că apelul Papei este motivat de numărul tot mai mare de divorţuri şi de separări?
– Da, cifrele sunt îngrijorătoare. Pe de altă parte, trebuie să ne întrebăm de ce, în faţa miilor de separări şi divorţuri, procentul de căsătorii invalide este extrem de mic. Trebuie să reflectăm asupra acestui fapt.

Probabil cea mai mare parte a căsătoriilor care se destramă devreme sunt, de fapt, invalide, deoarece, aşa după cum ne-a amintit recent şi Cardinalul Joseph Ratzinger, a existat o conştientizare insuficientă a semnificaţiei căsătoriei.