LC: Ziua în care Biserica a schimbat timpul
29.10.2008, SUA (Catholica) - Ştiaţi de ce lunile iulie şi august au una după alta 31 de zile? Sau de ce anul 1900 de exemplu nu a fost an bisect, deşi se divide cu 4? Acestea sunt doar câteva dintre problemele pe care le clarifică articolul „Ziua în care Biserica a schimbat timpul”, din numărul pe luna octombrie 2008 al revistei Lumea Catholica, alături de multe alte lucruri interesante pe care ni le prezintă despre calendarul gregorian, „cel mai folosit sistem de măsurare a timpului în întreaga lume”, şi despre reforma adusă de Papa Grigore al XIII-lea calendarului, „una dintre cele mai mari realizări din întreaga Renaştere, care avea să promoveze progresul Europei”, dar despre care se cunosc puţine lucruri astăzi.
„În noaptea de 4 octombrie 1582, cetăţenii Spaniei şi ai coloniilor sale, ai Portugaliei, Poloniei, Lituaniei şi din cea mai mare parte a Italiei au mers seara la culcare, dar s-au trezit cu zece zile mai târziu. Evenimentul nu s-a datorat cine ştie cărui miracol medieval, ci a reprezentat de fapt efortul Bisericii de a ieşi dintr-un impas: acela al măsurării inadecvate a timpului… Implementarea noului calendar a început în noaptea de 4 octombrie. În acest fel, ziua următoare, care trebuia să fie 5 octombrie, conform calendarului iulian, a devenit 15 octombrie 1582”. În articol se arată că „Alcătuirea unui calendar care să încorporeze atât mişcările soarelui cât şi ale lunii constituie o provocare reală, pe care fiecare civilizaţie a rezolvat-o în felul său. Cel mai influent şi larg acceptat mod de rezolvare a problemei a fost calendarul iulian, introdus de Iulius Caesar în anul 45 î.C.”.
„Lungimea medie a calendarului iulian era de 365,25 de zile. Ca să se rezolve pe cât posibil deviaţiile aparent mici, dar care deveneau importante pe măsura trecerii timpului, la fiecare patru ani se introducea o zi intercalară, pentru a se menţine sincronicitatea între anul calendaristic şi anul tropical”. Caesar a hotărât ca lunile ianuarie, martie, mai, iulie, septembrie şi noiembrie să aibă 31 de zile, iar celelalte luni câte 30 de zile, „cu excepţia lunii februarie, care în anii obişnuiţi avea 29 de zile, iar o dată la patru ani – 30 de zile. Ca să nu fie mai prejos decât ilustrul sau predecesor, în onoarea căruia fusese dat numele lunii iulie, împăratul Augustus a adăugat o zi în plus lunii care îi poartă numele, astfel încât şi luna august să aibă tot 31 de zile, ca şi luna iulie!” Pentru a nu exista trei luni consecutive cu 31 de zile, şi alte luni au fost modificate, şi astfel s-a ajuns la lungimile lunilor pe care le ştim noi astăzi.
Datorită însă micilor devieri, acumulate în timp, în anul 1500 de exemplu, echinocţiul calendaristic ajunsese cu zece zile mai devreme decât cel real. „Cele 10 zile erau extrem de importante pentru toate activităţile umane care erau strâns legate de anotimpuri: navigaţie, agricultură, comerţ. În acelaşi timp, de-a lungul întregului Ev Mediu, calendarul iulian a fost supus unor `ajustări` locale – sursă de permanente frustrări pentru istorici: tranzacţiile financiare, stabilirea sărbătorilor unor sfinţi, diverse înregistrări ecleziale foloseau calendarul iulian cu `ajustările` şi aproximările locale. Şi ca rezultat – deloc surprinzător de altfel – confuzia generală”. Vă invităm să citiţi în articol cum au încercat mai mulţi Papi să rezolve această problemă, cu ajutorul mai multor oameni de ştiinţă, şi cum, în cele din urmă, „Biserica a salvat timpul”.
