Liderul de la Taize premiat pentru ecumenism
29.10.2009, Munchen (Catholica) - Liderul comunităţii ecumenice de la Taize şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Papa Benedict al XVI-lea, pentru eforturile şi curajul său în promovarea unităţii creştinilor. Fratele Alois Loser a remarcat în particular acţiunile Sfântului Părinte pentru a aduce unitatea cu Societatea tradiţionalistă Sf. Pius al X-lea. El a făcut această observaţie când a primit premiul pentru anul 2009 pentru ecumenism la Academia Catolică din Bavaria. Fratele a declarat pentru ZENIT că eforturile Pontifului de reconciliere cu societatea fondată de Marcel Lefebvre este „o iniţiativă importantă”.
Fratele Alois şi-a mai exprimat satisfacţia pentru progresele înregistrate în dialogul catolico-ortodox. În această privinţă, el a vorbit despre relaţia dintre comunitatea din Taize şi foştii şi actualii lideri ai Bisericii Ortodoxe Ruse. „Avem relaţii bune”, a spus el, „Patriarhul Kiril s-a întâlnit cu noi de două ori”. Acceptând premiul, liderul de la Taize a deplâns persistenta diviziune între creştini. „Ceea ce ne uneşte este mult mai important decât ceea ce ne desparte”, a spus el. „Creştinii nu trebuie să continue să îşi risipească energiile în războaie mărunte, care uneori apar chiar şi în interiorul Bisericilor”.
„Atâta timp cât creştinii trăiesc divizaţi, mesajul Evangheliei nu poate fi înţeles”, a avertizat el, adăugând că reconcilierea este „inima Evangheliei”. Fratele Alois a făcut apel la a se organiza în mod regulat nopţi inter-confesionale de rugăciune pentru tineri, „în locuri importante” cum ar fi graniţe, închisori şi zone urbane aflate în criză. Premiul primit este în valoare de 10.000 de euro. Precedentul laureat a fost Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Fratele Alois a declarat că va contribui la finanţarea unui proiect Taize de tipărire a unui milion de Biblii şi distribuire a lor în Republica Populară Chineză.
