Educaţia începe din primele clipe ale vieţii
21.09.2010, Bucureşti (Catholica) - Lipsa acută a timpului liber, fuga după rezolvarea problemelor cotidiene fac de multe ori ca părinţii să ajungă să neglijeze educaţia propriilor copii. Ce rezolvare oferă Biserica şi şcoala acestor probleme? La această întrebare răspunde într-un articol de astăzi din Ziarul Lumina părintele profesor Gheorghe Pîrva, inspector pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Judeţean Dolj. Preluăm câteva întrebări şi răspunsurile aferente.
– Părinte inspector, cum ar putea copiii să depăşească presiunea societăţii secularizate?
– Cu ajutorul lui Dumnezeu. Fiecare copil vrea să fie remarcat, mai cu seamă atunci când părinţii nu îşi îndeplinesc acest rol de a-l face conştient pe acesta că este o minune a lui Dumnezeu, că este cineva, că este valoros. Atunci copilul caută nişte afirmaţii sau se îndreaptă spre confirmarea acestor valori în grupul de prieteni sau la şcoală. De aceea trebuie să fie o conlucrare strânsă între familie, Biserică şi şcoală.
– De multe ori, copiii nu mai înţeleg credinţa în sensul ei autentic. Care ar putea fi motivele acestei alunecări?
– Părintele îl formează pe copil încă din primele clipe ale vieţii. Aş vrea să subliniez foarte mult rolul rugăciunilor părinţilor în timpul sarcinii, rolul rugăciunilor părinţilor înainte de a fi însărcinată mama. Avem exemplele Sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana, ale Sfinţilor Zaharia şi Elizabeta. Rugăciunile lor înaintea lui Dumnezeu i-au învrednicit de mari daruri. Fiecare dintre noi trebuie să conştientizeze că acela care vine pe lume, pruncul, este darul lui Dumnezeu şi, în felul acesta, educaţia începe într-un mod firesc. De aceea, educaţia începe din primele clipe ale vieţii şi, mai târziu, mama este cea care îi face cruce pe pernă copilului, care îl învaţă să se roage. Dacă vede în familie lucrul acesta, copilul trăieşte într-un mod firesc relaţia cu Dumnezeu în familie. Atunci, foarte uşor îi va fi la şcoală sau când va ieşi într-un grup de prieteni, unde nu toţi frecventează biserica, unde nu toţi ţin la valorile morale sau la poruncile lui Dumnezeu. Dacă familia îşi îndeplineşte rolul ei, dacă profesorul de religie îşi împlineşte misiunea aşa cum trebuie, atunci copilul nu are decât să se bucure de o educaţie aleasă, după rânduiala Bisericii şi după voia lui Dumnezeu.
– Sunteţi preot şi tată. Din aceste două poziţii, care ar putea fi problema cea mai grea care intervine în creşterea copiilor?
– Conştientizez din ce în ce mai mult importanţa timpului petrecut cu copilul. Mai ales în vremurile acestea foarte agitate, când oamenii sunt presaţi, se află într-o continuă luptă cu societatea, cu grijile cotidiene. În acest sens, poate că ar trebui să fim mai apropiaţi de ei, să căutăm să le fim aproape, să crească împreună cu noi alături. În acest sens, îmi vine în minte exemplul unui elev de-al meu, foarte bine din punct de vedere material, care efectiv era profund marcat că tatăl său nu are timp să stea cu el pentru că era foarte ocupat. Cu toate astea, la sfârşit îmi spune: „Ştiu că pentru mine aleargă tata”. De aceea este extrem de important timpul pe care îl petrecem efectiv cu copiii noştri, la joacă, la plimbare, la biserică sau la rugăciune.
