O anglicană bate la porţile Romei (II)
21.09.2010, Canada (Catholica) - În ajunul vizitei Papei în Regatul Unit, agenţia Zenit i-a luat un amplu interviu scriitoarei Deborah Gyapong, membră a Comuniunii Anglicane Tradiţionale (TAC), o entitate eclezială ce a cerut comuniunea deplină cu Biserica Catolică. Deborah Gyapong scrie în materie de religie şi politică, în principal pentru cotidianele catolice şi evanghelice, şi îndeosebi pentru Canadian Catholic News. În anul 2005, romanul ei The Defilers a obţinut premiul Best New Canadian Christian Fiction Award. Interviul de săptămâna trecută a apărut tradus pe Ercis.ro, de unde îl preluăm în două părţi. Astăzi a doua parte.
– Credeţi în ceea ce spune Catehismul Bisericii Catolice? Ce este pentru voi Euharistia?
– Episcopii noştri au semnat Catehismul Bisericii Catolice la 5 octombrie 2007 pe altarul bisericii „Sfânta Agata” din Portsmouth, în Anglia. În acest gest au declarat: „Acceptăm că cea mai completă şi autentică exprimare şi aplicare a credinţei catolice, în acest moment istoric, se află în Catehismul Bisericii Catolice şi în Compendiul său, pe care l-am semnat împreună cu această scrisoare, ca atestare a credinţei pe care aspirăm s-o învăţăm şi s-o menţinem”. Ca persoană laică, jurnalistă şi nu teolog, nu pretind că aş cunoaşte tot ceea ce este în Catehism, nici că aş înţelege tot ceea ce învaţă. Dar am ajuns la concluzia că nu pot continua să fiu un mic Papă pentru mine însămi, alegând şi decizând de la mine care elemente de doctrină să accept şi care să le refuz. Mare parte din formarea mea în credinţă am trăit-o ca adultă, ca evanghelică protestantă, şi treptat am înţeles că în loc să înţeleg înainte de a crede era mai bine să urmez sfatul Sfântului Anselm care spune „cred pentru a înţelege”.
Deci aleg să mă pun sub autoritatea Magisteriului Bisericii catolice pe baza a ceea ce cred. A avea o credinţă apostolică este fundamental pentru a găsi libertatea în Cristos şi libertatea de a trăi aşa cum ar trebui să trăim. Nefiind teolog, nu pot explica misterul Euharistiei, dar pot crede că Isus este pe deplin prezent – trup, minte, suflet şi dumnezeire – în Preasfântul Sacrament şi că el ne hrăneşte şi ne purifică şi ne trimite, uniţi cu el, pentru a fi mâinile sale, picioarele sale, glasul său, pentru a proclama iubirea sa şi vestea cea bună a mântuirii unei lumi aflată în ruină.
– Cu constituţia apostolică Anglicanorum coetibus este posibilă apropierea câtorva comunităţi anglicane de Roma. Ce părere aveţi despre asta?
– Cred că, iniţial, numărul anglicanilor care se vor uni prin ordinariate va fi destul de scăzut, conform standardelor globale. TAC, faţă de Comuniunea Anglicană, este destul de mică. Multe din persoanele din „Forward in Faith”, care este destul de numeroasă în Regatul Unit, dar mai puţin în Statele Unite, în Australia şi în alte părţi, ar trebui să părăsească stipendii sigure, tradiţii muzicale, clădiri foarte frumoase şi laici, pe laicii faţă de care simt o responsabilitate pastorală, dacă ar decide să plece. Există un mare obstacol: „necunoscutul”, faptul de a trebui „să se înainteze în larg”, aşa cum se spune. Mulţi anglicani se află astăzi într-un dificil proces de discernământ. Unii adoptă atitudinea lui „wait and see” (aşteptăm şi vedem) pentru a verifica dacă vor fi într-adevăr în măsură să menţină identitatea lor anglicană chiar dacă devin membri cu titlul deplin ai Bisericii Catolice Romane.
Dar eu cred că primele ordinariate vor fi ca seminţele de muştar care vor încolţi, vor creşte şi vor deveni tot mai atrăgătoare, nu numai pentru anglicani, ci pentru toţi creştinii care consideră că o liturgie frumoasă, trăită cu participare, ajută întreaga congregaţie să intre în misterul sacrificiului unic al lui Isus Cristos. Ordinariatele vor face parte din reînnoirea liturgică dorită de Sfântul Părinte, dar liturgia frumoasă se va căsători şi cu îmbrăţişarea din inimă a credinţei catolice, cu predarea catehismului din partea preoţilor şi Episcopilor care cred în ceea ce spun, fără a trebui să stea cu mâinile la spate sau a reduce lumea supranaturală a lui Dumnezeu la o metaforă.
