Prima predică din Postul Mare 2011 a pr. Cantalamessa
28.03.2011, Vatican (Catholica) - Există o regretabilă separare care are loc chiar în sânul iubirii, potrivit predicatorului Casei Papale. Pr. capucin Raniero Cantalamessa a afirmat că „în lume găsim eros fără agape; printre credincioşi găsim adesea agape fără eros„. Predicatorul a ilustrat această periculoasă diviziune când a rostit vineri, 25 martie 2011, în Vatican, prima sa predică pentru Postul Mare înaintea Papei Benedict al XVI-lea şi a membrilor Curiei Romane. Predica a fost intitulată: „Cele două feţe ale iubirii: eros şi agape„. Pr. Cantalamessa a arătat că seria sa de predici din Postul Mare va continua ţelul reflecţiilor lui din Advent: a aduce o „mică contribuţie” la eforturile de re-evanghelizare, „care constituie în acest moment preocuparea principală a întregii Biserici şi îndeosebi a Sfântului Părinte”.
În acest context, capucinul a indicat un domeniu în care „secularizarea acţionează în mod deosebit de răspândit şi nefast, şi este domeniul iubirii”. „Secularizarea iubirii constă în a dezlipi iubirea umană, în toate formele sale, de Dumnezeu, reducând-o la ceva pur ‘profan’, în care Dumnezeu este nu mai are loc şi chiar deranjează”. Iubirea poate fi deteriorată nu doar „în lume”, această temă este importantă şi pentru viaţa internă a Bisericii: „Iubirea suferă de o nefastă separare nu numai în mentalitatea lumii secularizate, ci şi, de partea opusă, printre cei care cred şi îndeosebi printre persoanele consacrate”. „Erosul fără agape este o iubire romantică, mai ales pasională, până la violenţă. O iubire de cucerire care îl reduce în mod fatal pe celălalt la un simplu obiect al propriei plăceri şi ignoră orice dimensiune de sacrificiu, de fidelitate şi de dăruire de sine”, a spus el.
Pe de altă parte, „agape fără eros ne apare ca o ‘iubire rece’… mai mult prin impunerea voinţei decât prin elanul intim al inimii; o coborâre într-o schemă preconstituită, mai degrabă decât a se crea un propriu irepetabil, aşa cum este irepetabilă orice fiinţă umană în faţa lui Dumnezeu. Actele de iubire îndreptate către Dumnezeu se aseamănă, în acest caz, cu acelea ale anumitor îndrăgostiţi nepregătiţi care îi scriu iubitei scrisori de iubire copiate dintr-un manual”. Pr. Cantalamessa a explicat că o astfel de separare dintre eros şi agape este greşită, deoarece fiinţa umană este „suflet şi trup unite în mod substanţial… Tot ceea ce face, inclusiv iubirea, trebuie să reflecte această structură a sa. Pr. Cantalamessa a recunoscut că nu va fi uşor să fie reunite feţele separate ale iubirii”.
El a spus că răscumpărarea erosului „îi ajută înainte de toate pe îndrăgostiţii umani şi pe soţii creştini, arătând frumuseţea şi demnitatea iubirii care îi uneşte”. „Însă răscumpărarea erosului trebuie să ne ajute şi pe noi cei consacraţi, bărbaţi şi femei… Noi suntem creaturi, trăim în timp şi într-un trup; avem nevoie de un ecran pe care să proiectăm iubirea noastră care să nu fie numai ‘norul necunoaşterii’, adică vălul de întuneric în spatele căruia se ascunde Dumnezeu”, a spus pr. Cantalamessa. „Răspunsul care se dă la această întrebare îl cunoaştem bine: tocmai pentru aceasta Dumnezeu ni l-a dat pe aproapele ca să-l iubim!” Mai există însă un alt element: „Înainte de fratele pe care îl vedem există un altul pe care de asemenea îl vedem şi îl atingem: este Dumnezeul făcut trup, este Isus Cristos! Între Dumnezeu şi aproapele există de acum Cuvântul făcut trup care a reunit cele două extreme într-o singură persoană. De acum în El îşi are fundamentul însăşi iubirea faţă de aproapele: ‘Mie mi-aţi făcut'”.
Aşadar, „obiectul primar al erosului nostru, al căutării, dorinţei, atracţiei, pasiunii noastre trebuie să fie Cristos”. „Este adevărat că pe Cristos nu îl vedem, dar există; a înviat, este viu, ne este alături, mai real decât poate fi alături de soţie cel mai îndrăgostit soţ. Aici este punctul crucial: a mă gândi la Cristos nu ca la o persoană din trecut, ci ca la Domnul înviat şi viu, cu care pot să vorbesc”. Pr. Cantalamessa a subliniat: „Frumuseţea şi plinătatea vieţii consacrate depind de calitatea iubirii noastre faţă de Cristos. Numai El este capabil să apere de rătăcirile inimii. Isus este omul desăvârşit; în El se află, într-un grad infinit superior, toate acele calităţi şi atenţii pe care un bărbat le caută într-o femeie şi o femeie într-un bărbat, un prieten într-un prieten”.
