Un coleg de clasă îşi aminteşte de Papa Ioan Paul al II-lea
09.05.2011, Roma (Catholica) - „Era în august 1944. Când a început revolta în Varşovia împotriva naziştilor, Cardinalul Sapieha a decis să adune studenţii la reşedinţa arhiepiscopală. Atunci l-am întâlnit prima oară pe Karol Wojtyla”, le-a declarat jurnaliştilor Mons. Kazimierz Suder, singurul care mai trăieşte din grupul de opt tineri care au urmat în clandestinitate seminarul organizat în timpul ocupaţiei germane asupra Poloniei de către perseverentul Arhiepiscop de Cracovia Adam Sapieha. „În timpul ocupaţiei naziste”, a explicat Mons. Suder, „când un bărbat îi mărturisea Cardinalului intenţia de a deveni preot, Cardinalul îi spunea ce să studieze acasă în secret. Nici unul dintre noi nu îi cunoştea pe ceilalţi”. A fost o măsură necesară după ce naziştii au găsit cinci tineri în seminarul pe care ei îl închiseseră; i-au arestat şi i-au împuşcat, în timp ce alţii au fost deportaţi la Auschwitz. După aceea, Cardinalul Sapieha a organizat seminarul în clandestinitate.
„Imaginea lui Karol din acea zi de august este încă adânc întipărită în amintirea mea”, a spus Mons. Suder. „Era un bun coleg. Nu avea probleme de comunicare”. Era „modest în a vorbi, deoarece prefera să asculte; îşi dădea opinia asupra unor probleme dar nu şi-o impunea, încerca să înţeleagă cealaltă persoană; nu a minţit niciodată”. Tânărul Wojtyla îşi împrumuta notiţele – fiecare pagină din caietele lui era marcată cu iniţiala lui Isus şi a Mariei – şi îşi ajuta cu bucurie prietenii în studiile lor, dar nu la examene. Unui coleg care l-a întrebat care este răspunsul la un test i-a spus: „Concentrează-te un moment, întreabă-l pe Duhul Sfânt şi apoi încearcă să dai singur răspunsul”. „Avea o privire senină”, a continuat Mons. Suder, „şi simţul umorului; îi plăcea să asculte glume”.
„După eşecul revoltei din Varşovia, preoţii care trebuiau să părăsească oraşul au venit la reşedinţa Arhiepiscopului şi le-am dat camerele noastre, şi am dormit cu toţii în camera de audienţe a Cardinalului, unde ţineam şi cursurile”. Această perioadă de viaţă comună care a continuat până la sosirea ruşilor în 1945 i-a apropiat pe mulţi dintre tineri. „Am aflat că s-a născut în Wadovice, că a venit în Cracovia cu tatăl său după ce toată familia lui murise, şi că după ce şi tatăl său a murit, în 1941, a decis că scopul vieţii sale este preoţia”. O altă caracteristică a tânărului Wojtyla care a rămas vie în amintirea colegului său a fost „sensibilitatea faţă de suferinţa umană. Le dădea săracilor tot ceea ce primea, dar cu mare discreţie, pentru a nu face un spectacol din generozitatea sa”.
„Mai presus de toate”, a adăugat Suder, „avea darul de a şti cum să se roage”. Aproape întotdeauna se ruga în genunchi cu rozariul în mână şi scapularul carmelitan la gât. Nu separa studiul teologiei de rugăciune; pentru el erau unul şi acelaşi lucru. După rugăciunea de seară rămânea în capelă cu manualul sau caietul de teologie. Conectarea studiului cu rugăciunea şi vice versa era una dintre caracteristicile sale”. Monseniorul a recunoscut cu umilinţă: „Nu am reuşit niciodată să dobândesc concentrarea pe care el o avea la rugăciune”. Wojtyla a fost consacrat preot la 1 noiembrie 1946. În ziua următoare a celebrat prima sa Liturghie în Capela Sf. Leonard din Catedrala Wawel, şi în 10 noiembrie în parohia din Wadowice. „În aceeaşi săptămână”, a arătat Mons. Suder, „Karol a plecat la Roma pentru doctorat, după doar doi ani de studiu în seminar”. Începea marea aventură care urma să contribuie la schimbarea istoriei ţării lui şi a lumii.
