Regulile pentru verificarea apariţiilor mariane disponibile în mai multe limbi

26.05.2012, Vatican (Catholica) - Pentru a-i ajuta pe Episcopi în determinarea credibilităţii unor presupuse apariţii mariane, Vaticanul a tradus şi publicat regulile procedurale din 1978, care până acum fuseseră disponibile doar în limba latină. „Normele privitoare la maniera de acţiune pentru discernerea presupuselor apariţii sau revelaţii” au fost aprobate de Papa Paul al VI-lea în 1978, fiind distribuite Episcopilor din toată lumea, dar fără să fie vreodată publicate sau traduse într-o limbă modernă.

În ultimele trei decenii au apărut însă traduceri neautorizate în diverse părţi ale lumii, susţine Cardinalul Wlliam J. Levada, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Dicasterul doctrinal „consideră că este oportun acum să publice aceste ‘Norme’, oferind traduceri în principalele limbi”, astfel încât „să ajute păstorii Bisericii Catolice în dificila lor sarcină de a discerne presupusele apariţii, revelaţii, mesaje sau, mai general, fenomene extraordinare ce par a fi de origine supranaturală”, scrie Cardinalul într-o notă din decembrie 2011. Această notă şi noile traduceri au apărut recent pe situl Congregaţiei, DoctrinaFidei.va.

Cardinalul Levada speră că normele „vor fi utile teologilor şi experţilor în acest domeniu al vieţii Bisericii, a cărui delicateţe cere o mai profundă atenţie”. Peste 1.500 de pretinse apariţii ale Mariei au fost raportate în lumea întreagă, dar în ultimul secol doar nouă cazuri au primit aprobarea Bisericii ca fiind demne de crezut. Determinarea veridicităţii unei apariţii cade pe umerii Episcopului locului, iar Congregaţia pentru Doctrina Credinţei indică paşii concreţi ce trebuie urmaţi de acesta. Recunoaşterea nu este niciodată rapidă, în unele cazuri durând sute de ani. Vizionarii şi martorii trebuie chestionaţi, iar roadele apariţiilor – convertiri, miracole şi vindecări – trebuie examinate.

Conform normelor, Episcopul locului trebuie să formeze o comisie de experţi, formată din teologi, specialişti în drept canonic, psihologi şi medici, pentru a-l ajuta să aprecieze faptele, integritatea mentală, morală şi spirituală, precum şi seriozitatea vizionarului, dar şi dacă mesajul şi mărturia lui nu conţine erori teologice sau doctrinare. Un Episcop poate ajunge la una din trei concluzii: poate să spună că apariţia este adevărată şi demnă de a fi crezută; poate să spună că nu este adevărată, ceea ce lasă deschisă calea spre un apel de contestare; sau poate să spună că pe moment nu ştie şi că are nevoie de ajutor suplimentar.

În ultimul caz, investigaţia este prezentată Conferinţei Episcopale din ţara respectivă. Dacă acest organism nu poate ajunge la o concluzie, problema este dusă mai departe Papei, care delegă Congregaţia pentru Doctrina Credinţei să intervină şi să dea sfaturi sau să îi numească pe alţii pentru investigaţie. Presupusele apariţii de la Medjugorje, din Bosnia-Herţegovina, sunt un exemplu de situaţie în care Episcopii ţării au cerut Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei să intervină. Congregaţia a stabilit de aceea o comisie internaţională în 2010, care să investigheze pretenţiile a şase tineri care spun că Fecioara Maria le apare zilnic începând din 1981. Presupusele apariţii continuă şi mii de persoane merg în fiecare lună în micul orăşel pentru a-i vedea pe aşa numiţii vizionari şi pentru a se ruga.

Papa Benedict al XVI-lea a reafirmat că Biserica nu cere niciodată credincioşilor să creadă în apariţii, nici măcar în cele recunoscute de Biserică. În nota sa, Cardinalul Levada îl citează pe Papa: „Criteriul pentru judecarea veridicităţii unei revelaţii private este orientarea spre însăşi Cristos”, astfel încât să nu îi îndepărteze pe oameni de Isus, ci să îi aducă la o comuniune mai strânsă cu Cristos şi cu Evanghelia. Prelatul citează şi din scrierile Sf. Ioan al Crucii, care subliniază că Dumnezeu a spus tot ce a avut de spus în persoana lui Isus Cristos, unicul Său Fiu. „Orice persoană care îl întreabă pe Dumnezeu sau doreşte o viziune ori o revelaţie, este vinovată nu doar de comportament prostesc, ci şi de jignirea Lui, căci nu îşi fixează privirea în întregime pe Cristos, ci trăieşte cu dorinţa după ceva noutate”, scria sfântul.

Aprobarea de către Biserică a unei revelaţii private este, în esenţă, modul Bisericii de a spune că mesajul nu este contrar credinţei şi moralei, că este licit să se facă public mesajul, „iar credincioşilor li se permite să îşi dea adeziunea prudentă” la acest mesaj, a afirmat Papa în exortaţia apostolică post-sinodală „Verbum Domini” din 2010.