LC: Prietenii noştri din ceruri
06.06.2009, SUA (Catholica) - În articolul „Prietenii noştri din ceruri”, apărut în numărul pe martie 2009 al revistei Lumea Catholica, tradus de Mariana Cristina, autorul Tim Staples răspunde la câteva dintre obiecţiile protestanţilor legate de rugăciunile adresate sfinţilor: „Dacă se presupune că ar trebui să ne rugăm sfinţilor, de ce Isus ne porunceşte să ne rugăm Tatălui în Matei 6,9?; Cartea Deuteronomului 18,10-11 şi alte versete din Sfânta Scriptură condamnă necromanţia. Dacă acest termen înseamnă „comunicarea cu cei morţi”, este condamnată rugăciunea prin mijlocirea sfinţilor; Dacă Cristos este unicul nostru mijlocitor, atunci de ce un creştin ar căuta mijlocirea sfinţilor? De ce să trec pe la sfinţi, când pot să merg direct la Cristos?; Oricum, ne este imposibil să ne rugăm sfinţilor, pentru că ar trebui să se identifice cu însuşi Dumnezeu pentru a fi capabili să asculte şi să răspundă la multele rugăciuni făcute în acelaşi timp!”
Mai întâi, Tim Staples clarifică: „În momentul în care catolicii spun că se roagă sfinţilor, se referă la ceva total diferit de rugăciunea adresată lui Dumnezeu. Folosim acelaşi cuvânt, dar fiecare rugăciune este diferită prin natura ei. Rugăciunea către Dumnezeu cuprinde şi adorarea cuvenită numai Lui. Rugăciunea către sfinţi conţine şi cinstea care le este datorată, dar niciodată adoraţia. În aceste sens, catolicii pot fi de acord cu protestanţii: rugăciunea adresată lui Dumnezeu este unică. Aici, problema este, cel puţin în parte, legată de semantică”. De asemenea, el face distincţie între necromanţie, adică „invocarea spiritelor celor morţi pentru aflarea viitorului”, şi rugăciunile către sfinţi. „Când noi, catolicii, ne rugăm sfinţilor, nu `invocăm` spiritele şi nu prezicem viitorul. De fapt, Biserica Catolică este în deplin acord cu Biblia când condamnă consultarea `mediumului` sau a `vrăjitorilor`”.
„Protestanţii care susţin că Dumnezeu interzice comunicarea în orice fel cu cei morţi se confruntă cu o mare problemă. Isus ar fi în mod clar vinovat în fragmentul din Luca 9,29-31: `Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu el: aceştia erau Moise şi Ilie care, apărând în măreţie, vorbeau despre plecarea lui care trebuia să se împlinească în Ierusalim`. Conform cărţii Deuteronomului 34,5, Moise era mort! Cu toate astea, Isus vorbea cu el şi cu Ilie despre cel mai important moment din istoria omenirii – Răscumpărarea. Nu este nicio contradicţie aici atâta timp cât se face distincţia, care este clară în Scriptură, între a merge la `medium` sau la `vrăjitori` pentru a invoca spiritele celor morţi, pe de o parte, şi a comunica – aşa cum a făcut Isus – cu cei cu care fie sperăm (dacă încă nu au fost canonizaţi) fie credem (dacă au fost canonizaţi) că au murit în prietenie cu Dumnezeu, pe de altă parte.
De asemenea, autorul arată că „Biserica Catolică ne învaţă că Isus Cristos este singurul nostru mijlocitor. El este unicul mediator, strict vorbind, pentru că este singura persoană din univers care poate media între cele două părţi care trebuie să fie împăcate. El este Dumnezeu, în consecinţă are puterea infinită necesară să îl înduplece pe Dumnezeu. El este om, deci poate face ispăşirea potrivită pentru păcatul omului. Deşi această mediaţie nu poate fi comunicată în sens strict, nu exclude existenţa unor mijlocitori secundari în Cristos, prin participare… De ce să apelez însă la sfinţi când pot să merg direct la Dumnezeu? Răspunsul nu este de forma ori/ori. Este şi/şi. Putem foarte bine să spunem: de ce i-aş cere fratelui meu întru Cristos să intervină pentru mine când pot să merg la Cristos, mijlocitorul perfect? Răspunsul catolic este: pentru că Dumnezeu ne porunceşte să ne rugăm unii pentru alţii… Dumnezeu, în planul său providenţial, a ales să se folosească de păcătoşi nedemni ca mine şi ca tine pentru a dărui fiecăruia harul şi vindecarea sa”.
