Alocuţiunea Papei la Universitatea La Sapienza
17.01.2008, Vatican (Catholica) - Un apel presant la a nu obosi în căutarea adevărului a fost lansat de Papa Benedict al XVI-lea în alocuţiunea pe care ar fi urmat să o rostească personal joi, 17 ianuarie 2008, în cursul vizitei la Universitatea La Sapienza din Roma, anulată din cauza încetării „condiţiilor presupuse pentru o primire demnă şi liniştită”, cum a explicat, într-o scrisoare către rectorul Renato Guarini, secretarul de stat Cardinalul Tarcisio Bertone. Textul Pontifului a fost citit de un profesor în Aula Magna a Universităţii La Sapienza, în cadrul inaugurării celui de-al 705-lea An academic al Universităţii întemeiate de Papa Bonifaciu al VIII-lea în anul 1303, şi a fost aplaudat îndelung de toţi cei prezenţi, în picioare, se arată într-o relatare de pe situl Radio Vatican.
În alocuţiunea sa, Papa a exprimat recunoştinţa pentru invitaţia de a veni la Universitatea La Sapienza, pe care o consideră „între cele mai prestigioase din lume” pentru „înaltul său nivel ştiinţific şi cultural”. „La Sapienza era într-o vreme Universitatea Papei, dar astăzi este o universitate laică” şi, ca atare, autonomă „de autorităţi politice şi ecleziastice”, „legată exclusiv de autoritatea adevărului”; şi în acest sens este o instituţie necesară pentru societatea modernă. În acest context, se întreabă Papa Benedict al XVI-lea, „ce are de făcut sau de spus Papa în universitate? Desigur, nu trebuie să caute să impună altora în mod autoritar credinţa, care poate fi doar dăruită în libertate”. Sarcina sa, în schimb, este „să menţină trează sensibilitatea faţă de adevăr”. Papa l-a citat pe Socrate, pe fondul întrebărilor căruia s-a născut primul germen al universităţii. Creştinii din primele secole, a amintit Papa, s-au recunoscut în „căutarea cu trudă a raţiunii pentru a ajunge la cunoaşterea adevărului întreg”. Pontiful a invitat la a nu pierde „curajul adevărului”, a nu se abate de la „căutarea adevărului” ci a rămâne „în mers cu cei mari care de-a lungul istoriei au luptat şi căutat, cu răspunsurile lor şi cu neliniştea lor privind adevărul, care trimite continuu dincolo de răspunsul individual”.
Adevărul, a preciza Papa, nu este niciodată doar teoretic. Citându-l pe Sfântul Augustin a amintit că „simplul fapt de a şti… ne face trişti”. De fapt „cine vede şi învaţă numai ceea ce se petrece în lume, sfârşeşte prin a deveni trist. Adevărul însă înseamnă mai mult decât a şti: cunoaşterea adevărului are ca scop cunoaşterea binelui. Acesta este şi sensul lui a se întreba în mod socratic: care este acel bine care ne face adevăraţi? Adevărul ne face buni şi bunătatea este adevărată: este acest optimism viu în credinţa creştină, deoarece ei i-a fost dată viziunea Logosului, a Raţiunii creatoare care, în întruparea lui Dumnezeu, s-a revelat împreună cu Binele ca Bunătatea însăşi”. Papa a amintit apoi „meritul istoric al Sf. Toma de Aquino” care „în faţa răspunsului diferit din partea Sfinţilor Părinţi din cauza contextului lor istoric” a pus în lumină autonomia filozofiei faţă de teologie şi prin urmare „dreptul şi responsabilitatea proprii ale raţiunii care se întreabă în baza forţelor sale”. Papa a afirmat că „filozofia şi teologia trebuie să se raporteze între ele‚ fără confuzie şi fără separare”.
„Fără confuzie înseamnă că fiecare dintre cele două trebuie să îşi păstreze propria identitate. Filozofia trebuie să rămână cu adevărat o căutare a raţiunii în propria libertate şi responsabilitate; trebuie să-şi vadă limitele şi tocmai în felul acesta şi măreţia şi vastitatea ei. Teologia trebuie să continue să se alimenteze dintr-un tezaur de cunoaştere pe care nu l-a inventat ea, care o depăşeşte mereu şi care, nefiind niciodată total epuizabil prin intermediul reflecţiei, tocmai din acest motiv pune mereu din nou în mişcare gândirea”. În acelaşi timp nu trebuie să fie separaţie: „filozofia nu începe din nou de fiecare dată de la punctul zero” al celui care gândeşte în mod izolat, în afara istoriei, ci se înscrie „în marele dialog al înţelepciunii istorice” fără „a se închide în faţa a ceea ce religiile şi în special credinţa creştină au primit şi dăruit omenirii ca indicaţie a drumului”. „Desigur, diferite lucruri spuse de teologi în decursul istoriei şi traduse în practică de autorităţile bisericeşti au fost demonstrate ca false de istorie, iar astăzi ne deranjează. Dar în acelaşi timp este adevărat că istoria sfinţilor, istoria umanismului dezvoltat pe baza credinţei creştine demonstrează adevărul acestei credinţe în nucleul său esenţial, făcând-o prin aceasta şi o instanţă pentru raţiunea publică”.
Papa a vorbit cu recunoştinţă de cuceririle omenirii în domeniul cunoaşterii şi al drepturilor omului. „Dar drumul omului, a adăugat el, nu poate niciodată să se declare încheiat şi pericolul căderii în inumanitate nu este niciodată eliminat”. „Pericolul lumii occidentale… este astăzi ca omul, tocmai având în vedere mărimea ştiinţei şi puterii sale, să capituleze în faţa problemei adevărului” cedând „presiunii intereselor şi atracţiei utilului”. Papa Benedict al XVI-lea l-a citat pe filozoful german Jurgen Habermas, care vorbeşte în domeniul politic despre „sensibilitatea pentru adevăr” adesea sufocată de interesele particulare. Mesajul creştin vrea să fie mereu „o încurajare în direcţia adevărului şi astfel o forţă împotriva presiunii puterii şi intereselor”. De aceea invită la a nu marginaliza în sfera privată credinţa „cu mesajul ei adresat raţiunii”.
De fapt, dacă raţiunea, mânată de presupusa ei puritate, devine surdă faţă de marele mesaj care îi vine de la credinţa creştină şi de la înţelepciunea sa, devine aridă şi „nu devine mai mare, ci mai mică”. Astfel, cultura noastră europeană, dacă se preocupă doar de laicitatea sa, „se desprinde de rădăcinile din care trăieşte” şi „nu devine mai rezonabilă şi mai pură, ci se descompune şi se fărâmiţează”. În fine, Papa Benedict al XVI-lea a revenit şi s-a întrebat: „Ce are de făcut sau de spus Papa universităţii?” Pur şi simplu acest lucru: „Să invite mereu raţiunea să pornească în căutarea adevărului, a binelui, a lui Dumnezeu şi, pe acest drum, să o solicite să întrevadă luminile utile ivite de-a lungul istoriei credinţei creştine şi să-l perceapă astfel pe Isus Cristos ca Lumina care luminează istoria şi ajută la a găsi calea spre viitor”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
