Cardinalul Barragan despre Fundaţia Samariteanul milostiv (II)
17.01.2008, Roma (Catholica) - În lume sunt două milioane şi jumătate de copii bolnavi de SIDA (90% concentraţi în Africa subsahariană) ce aşteaptă un răspuns care să le dea speranţă de viaţă. Fundaţia „Samariteanul milostiv”, cu sediul în Vatican, lucrează ca promotoare şi punte pentru ajutoarele permanente şi urgente. Preşedintele fundaţiei, Cardinalul Javier Lozano Barragan, a acordat un interviu agenţiei Zenit, în care aminteşte cum s-a născut instituţia voită de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2004 – şi confirmată de Papa Benedict al XVI-lea. Reproducem interviul tradus de pr. Mihai Pătraşcu în două părţi.
– De unde provin fondurile care ajung la Fundaţia „Samariteanul milostiv”?
– Sursa este întreaga Biserică Catolică. Invităm toate ţările, toate episcopatele, pe toţi credincioşii, să ne ajute. Şi le dăm datele necesare pentru a putea să trimită donaţiile lor. Noi suntem o punte. Pe baza preţului concordat cu un laborator – al cărui nume nu-l dau din motive comerciale – adică 217 dolari (circa 150 euro) pentru pacient pe an, primim donaţiile în contul nostru de la IOR.
Atunci când primim o cerere dintr-un loc determinat – de obicei Africa – trimitem această sumă Nunţiului, pentru a acoperi acele necesităţi specifice. Suma se transformă imediat în medicament. Laboratorul de care aminteam are filiale în foarte multe ţări ale lumii şi şi-a asumat angajamentul de a ne pune la dispoziţie profilaxia pentru pacienţi an de an. Deci, in loco, trimitem persoana interesată la laboratorul desemnat sau la punctul farmaceutic corespunzător şi-i cerem chitanţa pentru a dovedi buna folosire a fondurilor noastre.
– La ce folosesc antiretroviralele?
– Folosesc la prelungirea vieţii bolnavilor. Nunţiul din Ghana ne vorbea, în urmă cu câteva luni, despre un mic spital care avea 50 de morţi pe lună. După începerea ajutoarelor din partea Fundaţiei „Samariteanul milostiv”, sunt numai două decese pe lună, graţie antiretroviralelor. Aceste medicamente întăresc apărările organismului şi asta permite prelungirea vieţii până acolo unde permite progresul medicinei.
– În loc de a dedica o zi sau o campanie specială pentru adunarea de donaţii, „Samariteanul milostiv” a folosit timpul Adventului şi al Crăciunului pentru o simplă sensibilizare. Anul acesta tema specifică a fost aceea a copiilor: ei sunt marii uitaţi ai dramei SIDA?
– Ne concentrăm asupra bolnavilor de SIDA mai nevoiaşi. Şi cei mai nevoiaşi sunt copiii. Este teribilă tragedia micilor orfani din cauza SIDA sau deja afectaţi de boală. Recent în Uganda, la Kilongo, la graniţa cu Sudan, m-am întâlnit cu un grup numeros de persoane bolnave de SIDA. Superiorul misiunii de la spitalul din Kilongo mi-a prezentat 50 de copii – toţi mai mici de 10 ani şi orfani din cauza SIDA – ca să le vorbesc, să le inspir încredere şi să pot să le trimit medicamentele care să le permită să meargă la şcoală şi să ducă o viaţă mai mult sau mai puţin normală.
Problema orfanilor este oribilă: părinţii tineri ai acestor noi generaţii au murit şi copiii trăiesc cu bunicii. Dar aceştia nu au capacităţile fizice şi psihice necesare pentru a-i întreţine în toate necesităţile lor. Nu este rar să ne întâlnim cu o familie cu cel puţin 10 sau 15 copii. Dar bunicii nu reuşesc să se ocupe de mai mult de doi sau trei dintre ei. „Şi cu ceilalţi ce se întâmplă”, am întrebat; „trăiesc în starea de primitivitate?” Efectiv, da; ca nişte animale mici şi în curând se va vedea ce li se va întâmpla. Ne aflăm în faţa unei tragedii iminente: sunt circa două milioane şi jumătate de copii orfani bolnavi de SIDA în Africa în acest moment.
Donaţiile pe care le primim vin de la catolici şi de la persoane de bunăvoinţă. Şi desigur, nu mergem să-l întrebăm pe un bolnav care este credinţa lui înainte de a-l ajuta. Nu e vorba de campanii periodice. Tocmai pentru că, din păcate, nu există o perioadă determinată pentru contagierea cu SIDA, nici o perioadă determinată pentru ajutoare. Contagierea este cronică, permanentă. Şi astfel şi ajutorul ar trebui să fie cronic, permanent.
