Libertatea şi urmarea lui Cristos
01.07.2007, Vatican (Catholica) - Astăzi în Biserica apuseană a fost a XIII-a duminică de peste an. Ca în fiecare duminică Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu numeroşii pelerini veniţi în Piaţa San Pietro, pentru rugăciunea Angelus. Înaintea rugăciunii mariane Sfântul Părinte a ţinut un scurt discurs, redat în continuare după traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Lecturile biblice ale Liturghiei acestei Duminici ne invită să medităm asupra unei teme fascinante, ce se poate rezuma astfel: libertate şi urmare a lui Cristos. Evanghelistul Luca povesteşte că Isus „când a sosit ceasul să fie luat din această lume, s-a hotărât să meargă la Ierusalim” (Luca 9,51). În expresia „hotărât” putem întrevedea libertatea lui Cristos. El, de fapt, ştie că la Ierusalim îl aşteaptă moartea pe cruce, dar în ascultarea faţă de voinţa Tatălui se oferă pe sine din iubire. În această ascultare a Sa faţă de Tatăl Isus împlineşte propria libertate ca alegere conştientă motivată de iubire. Cine este liber mai mult de cât El care este Atotputernicul? El însă nu şi-a trăit libertatea ca arbitrarietate sau ca dominaţie. A trăit-o ca slujire. În felul acesta a „reumplut” cu conţinut libertatea, care altminteri ar rămâne „goală” de posibilitate de a face sau de a nu face ceva. Ca şi viaţa omului, libertatea îşi trage sensul din iubire. Cine de fapt este mai liber? Cine îşi calculează toate posibilităţile din teamă să nu piardă, sau cel ce se cheltuieşte „hotărât” în slujire şi astfel se regăseşte plin de viaţă prin iubirea pe care a dăruit-o şi a primit-o?
Apostolul Paul, scriind creştinilor din Galiţia, în Turcia de azi, spune: „Voi fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate, dar această libertate să nu fie cumva un pretext pentru a vă satisface egoismul, dimpotrivă, slujiţi-vă unii pe alţii prin iubire” (Galateni 5,13). A trăi după trup înseamnă a urma pornirea egoistă a naturii umane. A trăi conform Duhului în schimb este a te lăsa călăuzit în intenţii şi în fapte de iubirea lui Dumnezeu, pe care Cristos ne-a dat-o. Libertatea creştină este deci cu totul altceva decât ceva arbitrar; este urmare a lui Cristos în dăruirea de sine până la sacrificiul Crucii. Poate părea un paradox, dar culmea libertăţii Sale Domnul a trăit-o pe cruce, ca punctul culminant al iubirii. Când pe Calvar îi strigau: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!”, el a demonstrat libertatea Sa de Fiu tocmai rămânând pe acel instrument de supliciu pentru a împlini până la capăt voinţa îndurătoare a Tatălui. Această experienţă au împărtăşit-o atâţi alţi martori ai adevărului: bărbaţi şi femei care au dovedit că rămân liberi chiar şi într-o celulă de închisoare şi sub ameninţările torturii. „Adevărul vă va face liberi.” Cine aparţine adevărului, nu va fi niciodată sclav al vreunei puteri, dar va şti întotdeauna să se facă liber servitor al fraţilor.
Să privim la Maria Preasfânta. Smerită slujitoare a Domnului, Fecioara este model de persoană spirituală, pe deplin liberă pentru că este neprihănită, imună de păcat şi toată sfântă, dedicată slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui. Cu grija sa maternă să ne ajute să-l urmăm pe Isus, pentru a cunoaşte adevărul şi a trăi libertatea în iubire.
