Andrea Tornielli despre încurajarea oferită de Papă preoților
05.08.2019, Vatican (Catholica) - Într-un editorial intitulat „O scrisoare adresată fraților preoți pentru a-i încuraja și susține”, directorul editorial Andrea Tornielli ne propune un scurt comentariu la scrisoarea prin care Papa Francisc mulțumește pentru slujirea zilnică a numeroși preoți care, în orice parte a lumii, însoțesc poporul lui Dumnezeu. Redacția română a Vatican News a publicat traducerea comentariului: «Drama abuzurilor, strigătul consternat al victimelor care au suferit abuzuri de la cine nu s-ar fi așteptat vreodată apasă ca o povară pe umerii fiecărui preot. Există preoți care sunt priviți cu dispreț, cu suspiciune pentru greșeli pe care nu le-au comis dar care rămân asemenea unor răni sângerânde pentru întreg trupul eclezial.
Prin scrisoarea adresată preoților cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la moartea parohului de Ars [Ioan Maria Vianney], model de preot care s-a dedicat total slujirii poporului lui Dumnezeu, Papa Francisc – care, fără îndoială, nu s-a dat înapoi de la datoria de a denunța și de a mustra, când era necesar – răspunde mulțumind armatei tăcute de preoți care nu au trădat nici credința, nici încrederea. În această scrisoare, pe care a semnat-o la sediul Episcopului Romei – San Giovanni in Laterano – vrând prin aceasta să sublinieze că a scris-o în calitate de păstor și Episcop al Romei, Sfântul Părinte exprimă apropiere, încurajare, sprijin, consolare tuturor preoților din lume. Acelor preoți care, în fiecare zi, deseori cu suferință, reacționează la dezamăgire și neînțelegere, țin deschise bisericile și celebrează Sacramentele. Acelor preoți care – învingând tristețea și rutina zilnică continuă să se implice în ascultarea celui care are nevoie de un cuvânt. Acelor preoți care zilnic merg să își vadă credincioșii, dăruindu-se fără rezerve, plângând cu cine plânge și bucurându-se cu cine se bucură. Acelor preoți care trăiesc „în tranșee”, care uneori își riscă propria viață pentru a sta alături de poporul [care le-a fost încredințat]. Acelor preoți care trebuie să străbată, în canoe, teritorii extinse timp de zile întregi pentru a ajunge la vreun sat îndepărtat, pentru a merge în căutarea oilor care trăiesc izolate de propria turmă.
Există o măreție puțin istorisită în viața obișnuită a Bisericii. O măreție în măsură să înfăptuiască istoria chiar dacă nu va cuceri vreodată paginile manualelor sau lumina reflectoarelor. Este măreția slujirii celui care rămâne ascuns, a celui care se dăruiește fără protagonism, punându-și încrederea doar în harul lui Dumnezeu. Este măreția vieții dăruită altora de acei preoți „păcătoși iertați”, precum se definește Papa pe sine însuși, care – după ce au cunoscut și continuă să cunoască milostivirea, îi lasă lui Dumnezeu inițiativa și îl urmează prin slujirea propriilor comunități. Era nevoie de un cuvânt de încurajare, de stimă de apropiere. Era nevoie de un mulțumesc precum cel conținut în paginile scrisorii papale. Pentru ca durerea provocată trupului bisericesc de infidelitatea câtorva – cum s-a întâmplat cu teribila plagă a abuzurilor – să nu ducă la riscul uitării fidelității multora, trăită în ciuda atâtor eforturi și limite omenești. De aceea, Papa Francisc a dorit să mulțumească celor care și în prezent își oferă propria existență lui Dumnezeu, slujindu-l prin slujirea oamenilor și reînnoind acel „da” inițial al propriei vocații, păstrând memoria chemării primite.»
