Dreptul la adevărata istorie (comunicat)
28.08.2006, Bucureşti (Catholica) - Declaraţia Domnului Ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, cu privire la posibilitatea ca preoţii să divulge ceea ce a auzit în cadrul Tainei Spovedaniei, este un afront grav adus Bisericii şi adevărului istoric, probat de pleiada de martiri ai Bisericii.
Posibilitatea ca unii slujitori să fi avut contacte cu lucrători ai regimului comunist nu dă voie nimănui să speculeze asupra a ceea ce pentru creştini este sacru, respectiv, Taina Spovezii. Mărturisirea, ca Taină, este expresia cea mai concretă a Milostivirii Divine şi se ridică deasupra intereselor oricărui regim politic. Încălcarea secretului mărturisirii, în orice context s-ar face, este nepermisă şi atrage după sine o cenzură gravă din partea Bisericii, pentru toţi cei care au auzit conţinutul acesteia.
Biserica Catolică este de acord cu desecretizarea dosarelor care îi privesc pe slujitorii Bisericii, aşa cum a propus Preşedintele Traian Băsescu, în cadru CSAT. Acest fapt va aduce la lumină multe adevăruri legate de suferinţa Bisericii în timpul Comunismului, în mod special a Bisericii Catolice, persecutată în cel mai crunt mod. Au existat greşeli. Dar, în mod categoric, orice formă de acceptare obţinută sub presiune este departe de a avea vreo legătură cu încălcarea sigiliului Spovezii.
Afirmaţia Domnului Ministru este regretabilă pentru că pune într-o lumină negativă Biserica şi Tainele sale şi, fără dovezi, pare halucinantă. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, 28 august 2006)

Stim ca Securitatea era omniprezenta, deci nici Biserica nu a fost scutita, mai ales ca nici nu era vazuta cu ochi buni de catre regim. O repudiere fatisa a Securitatii ar fi atras dupa sine crime ingrozitoare (si asa s-au facut destule! ), mergand poate pana la interzicerea totala a functionarii Bisericii. Deci, vrand-nevrand, si preotii trebuiau cel putin sa para fideli institutiilor regimului. Nu puteai sa nu colaborezi! Problema grava s-ar pune in cazul in care unii preoti ar fi dat informatii despre anumite persoane (bune sau rele), ce ar fi putut fi apoi speculate de Securitate si s-ar fi rasfrant negativ asupra celor vizati. Totusi, nu putem crede ca au fost divulgate marturisirile credinciosilor de la spovada, chiar in cazul extrem in care, sa zicem, cineva ar fi marturisit ca a savarsit un pacat „impotriva securitatii statului„ (! ! )
Odata cu revolutia din decembrie 89 am asteptat la fel ca si multi conationali o „purificare„ a societatii româneşti de tot ceea ce trebuia dat la o parte. Ceea ce mie atunci mi se părea logic şi cred că trebuia făcut, adică să-i dăm la o parte pe vechii conducători îndoctrinaţi prin documentele PCR şi să iasă alţii în faţă care să ne conducă după principii noi spre o societate schimbată, din păcate nu a fost aşa. Deşi Biserica ortodoxă majoritară are un grad de credibilitate ridicat în sondajele de opinie, dacă sunt obiective şi corect întocmite, pentru mine personal nu pot să afirm acelaşi lucru. Spun aceasta deoarece un singur ierarh care a fost şi înainte a recunoscut public şi şi-a cerut iertare pentru că a colaborat cu organele de securitate, datorită poziţiei pe care o avea era necesar acest lucru spunea dânsul. Mai mult decât atât IPSS Corneanu a şi prezentat cu amănunte cazul în care a fost nevoit să sancţioneze un preot pentru că a „îndrăznit să se apuce să construiască o biserică împotriva directivelor autorităţilor de stat de atunci„. Un mitropolit cu foarte mult bun simţ care cunoaşte valoarea sincerităţii şi de ce nu chiar a „spovezii publice„ pe care a făcut-o.
Imediat după revoluţie am crezut în onestitatea lui Teoctist care a spus că se retrage în viaţa monahală şi vreo două luni a şi făcut-o până când regimul neocomunist a început să se aşeze din nou pe la noi. Dacă dânsul nu ar fi revenit la conducerea BOR aceasta în faţa multor credincioşi obiectivi ar fi avut o imagine cu mult mai bună, şi probabil gestul dânsului ar fi fost copiat şi de alţi ierarhi şi preoţi care nu cred că ar fi putut ocupa funcţiile pe care le-au avut fără să colaboreze cu securitate şi autorităţile de atunci.
Dosarele tuturor clericilor trebuiesc făcute publice şi cei ce au defectat încălcând sigiliul sacramental trebuiesc depuşi.
Ar fi interesant să se scoată la lumină şi dosarele preoţilor şi mai ales ale ierarhilor ortodocşi din perioada anilor 1945-1965, pentru a vedea cum s-a făcut trecerea la ortodoxie a uneaţilor şi colectivizarea prin unele locuri.
Bunul Dumnezeu să ajute să se facă dreptate tuturor celor care au fost persecutaţi în trecut, iar pe cei care au defectat să-i ierte, dar să-i cunoaştem, că sunt unii care prea ne sfidează şi azi.
Personal ma declar de acord cu publicarea tuturor dosarelor preotilor si ierarhilor, insa… nu este deloc frumos si civilizat sa sarim peste rand. Adica, ar trebui, ca sa fim cinstiti, onesti si consecventi, sa ne ocupam intai de dosarele tuturor oamenilor politici, care au primit votul nostru si in care ne-am pus in mod expres nadejdea ca ne vor scoate la liman. Avem dreptul sa stim macar acum pe cine am votat si daca mai merita sa le acordam girul sa nu. Orice gospodina buna cunoaste faptul ca o curatenie generala de calitate se face doar de sus in jos, pentru ca mizeria care pica de sus sa poata fi adunata apoi cu farasul si aruncata la gunoi. Haideti sa procedam corect si gospodareste (era sa spun „nemteste„) si sa facem odata curatenie generala si in ograda noastra. Asa sa ne ajute Dumenezeu!
Nu sunt eu omul fara pacat in masura sa judece dar cred ca este nevoie de divulgarea dosarelor preotilor. Cum de altfel doresc ca deconspirarea sa atinga si alte domenii politica, sport, invatamant, politie, S. R. I. Avem nevoie de o societate curata si sa ne vindecam astfel de pacatul de a fi acceptat un regim ateist chiar si prin tacerea noastra care de fapt era un legamant al minciunii.