„Scara lui Darwin şi scara lui Iacob nu se exclud”

24.08.2006, Rimini (Catholica) - Raportul dintre credinţă, raţiunea umană şi ştiinţă s-a aflat în centrul conferinţei Cardinalului Christoph Schönborn, Arhiepiscop de Viena, susţinută la întâlnirea de la Rimini promovată de Mişcarea Comunione e Liberazione, din perioada 20-26 august 2006. Timp de secole, a subliniat Cardinalul Schönborn, „creaţia a fost povestită ca geneză, ca istorie biblică”. Apoi, odată cu formularea tezei ştiinţifice asupra evoluţiei biologice, s-a afirmat tot mai mult o netă „situaţie de concurenţă”, evoluţionismul lui Darwin devenind o alternativă pentru creaţie. Pentru Arhiepiscopul de Viena însă, „scara lui Darwin şi scara lui Iacob nu se exclud”, „din contră, Învierea este punctul de sosire al evoluţiei”. Luca Collodi, trimisul Radio Vatican la Rimini, l-a intervievat pe Cardinalul Schönborn.

– Pentru ce societatea modernă se simte captivată de nu uşoara dezbatere ştiinţifică şi culturală care îşi are susţinători între evoluţionişti şi creaţionişti?
– Prima motivaţie priveşte cea mai fundamentală chestiune a vieţii umane. De unde venim? Viaţa noastră are sau nu un sens, o finalitate, o raţiune? Dacă totul este întâmplător, atunci viaţa nu are sens. Este deci o chestiune vitală. În al doilea rând, este provocarea lansată ştiinţelor naturale, care de două-trei secole se găsesc pe un drum învingător. Mulţi îşi dau seama astăzi că o ştiinţă fără reflecţie, fără metafizică, fără rădăcini profunde, fără o chestiune etică, devine periculoasă. După secolul XX, chestiunea bombei atomice, a bioeticii… toate aceste interogative nu pot fi rezolvate doar de ştiinţă, ci de o privire complementară care să indice şi limitele şi obligaţiile ştiinţei sau, mai degrabă, ale oamenilor de ştiinţă.

– De ce lumea ştiinţifică pare să privilegieze în schimb elementul evoluţiei biologice pentru a explica începutul vieţii pe pământ?
– Consider că este normal ca ştiinţele naturale să caute raţiunile mecanice, materiale, lanţul cauzelor naturale, pentru a explica fenomenele dezvoltării vieţii şi originii universului. Aceasta este tocmai metoda ştiinţei, aceea de a admite doar criterii de cantitate, criterii de măsură, de cifre. Însă pericolul constă în a gândi că aceasta este totul. Aceasta e doar o parte a realităţii, şi nu toată realitatea.

– Pentru Biserică, creaţia şi evoluţia pot coexista?
– Eu aş spune, la modul mai general, că orice adevăr este acasă în Biserică, în credinţă, deoarece credinţa şi adevărul, realitatea, nu pot fi opuse. În schimb, nu toate explicaţiile evoluţiei, ale devenirii lumii, vieţii, omului sunt compatibile cu credinţa. Explicaţia pur materialistă nu este compatibilă cu credinţa, dar se poate pune întrebarea şi dacă este compatibilă cu ştiinţa, întrucât din punctul de vedere al ştiinţei înseşi se rămâne mereu la nivelul cauzelor materiale. Dacă un om de ştiinţă susţine că aceasta este toată realitatea, trebuie să spunem că nu e adevărat, pentru că realitatea este mai amplă decât cauzele materiale. Dacă cineva spune: cauzele materiale sunt totul, atunci nu practică o ştiinţă exactă, ci face filozofie, religie sau negarea religiei. Trebuie să facem distincţie, deci, între teoria ştiinţifică a evoluţiei şi ideologia evoluţionismului, care vrea să explice totul doar prin cauzele materiale.

– În primele zile ale lunii septembrie, în formă privată, îl veţi întâlni pe Papa, împreună cu alţi foşti studenţi de teologie ai săi la Castelgandolfo tocmai pe aceste teme. Trebuie să ne aşteptăm la o reflecţie scrisă, în viitor, a Papei Benedict al XVI-lea pe această temă?
– Acest lucru nu îl pot spune, deoarece e responsabilitatea sa, dar cert este că invitându-ne să reflectăm asupra acestei tematici a ştiut şi a şi voit ca aceasta să nu fie un secret. Este important să se ştie că Sfântul Părinte reflectă asupra acestei chestiuni atât de importante. Publicarea relatărilor, a conferinţelor care se vor ţine cu această ocazie, o va decide Sfântul Părinte.