Cardinalul Pizzaballa în Joia Mare: Suntem aici pentru a celebra viața
02.04.2026, Ierusalim (Catholica) - Într-un context marcat de război și restricții, Patriarhul latin al Ierusalimului, Cardinalul Pierbattista Pizzaballa, a prezidat în dimineața Joii Mari, cu ușile închise, Liturghia in Coena Domini în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. În omilia sa, Cardinalul a spus: „Ne aflăm în locul în care o piatră a pecetluit cândva moartea. Și totuși, astăzi suntem aici pentru a celebra viața.” A reflectat asupra atmosferei din jurul acestui moment istoric particular din Orientul Mijlociu, spunând: „Există o tensiune pe care nu o putem ignora: afară, ușile Sfântului Mormânt sunt închise. Războiul a transformat acest loc într-un refugiu, un «interior» izolat de un «exterior» împovărat de frică și tensiune. Suntem aici ca într-un pântece de pace, în timp ce lumea din jurul nostru este sfâșiată, și am dori să putem schimba toate acestea.”
Fără a se abate de la acest context, Cardinalul a arătat gestul spălării picioarelor ca fiind inima Paștelui creștin. „Isus”, a spus el, „transformă gestul celui care pleacă în gestul celui care slujește. În logica lui Dumnezeu, exodul nu este o fugă departe de lume, ci o coborâre în lume, până în adâncurile ei. Mijlocul încins al lui Isus nu mai este semnul celui care fuge din sclavie, ci al celui care se face de bunăvoie sclav din iubire.” Din acest motiv, a continuat, „spălarea picioarelor nu este o lecție morală, nici pur și simplu un exemplu edificator, nici o scenă tandră. Este forma concretă a Paștelui lui Isus. Este modul în care Dumnezeu trece prin istorie. Este modul în care iubirea alege să intre în lume.
Reamintind dialogul dintre Isus și Petru proclamat în lecturi – „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu Mine” – Cardinalul a subliniat natura radicală a iubirii evanghelice. Aceste cuvinte, a explicat el, nu indică o simplă apartenență, ci o comuniune profundă: „Mă puteți admira, mă puteți urma… dar dacă nu acceptați acest mod de a iubi, nu veți intra în Paștele Meu”. De aici rezultă invitația de a ne lăsa iubiți de Cristos fără rezistență. În contextul actual al Țării Sfinte, marcat de violență și frică, poate că nu este posibil „să schimbăm marile mișcări ale istoriei”, dar este posibil „să decidem dacă să stăm alături de Cristos în modul Său de a fi în istorie: nu deasupra ei, nu împotriva ei, ci alături de ea”.
Pentru Biserica Catolică locală, „adesea o Biserică obosită, o Biserică pusă la încercare, uneori tentată să se apere mai degrabă decât să se dăruiască”, aceasta înseamnă să îmbrățișeze logica slujirii: „Domnul nu ne cere să fim puternici, ci să participăm la viața Sa. El nu ne cere să rezolvăm totul, ci să nu respingem modul Său de a iubi. Pentru că Biserica participă la Cristos nu atunci când este sigură, ci atunci când acceptă să participe la înjosirea sa de sine. A avea parte cu El, pentru noi, cei care trăim și mărturisim Evanghelia pe acest pământ, înseamnă să învățăm limbajul smereniei, limbajul aplecării.”
Cardinalul a încheiat cu o întrebare adresată întregii comunități: „Vrem să avem parte cu El? (…) Vrem să intrăm într-o iubire care se smerește? Vrem o mântuire care vine prin slujire?” O astfel de alegere devine un nou exod: „o trecere de la autoapărare la dăruire, de la frică la încredere, de la mândrie la comuniune”. Într-o Țară Sfântă rănită de război, Paștele, a spus el, începe prin a ne permite să fim iubiți și prin a învăța să ne aplecăm în fața celorlalți. „Astăzi”, a încheiat Patriarhul latin, „în timp ce celebrăm Euharistia, să cerem un har esențial: să ne lăsăm spălați, să ne lăsăm slujiți, să ne lăsăm iubiți fără condiții. Pentru că numai în acest fel putem avea cu adevărat parte de viața Sa. Și numai în acest fel viața noastră, puțin câte puțin, va lua forma Paștelui Său.”
