Sinodul Episcopilor: Concluziile grupului Anglicus B
14.10.2005, Vatican (Catholica) - Vineri după-amiaza, după două sesiuni de discuţii pe grupuri lingvistice – desfăşurate joi după-amiaza şi vineri dimineaţa -, în plenul Sinodului Episcopilor s-au prezentat concluziile. Pentru grupul B de limbă engleză (Anglicus B), concluziile au fost prezentate de Episcopul american Donald William Wuerl de Pittsburgh. „Noi recunoaştem că suntemîn principal o comunitate de credinţă, a căror membri cred în Domnul Isus şi astfel avem o identitate care este a noastră în şi prin Biserică, a cărei rădăcină este în Euharistie. Din acest motiv, luăm foarte în serios nevoia şi datoria pe care o avem să dăm mărturie despre Cristos şi despre modul în care înţelegem Misterul Divinei Revelaţii”, a spus prelatul, după care a prezentat concluziile discuţiilor.
„Discutând necesitatea celebrării Euharistiei în circumstanţele de astăzi, recunoaştem câteva aspecte valoroase. Primul şi cel mai important este acela că Euharistia este esenţială pentru Biserică. Este izvorul şi culmea vieţii şi misiunii ei. Şi totuşi, trebuie să luăm în seamă grava reducere a numărului de preoţi, în atâtea părţi ale lumii. De asemenea recunoaştem locul clerului căsătorit în Bisericile Răsăritene. Discuţiile noastre au subliniat faptul că celibatul nu este nici principalul şi cu siguranţă nici unicul motiv al acestei scăderi. De fapt societatea de astăzi trece prin crize în diferite domenii, inclusiv în ceea ce priveşte natura, durata şi vitalitatea căsătoriei. Lipsa unui angajament pe viaţă pare să fie laitmotivul reflecţiilor noastre asupra vieţii moderne.”
„Scăderea numărului de preoţi poate fi exprimată în numeroase moduri. Recunoaştem existenţa unor mici comunităţi împrăştiate şi imposibilitatea – aproape – a oferirii Euharistiei pentru acestea. Chiar şi acolo unde sunt comunităţi largi există o tensiune legată de disponibilul de preoţi. În lumina acestei situaţii actuale apare întrebarea: care sunt măsurile alternative? Privind situaţia, trebuie să exprimăm câteva observaţii. Prima ar fi evidenta nevoie de a încuraja vocaţiile la preoţie. Din prezenţa Bisericii într-o anumită regiune se aşteaptă apariţia unui cler indigen. Pe de altă parte, Bisericile locale trebuie să fie deschise la schimbul de preoţi. Aşa după cum a făcut în timpurile apostolice şi de-a lungul istoriei ei, Biserica încurajează şi acum spiritul misionar care îi îmbogăţeşte viaţa. Prin expresia de `solidaritate personală` se înţelege şi schimbul de preoţi, găsirea de moduri pentru sprijinirea preoţilor care merg dintr-o zonă în alta. Diaconatul permanent oferă o oarecare asistenţă. Trebuie să fie dezvoltat pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de astăzi, în special prin scutirea preoţilor de numeroasele îndatoriri administrative, educaţionale şi de slujire.”
„La final am discutat despre serviciile euharistice care acum iau adesea locul Liturghiei. Am subliniat realitatea teologică a misterului pascal, ce se diferenţiază ca şi completitudine şi calitate de orice alt serviciu religios în absenţa unui preot, şi am subliniat imperativul ca această distincţie să nu fie înceţoşată de practică. Reflecţiile noastre au întărit nevoia de a găsi nişte servicii religioase clare în locul Liturghiei, acolo unde este necesar. Apreciem faptul că în unele zone această reflecţie s-a făcut în mod creativ şi de folos. Liturgiile din Bisericile Răsăritene au fost apreciate pentru sacralitatea lor, noi căutând acum să găsim o balanţă cuvenită în liturgie între acţiunea noastră, aşa numita dimensiune orizontală, şi acţiunea de a fi atenţi la Dumnezeu, dimensiunea verticală.”
„Am tras concluzia că programele pentru preoţi, diaconi şi laici despre liturgie nu sunt doar utile ci şi necesare. Implicarea unor laici bine pregătiţi şi asumarea de programe parohiale de formare liturgică sunt încurajate. Cugetând la criteriile pentru o corectă inculturare, am ajuns la documente încurajatoare şi călăuzitoare precum `Ecclesia in Africa`, `Ecclesia in Asia` şi `Ecclesia in Oceania`. Încurajăm implementarea lor. În fine, ne exprimăm aprecierea pentru rolul pe care îl joacă comunităţile contemplative de femei şi de bărbaţi, care aduc mărturie tăcută despre împărăţia transcendentă ce ne este prezentată prin Euharistie.”

Citez: „serviciile euharistice care acum iau adesea locul Liturghiei„. Nu înţeleg!? Ce servicii euharistice iau locul Liturghiei? Unde anume se practică aşa ceva şi ce justificare poate să aibă?