Ultimele știri

Preşedintele irlandez la Papa Benedict

Preşedintele irlandez la Papa Benedict

Preşedintele irlandez Mary McAleese a fost primită în audienţă de Papa Benedict al XVI-lea, ocazie cu care au discutat despre importanţa rădăcinilor creştine ale Europei. Biroul de Presă al Vaticanului informează că Sfântul Părinte...

Papa invitat să se adreseze Parlamentului European

Papa invitat să se adreseze Parlamentului European

Papa Benedict al XVI-lea a fost invitat să vorbească în faţa adunării plenare a Parlamentului European de către preşedintele acestuia, Hans-Gert Pöttering. Invitaţia a fost adresată de Pöttering astăzi, când a fost primit de...

Cateheza lunara pentru familii

Cateheza lunara pentru familii

INTALNIRILE FAMILIILOR CRESTINE TEMA: CELE CINCI PORUNCI ALE BISERICII PENTRU FIECARE FAMILIE AZI Fiecare familie este invitata ca in fiecare ultima duminica din luna sa parcurga un drum de cunoastere si aprofundare a celor...

Scrierile Papei: succese comerciale

Scrierile Papei: succese comerciale

La o săptămână de la lansarea oficială, exortaţia apostolică postsinodală „Sacramentum Caritatis” se dovedeşte un succes comercial. Librăria Editură Vaticană (LEV) a anunţat, conform Radio Vatican, că au fost vândute peste 220 de mii...

Şeicul egiptean nu s-a mai prezentat în final

Şeicul egiptean nu s-a mai prezentat în final

Şeicul Mohammed Sayyed Tantawi, şeful Universităţii egiptene Al Azhar, şi-a anulat întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea, programată pentru 22 martie. Vaticanul nu a oferit nici un comentariu despre neprezentarea liderului islamic la întâlnirea...

Priorităţile catolice în spaţiul  media

Priorităţile catolice în spaţiul media

Formarea catolicilor pentru media şi comunicaţii este una dintre priorităţile Bisericii, afirmă preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale într-un mesaj citit în faţa Comisiei Media a Episcopilor Europeni. Această comisie îşi desfăşoară lucrările începând...

Anunţuri din Dieceza de Timişoara

Anunţuri din Dieceza de Timişoara

1. În zilele de 23 şi 24 martie 2007 la Parohia din Bocşa (jud. Caraş-Severin) va avea loc Conferinţa Naţională a Uniunii Asociaţiilor Caritative „Sf. Vincenţiu de Paul” din România. Programul conferinţei începe vineri,...