Cei trei sfinţi noi: Guanella, Conforti şi Castro
23.10.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a canonizat astăzi, în celebrarea din Piaţa San Pietro, pe Alois Guanella (1842-1915), Guido Maria Conforti (1865-1931) şi Bonifacia Rodriguez Castro (1837-1905). Guanella este fondatorul Congregaţiei „Slujitorii carităţii” şi al Institutului „Fiicele Sfintei Maria a Providenţei”. Conforti a dat naştere Societăţii pioase a Sfântului Francisc Xaveriu pentru misiunile externe; Rodriguez Castro este fondatoare a Congregaţiei „Slujitoarele sfântului Iosif”. Pr. Mihai Pătraşcu, după un material al agenţiei SIR, a tradus scurte biografii ale celor trei noi sfinţi. Le redăm în continuare.
Alois Guanella. Aşa de puternică era „mania” lui de caritate încât despre el spuneau: „Ori este un sfânt ori este un nebun”. Papa Paul al VI-lea l-a proclamat fericit la 25 octombrie 1965. Fondator al „Fiicelor Sfintei Maria a Providenţei” şi a respectivei ramuri masculine, „Slujitorii carităţii” (opera don Guanella), a fost deja în viaţă sfântul celor marginalizaţi, al tinerilor, al bolnavilor, al bătrânilor, al retardaţilor mentali, al celor diferiţi, al suferinzilor în general. Acestor „fii” a dedicat întreaga sa atenţie de părinte şi de păstor. Figură extraordinară de educator – proiectul său educativ bazat pe sistemul prevenirii este de o modernitate surprinzătoare – părintele Guanella a ştiut să conjuge în Opera sa spiritualitatea şi caracterul concret, reflecţia şi acţiunea, conform stilului samariteanului milostiv. În asta este forţa „reţetei” sale, a carismei sale.
Învăţăturile sale – o adevărată pedagogie a carităţii, a iubirii, a toleranţei – ar putea rezolva, dacă sunt aplicate, mai mult de un episod de insalubritate, de egoism social, de neînţelegere şi de indiferenţă la care ne este dat să asistăm zilnic. „Slujirea noastră – scria el – are ca scop mântuirea, binele, sfinţirea sufletelor; are ca scop, bun mijloc pentru primul scop, şi uşurarea necesităţilor corporale, internarea celor părăsiţi şi nevoiaşi pentru care lumea nu are o bucurie şi un zâmbet”. S-a născut la Fraciscio de Campodolcino (Sondrio) în anul 1842 şi a murit la Como în anul 1915. Hirotonit preot în 1866, timp de nouă ani a desfăşurat funcţiile de paroh de ţară, apoi s-a transferat la Torino, alături de don Bosco, căruia timp de trei ani i-a fost colaborator apropiat. Apoi a întreprins drumul său. Astăzi moştenitorii spirituali ai părintelui Guanella continuă opera fondatorului în 192 de case de asistenţă şi de primire gestionate în ansamblu de ramura masculină sau feminină şi răspândite în Italia şi în străinătate.
Guido Maria Conforti. Episcop şi misionar: iată „titlurile” mai nemijlocite ale acestui nou sfânt, proclamat fericit în 1996 de Papa Ioan Paul al II-lea. Arhiepiscop de Ravenna în 1902, la numai 37 de ani (s-a născut la Parma, Ravadese, în anul 1865), monseniorul Conforti după mai puţin de doi ani a trebuit să renunţe la funcţie datorită problemelor de sănătate. Sănătatea şubredă va fi „crucea” care îi va marca viaţa şi chiar mâhnirea lui, pentru că l-a împiedicat, încă de tânăr să îşi realizeze visul său: să devină misionar, în Orient, pe urmele lui Francisc Xaveriu. Însă o „cruce” care nu îl împiedică să dedice tot ceea ce îi rămâne din suflet şi fibră în dubla activitate de păstor şi fondator. Nefiind acceptat, datorită condiţiilor fizice şubrede, de nici un institut misionar, fondează el unul: Societatea Pioasă a Sfântului Francisc Xaveriu pentru misiuni externe – aceasta este denumirea actuală. Institutul este recunoscut de drept pontifical în 1921, când misionarii xaverieni lucrează deja în China şi unul dintre ei, Luigi Calza, ales Episcop, conduce vicariatul apostolic din Chengchow.
Între timp Conforti, numit de Papa Pius al X-lea coadiutor de Parma, i-a urmat în decembrie 1907 Episcopului Magani şi conduce Dieceza cu titlu personal de Arhiepiscop. O activitate pe care o va duce înainte cu fervoare până la moarte, la 5 noiembrie 1931, însă nu înainte de a fi voit să realizeze visul său: călătoria în China, în anul 1928, pentru a-i vizita şi a-i îmbrăţişa pe misionarii săi şi să cunoască tânăra Biserică crescută printre dificultăţi şi sacrificii de tot felul, inclusiv martiriul. „Misiunea ad gentes a fost unul din punctele fundamentale ale acţiunii apostolice a lui Guido Maria Conforti. A duce tuturor lumina lui Cristos a fost angajarea care i-a orientat toată viaţa. El a putut să trăiască în plinătate cele trei situaţii în care se desfăşoară unica misiune evanghelizatoare a Bisericii: îngrijirea pastorală a Bisericii locale, angajarea pentru misiunea ad gentes şi evanghelizarea celor care au pierdut simţul credinţei” (Papa Ioan Paul al II-lea). Astăzi misionarii xaverieni au devenit o Congregaţie internaţională. Au 169 de case şi misiuni răspândite în lume.
Bonifacia Rodriguez Castro. Noua sfântă s-a născut la Salamanca în anul 1837 într-o familie modestă dar profund creştină, cu părinţii care desfăşurau mici lucrări de croitorie. În anul 1874, în acelaşi oraş spaniol, graţie ajutorului iezuitului Francisco Javier Butina, a fondat „Slujitoarele Sfântului Iosif”, congregaţie care actualmente are casa generală în Italia şi 90 de case în Spania şi în alte ţări. Carisma institutului, lăsată ca testament spiritual de fondatoare şi dus înainte de „fiicele” sale, se rezumă în acest program simplu: „Conform modului de viaţă al lui Isus din Nazaret, să lucreze cu Maria şi Iosif, căutând sfinţirea celuilalt şi sfinţirea proprie în rugăciune şi în muncă, evanghelizând şi promovând tineretul muncitor şi sărac”.
De fapt, Bonifacia cunoştea îndeaproape lumea muncii, mai ales problemele tinerilor, îndeosebi ale muncitoarelor, pentru că ea însăşi imediat după ce a terminat şcoala, pentru a ajuta familia a început să muncească propriu-zis, confecţionând frânghii şi pasmanterie. În laboratorul său ajung alte tinere, atrase de stilul de viaţă al Bonifaciei care alternează lucrul cu rugăciunea şi apostolatul social în slujba altor muncitoare. Se naşte Asociaţia Mariei Neprihănite şi a Sfântului Iosif din care apoi, între diferite vicisitudini, va lua forma de congregaţie călugărească, recunoscută de drept pontifical de Papa Leon al XIII-lea în anul 1901. Bonifacia moare în oraşul spaniol Zamora la 8 august 1905, venerată ca o sfântă. În anul 2003 Papa Ioan Paul al II-lea a declarat-o fericită.
