Reafirmarea învăţăturii despre divorţ şi recăsătorire
02.12.2011, Roma (Catholica) - L’Osservatore Romano a publicat marţi, 29 noiembrie 2011, un eseu scris de Cardinalul Joseph Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVI-lea, care a caracterizat învăţătura Bisericii despre divorţ şi recăsătorire ca fiind fidelă învăţăturii lui Cristos. „Desigur, cuvântul adevărului poate să fie dureros şi incomod. Dar este calea spre vindecare, spre pace, spre libertatea interioară”, a spus Pontiful în 1998. „O pastoraţie care doreşte cu adevărat să ajute persoanele trebuie să se întemeieze mereu pe adevăr. Numai ceea ce este adevărat poate în definitiv să fie şi pastoral”, a afirmat el, citând cuvintele lui Cristos: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera”.
Articolul a fost republicat în contextul în care mai mulţi clerici germani au cerut revizuirea de către Biserică a înţelegerii ei privind căsătoria, precum şi a interdicţiei sale ca credincioşii catolici recăsătoriţi să primească Împărtăşania. Acum două luni, înainte de vizita de patru zile a Papei în Germania, preşedintele Conferinţei Episcopale Germane, într-un interviu pentru ziarul german Die Zeit, a declarat: „Ne confruntăm cu toţii cu problema privind cum putem să îi ajutăm pe oamenii în ale căror vieţi anumite lucruri au mers rău, şi între acestea se include şi o căsătorie eşuată. Este o problemă de caritate, şi vom discuta intens această problemă în viitorul apropiat”, a declarat Arhiepiscopul, întrebat fiind despre situaţia preşedintelui ţării, Christian Wulff, catolic recăsătorit care nu primeşte Împărtăşania.
Republicarea din L’Osservatore Romano a fost făcută în şase limbi diferite, cu subtitlul explicativ „Cu privire la câteva obiecţii împotriva învăţăturii Bisericii în privinţa primirii Împărtăşaniei euharistice din partea credincioşilor divorţaţi recăsătoriţi”. În textul său din 1998, Papa Benedict al XVI-lea – care era atunci prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei – a explicat că documentele recente ale Bisericii pe această temă „unesc în mod foarte echilibrat exigenţele adevărului cu acelea ale carităţii. Dacă în trecut în prezentarea adevărului uneori caritatea probabil nu strălucea suficient, astăzi în schimb este mare pericolul de a nu spune sau de a compromite adevărul în numele carităţii”.
Pontiful a arătat că învăţătura Bisericii este înrădăcinată în Scriptură, tradiţie şi raţiune. Din Scriptură, a prezentat în detaliu faptul că „învăţătura Biserici privind indisolubilitatea căsătoriei este fidelă cuvintelor lui Isus”. Continuând cu tradiţia, a explicat că a existat „un consens clar” în rândul Părinţilor Bisericii primare „în privinţa indisolubilităţii căsătoriei”, lucru care a diferenţiat creştinismul de societatea romană. În acelaşi timp, „credincioşii divorţaţi recăsătoriţi nu au fost niciodată admişi în mod oficial la Sfânta Împărtăşanie după un timp de pocăinţă”. Papa a adăugat că „practica Bisericilor Orientale despărţite de Roma, care este consecinţă a unui proces istoric complex, a unei interpretări tot mai liberale – şi care se îndepărta tot mai mult de cuvântul Domnului – a unor texte patristice obscure precum şi a unei influenţe neneglijabile a legislaţiei civile, nu poate, din motive doctrinale, să fie asumată de Biserica Catolică”.
„Biserica nu poate nici să aprobe practici pastorale – de exemplu în pastoraţia Sacramentelor – care ar contrazice porunca clară a Domnului. Cu alte cuvinte”, a explicat Papa, „dacă precedenta căsătorie a credincioşilor divorţaţi recăsătoriţi a fost validă, noua lor unire nu poate să fie considerată în nici o circumstanţă ca fiind conformă cu dreptul şi de aceea din motive intrinsece nu este posibilă o primire a Sacramentelor”. Prefectul de atunci al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei a răspuns şi la sugestia că Papa „ar putea eventual să desfacă o căsătorie sacramentală consumată, eşuată în mod iremediabil”. El a răspuns că „dacă Biserica ar accepta teoria că o căsătorie a murit atunci când cei doi soţi nu se mai iubesc, atunci ar aproba cu aceasta divorţul şi ar susţine indisolubilitatea căsătoriei numai în mod verbal şi nu ca o pe o realitate de fapt”.
În cele din urmă, el a răspuns celor care susţin că Biserica Catolică este exagerat de legalistă şi nu pastorală în această privinţă. Se susţine că „omul de astăzi n-ar mai putea să înţeleagă acest limbaj. Isus ar fi fost deschis faţă de necesităţile tuturor oamenilor, mai ales faţă de cei de la marginea societăţii. Biserica, dimpotrivă, s-ar arăta mai degrabă ca un judecător care exclude de la Sacramente şi de la anumite funcţii publice persoane rănite”. Ca răspuns, Papa a recunoscut că uneori „formele de exprimare ale Magisteriului eclezial nu par uşor de înţeles. Acestea trebuie să fie traduse de predicatori şi de cateheţi într-un limbaj care să corespundă diferitelor persoane şi respectivului lor ambient cultural. Însă conţinutul esenţial al Magisteriului eclezial în această privinţă trebuie să fie menţinut. Nu poate să fie diluat din presupuse motive pastorale, pentru că el transmite adevărul revelat”.
