Singurul martor aflat în viaţă care a văzut lacrimile Maicii Domnului de la Scăiuş
21.10.2014, Lugoj (Catholica) - Este cunoscut deja faptul că anul 2014 Eparhia de Lugoj l-a dedicat „Maicii Domnului de la Scăiuş”. Este un an jubiliar, pentru că s-au împlinit 80 de ani de când o icoană a Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş, jud. Caraş-Severin, a lăcrimat de două ori: la 30 septembrie şi 15 octombrie 1934. Cazul a fost studiat încă de pe atunci, prin constituirea unei anchete din partea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, condusă de PS dr. Alexandru Nicolescu, asistat de rev. canonic dr. Ioan Marianescu şi dr. Iuliu Raţiu, prim-notar consistorial în Lugoj, luându-se mărturii scrise sub jurământ de la martorii oculari. Situl BRU.ro publică mărturia unui credincios localnic care a văzut lacrimile ce au curs din Icoana Maicii Domnului în toamna anului 1934, mai precis în ziua de 15 octombrie, când a avut loc a doua lăcrimare.
Domnul Mircea Gheorghe Hoarcă are venerabila vârstă de 88 de ani, iar la vremea aceea era un copil în vârstă de 8 ani. Dumnealui a dorit să dea o declaraţie oficială legată de împrejurările în care era când icoana a lăcrimat pentru a doua oară. În acest sens, în ziua de 3 octombrie 2014, la locuinţa sa privată din Scăiuş, în faţa pr. Alexandru Ploştinaru, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj, notar ad casum fiind pr. ic. stavr. Iulian Hasciar, parohul locului, şi a d-lui arhivist Raimondo Mario Rupp, dl. Gheorghe Hoarcă a dat declaraţie luată sub jurământ despre această cauză.
Întrebat de pr. Alexandru cum a aflat de lăcrimarea icoanei, dl. Gheorghe a răspuns: „Eram în curtea şcolii, iar învăţătorul întârzia la lecţii, noi am ieşit în curtea şcolii pentru a ne juca, în loc să stăm în clasă. Ne jucam lângă grajduri, iar de acolo am putut vedea uşile de la biserica slovacă deschise, atunci dintr-o dată am încetat să ne mai jucăm, pentru a vedea cine vine sau cine iese. Cantorul Turchineac a venit de la el acasă direct la noi, la copii, certându-ne pentru faptul că ne-am dus să deschidem uşile la biserică. Noi am răspuns: ‘Mă rog, domnule Turchineac, nu noi am deschis uşile şi nici nu am văzut nimic.'”
„Atunci el s-a dus la vecina care era vis-a-vis de biserică să întrebe dacă cumva ne-a văzut jucându-ne lângă biserică. Vecina i-a spus că noi, copiii, nu am fost pe târnaţul bisericii şi nici în faţă. În acelaşi timp, două femei care vorbeau în poarta casei lui Andru au fost întrebate de dl. Turchineac dacă au fost cumva la biserică, ele spunând că nu au văzut pe nimeni. Atunci dl. Turchineac s-a dus la biserică şi a aruncat o privire înăuntru, pentru a verifica dacă cumva copiii nu au spart sau umblat pe acolo. Din nou a venit la femei şi la noi, copiii, pentru a ne întreba dacă nu cumva a fost crâsnicul pe acolo şi a lăsat uşa bisericii deschisă. Atunci dl. Turchineac a intrat din nou în biserică şi a strigat în gura mare către pr. Craşovan: ‘Părinte! Părinte! Veniţi fuga până aici!'”
„Părintele a ajuns repede şi dl. Turchineac i-a arătat icoana lăcrimând, zicând: ‘Părinte, Maica Precistă lăcrimează!’ Părintele a ieşit în pragul bisericii şi le-a chemat pe femeile din poartă: ‘Veniţi de vedeţi că plânge Maica Precistă în biserică!’ Iar noi, copiii, când am auzit, ne-am dus în faţa bisericii grămadă, liniştiţi, ca să vedem şi noi cum lăcrimează icoana. Atunci pr. Craşovan a ieşit din biserică şi ne-a pus doi câte doi, frumos în rând, şi ne-a zis: ‘Haideţi copii să vedeţi şi voi cum plânge Maica Precistă!’ Când noi am intrat, icoana avea deja lacrimi pe ambii obraji, până în zona pomeţilor. Se vedea dâra de apă ieşind din ochi, iar pe obraji, lacrimile erau de mărimea unui bob de grâu, de o culoare transparentă curată.”
Dl. Gheorghe afirmă că a văzut lacrimile cu ochii lui: „Dl. Turchineac stătea în partea dreaptă a icoanei, iar preotul ne dirija pentru a merge frumos spre icoană. Noi doar am trecut prin faţa icoanei şi se vedea clar cum erau două dâre de lacrimi, care curgeau în jos şi se opreau pe obraz sub forma unui bob de grâu. Icoana era închisă în rama ei de sticlă. În timp ce noi eram în biserică, a apărut învăţătorul Totir şi ne-a întrebat aspru ce căutăm noi acolo? Atunci pr. Craşovan i-a explicat că el ne-a chemat acolo, pentru ca să vedem cum plânge Maica Precistă, invitându-l şi pe el să vadă. Atunci învăţătorul ne-a spus să ne luăm cărţile şi să plecăm acasă. Preotul ne-a zis să mergem în tot satul şi să spunem la toată lumea că Maica Precistă din biserica slovacilor plânge. Noi ne-am dus şi am început să spunem la toată lumea. Lumea, puhoi din tot satul, mergea într-acolo de nu mai încăpeau de drum.”
Întrebat de pr. Alexandru ce sentimente a trăit, dl. Gheorghe a răspuns că: „l-a cuprins o frică mare şi lumea vorbea de un posibil război, despre cum Germania ar avea intenţia unui război”. Dl. Gheorghe Hoarcă crede că miracolul de atunci „a fost un semn să devenim mai buni, să ne apropiem de credinţă, de Dumnezeu, deoarece au urmat două perioade grele: al doilea război mondial, iar apoi comunismul. Cel mai dureros în comunism era că nu ni se permitea să mergem la biserică. Activiştii de partid umblau prin sat cu lista pentru a verifica care copii au fost la biserică, dându-le note proaste, interzicându-le să mai meargă la petreceri sau interzicându-le alte drepturi.” Miracolul lăcrimării icoanei de la Scăiuş a fost poate cel mai verificat miracol de la acea vreme şi drept dovadă stau declaraţiile celor aproximativ 150 de martori oculari luate sub jurământ.
Imagini
