Indulgenţe pentru Anul Vieţii Consacrate
28.11.2014, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte, cu ocazia Anului Vieţii Consacrate, va acorda indulgenţe plenare, în condiţiile obişnuite (Spovada sacramentală, Împărtăşania euharistică şi rugăciunea la intenţiile Pontifului Suprem) tuturor membrilor institutelor de viaţă consacrată şi altor credincioşi cu adevărat căiţi, mişcaţi de un spirit de caritate, începând din prima duminică de advent a acestui an până în 2 februarie 2016, ziua încheierii Anului Vieţii Consacrate. Indulgenţele pot fi oferite şi pentru sufletele celor decedaţi, aflaţi în purgator.
Indulgenţe se pot obţine în Roma, „ori de câte ori vor participa la întâlniri internaţionale şi celebrări determinate în calendarul respectiv al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, şi pentru o perioadă corespunzătoare de timp vor face reflecţii pioase, încheind cu Tatăl nostru, Mărturisirea de credinţă în orice formă aprobată în mod legitim şi invocaţii pioase către Fecioara Maria”.
De asemenea, se mai pot obţine indulgenţe în toate bisericile particulare, „în zilele diecezane dedicate vieţii consacrate şi în celebrările diecezane stabilite pentru Anul Vieţii Consacrate”, prin vizitarea „cu evlavie a catedralei sau a unui alt loc sacru desemnat cu consimţământul ordinariului locului, sau a unei biserici de convent sau a unui oratoriu al unei mănăstiri de clauzură, şi acolo vor recita public Liturgia Orelor sau pentru o perioadă corespunzătoare de timp vor face reflecţii pioase”, încheind din nou cu rugăciunile amintite mai sus.
„Membrii institutelor de viaţă consacrată care, datorită bolii sau altui motiv grav, nu pot să viziteze acele locuri sacre, vor putea la fel să obţină indulgenţa plenară dacă, prin dezlipirea completă de orice păcat şi cu intenţia de a putea îndeplini cât mai curând cele trei condiţii obişnuite, fac vizita spirituală cu devoţiune profundă şi oferă bolile şi necazurile propriei vieţi lui Dumnezeu cel milostiv prin Maria, cu adăugarea rugăciunilor de mai sus.”
Pentru a se facilita acest acces la obţinerea harului divin prin intermediul carităţii pastorale, penitenţiarul major, Cardinalul Mauro Piacenza, care a semnat decretul, le cere canonicilor penitenţiari, membrilor capitulari, preoţilor din institutele de viaţă consacrată şi tuturor celorlalţi care au facultăţile corespunzătoare pentru a asculta Spovezi să se ofere cu disponibilitate şi generozitate pentru celebrarea Sacramentului Reconcilierii şi să administreze cu regularitate Preasfânta Împărtăşanie bolnavilor.
