PS Mihai Frățilă: Milostivirea lui Dumnezeu dă forța de a schimba viața
22.10.2015, Vatican (Catholica) - Pentru o evaluare despre ceea ce a reieșit până acum la Sinodul despre familie, Radio Vatican l-a intervievat pe PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic al Eparhiei Sfântul Vasile cel Mare, din București, interviu apărut în traducere pe Ercis.ro.
– A fi la Sinod este mereu o experiență bogată, pentru că deși suntem puși în aspectul specific al Bisericilor locale, reiese că adevărul este unul în Biserica Catolică. Înaintea fiecărei situații, ceea ce este important este să ne întrebăm în fața Domnului despre modul în care trebuie să reafirmăm această alipire de Domnul și să dăm sprijin persoanelor, pentru ca să știe că dacă ei caută în fiecare zi binele, Cristos găsește mereu posibilitățile și situațiile pentru a ne face să ne întoarcem la El. Se vorbește mult, de exemplu, despre milostivire, dar milostivirea nu este simplă compasiune: milostivirea Domnului ne dă forța de a schimba viața noastră.
– A privi numai la ceea ce trăiește omul contemporan – s-a spus în aulă – uneori poate duce la riscul de a ne opri la o viziune pur sociologică a fenomenului. Ce se poate spune cu privire la această considerație? Dumneavoastră ce părere aveți?
– Biserica nu este schizofrenică față de lucrurile spirituale și față de lucrurile umanității noastre, ci are prioritatea de a sluji inimile și de a ține aceste inimi în jurul lui Cristos, pentru a nu pierde niciodată calea dreaptă. Este foarte important să nu încercăm să punem în locul Domnului problematicile noastre zilnice care nu au sens dacă nu sunt privite prin intermediul inimii Sale.
– Într-o societate care propune tot mai mult diferite modele de familie, cum poate Biserica să proclame adevărul despre familie? Este posibil să se vorbească despre adevăr într-un context cultural relativist?
– Numai cu o condiție, ca acest criteriu al adevărului, care este persoana Domnului nostru, să ne facă să punem pe al doilea plan toate celelalte priorități. Biserica trebuie să continue cu curajul credinței, să urmeze pașii lui Cristos. Și pașii lui Cristos vor trece cu siguranță în jurul Crucii, al Calvarului.
– Dumneavoastră ați dus în aulă mărturia Bisericii Greco-Catolice din secolul trecut. Doriți s-o împărtășiți cu noi?
– Biserica Greco-Catolică între 1948 și 1990 a fost complet suprimată. Conform spiritului lumii, timp de 41 de ani, procentul oficial al greco-catolicilor era de 0 la sută. În schimb, Biserica clandestină a rezistat, pentru că adevărul nu era o filozofie sau o dictatură culturală, ci era întâlnirea cu Domnul. Și în fața întâlnirii cu Domnul toate celelalte lucruri cad. Biserica merge adesea împotriva spiritului lumii care încearcă mereu să ne ducă spre lucrurile care se aseamănă cu adevărul, dar sunt minciuni. Pentru aceasta este multă nevoie de a vorbi clar. Mai ales în acest timp în care există o dictatură culturală care încearcă să impună modele străine de revelație, de Evanghelie. Trebuie să vorbim clar, deoarece credincioșii au nevoie să fie întăriți. Experiența Bisericii Greco-Catolice române a avut acest enorm sprijin din partea Domnului de a păstra alipirea de credință timp de 40 de ani de persecuție comunistă, tocmai pentru că se privea la Roma ca la leagănul credinței și al Evangheliei, care rămâne mereu alipită de inima și de voința Domnului.
– Deci o chemare reînnoită pentru Biserică de a vorbi clar într-o lume în care adesea cuvintele sunt deconstruite și private de semnificația lor, dacă nu deformate în semnificația lor…
– Desigur, valorile Împărăției lui Dumnezeu ori ne fac să ne ridicăm la profunzimea adevărurilor lor ori noi cu păcatele și slăbiciunile noastre le înjosim, le facem să coboare la nivelul nostru. Este important a păstra această claritate a limbajului, pentru că Evanghelia este simplă: Cristos ne-a spus că pentru a urma binele, pentru a urma adevărul, ne va duce în mod sigur și pe drumurile unde va trebui să dăm o mărturie extremă. Biserica din primele secole, dar și aceea care astăzi luptă spiritual în lume pentru a rămâne alipită de Domnul, de voința Sa, ne spune mereu că sângele martirilor păstrează această forță și această energie a Bisericii de a rămâne alipită de voința lui Dumnezeu și nu de alte realități, chiar dacă eventual sunt mai înfloritoare sau mai aurite, dar care nu sunt altceva decât false adevăruri și înșelăciuni.
