Papa Francisc către Biserica Italiei: Nu trăim o eră a schimbării cât mai ales o schimbare de eră
10.11.2015, Florența (Catholica) - Într-un amplu discurs adresat Bisericii din Italia, Papa Francisc a spus că adevăratul progres uman și eclezial se poate realiza doar când este întemeiat pe umilința și pe detașarea de putere exemplificate de Cristos. „Putem vorbi despre umanism numai pornind de la centralitatea lui Isus, descoperind în El trăsăturile chipului autentic al omului”, a spus Pontiful pe 10 noiembrie. I-a invitat pe cei prezenți să contemple fața lui Isus, care este reprezentată pe domul Catedralei Santa Maria del Fiore din Florența, într-o imagine a judecății finale.
Când privim la Isus, „ce anume vedem? Înainte de toate chipul unui Dumnezeu ‘golit’, al unui Dumnezeu care a asumat condiția de servitor, umilit și ascultător până la moarte”, a spus Papa. Fața lui Cristos amintește de „atâția frați ai noștri umiliți, făcuți sclavi, goliți”, a continuat el, explicând că Dumnezeu însuși a ales să își ia o față umană. „Și acel chip ne privește. Dacă nu ne înjosim nu vom putea vedea fața Sa. Nu vom vedea nimic din plinătatea Sa dacă nu acceptăm că Dumnezeu s-a golit.”
Sfântul Părinte s-a adresat participanților la a V-a Convenție Națională Eclezială a Bisericii Italiene, reuniți în Florența pentru cinci zile, tema fiind „Un nou umanism în Isus Cristos”. Peste două mii de persoane din 220 de Dieceze au venit la Florența pentru a fixa obiectivele și o agendă pentru Biserica națională pentru următorii 10 ani. Papa li s-a alăturat marți în cadrul călătoriei sale de o zi. După o scurtă oprire în Prato, oraș în apropiere, Episcopul Romei a făcut o vizită la baptisteriul Catedralei din Florența, înainte de întâlnirea cu miile de persoane din lăcașul de cult. În discursul său, referindu-se la tema întâlnirii, a spus că Isus Cristos trebuie să fie figura centrală atunci când ne gândim la un nou umanism creștin.
În loc să prezinte o imagine abstractă a acestui nou umanism, Papa Francisc a spus că dorește să prezinte „câteva trăsături ale umanismului creștin care este acela al atitudinii care este în Cristos”. A evidențiat trei trăsături, încurajându-i pe italieni să adopte o atitudine de umilință, de dezinteres față de puterea și autoritatea lumească, și în spiritul fericirilor. „Ele nu sunt atitudini provizorii ale sufletului, ci reprezintă forța interioară caldă care ne face capabili să trăim și să luăm decizii. […] Aceste trăsături ne spun că nu trebuie să fim obsedați de ‘putere’, chiar și atunci când aceasta ia chipul unei puteri utile și funcționale după imaginea socială a Bisericii.”
Dacă Biserica nu își asumă atitudinile lui Isus, „își pierde orientarea deoarece își pierde sensul”, a continuat Papa. Dar Biserica ține cont de aceste atitudini, „știe cum să trăiască la înălțimea misiunii ei”. „Atitudinile lui Isus ne spun că o Biserică ce se gândește la ea însăși și la propriile interese ar fi tristă. Fericirile sunt însă oglinda în care să ne privim, aceea care ne permite să știm dacă mergem pe cărarea corectă: este o oglindă care nu minte.” A citat din „Evangelii Gaudium”, subliniind că preferă o Biserică rănită, murdară de faptul de a fi pe drumuri, decât una care este preocupată să fie în centru și sfârșește captivă în labirintul obsesiilor și procedurilor.
Sfântul Părinte a avertizat Biserica din Italia legat de două ispite, străvechi erezii: pelagianismul și gnosticismul. Pelagianismul era credința eretică în baza căreia ființele umane pot obține mântuirea ele însele, fără asistență divină. „Ea determină Biserica să nu fie umilă, dezinteresată și fericită. Și face aceasta sub aparența binelui. Pelagianismul ne face să avem încredere în structuri, în organizații, în planificările perfecte pentru că sunt abstracte. Adesea ne face chiar să asumăm un stil de control, de duritate, de normativitate.” Și a subliniat că doctrina creștină nu este „un sistem închis incapabil să genereze întrebări, îndoieli, interogative, ci este vie, știe să neliniștească, știe să însuflețească”; are un chip, un trup care se mișcă și se dezvoltă: „doctrina creștină se numește Isus Cristos”.
Cealaltă erezie, gnosticismul, considera că lumea materială trebuie lăsată deoparte în favoarea celei spirituale. „Ea duce la încredere în raționamentul logic și clar, care însă pierde tandrețea trupului fratelui.” Diferența dintre transcendența creștină și orice formă de spiritualism gnostic, a spus el, „este în misterul Întrupării”. A nu îl pune în practică „înseamnă a construi pe nisip, a rămâne în ideea pură și a degenera în intimități care nu dau rod, care fac steril dinamismul său”. Este nevoie atât de oameni cât și de rugăciune pentru a trăi un umanism creștin umil, generos și fericit. I-a dat ca exemple concrete pe Sf. Francisc de Assisi și pe Sf. Filip Neri, spunând că dacă pierdem contactul cu credincioșii, noi înșine ne pierdem și nu ajungem nicăieri.
Le-a cerut Episcopilor să fie păstori. „Nimic mai mult: păstori. Aceasta să fie bucuria voastră: ‘Sunt păstor’. Oamenii, turma voastră, vor fi cei care vă vor susține.” Și a ilustrat cu o imagine: „Recent am citit despre un Episcop care era în metrou la ora de vârf și era așa de multă lume încât nu mai știa unde să pună mâna pentru a se sprijini. Împins din dreapta și din stânga, se sprijinea de persoane pentru a nu cădea. Și astfel s-a gândit că, în afară de rugăciune, ceea ce îl face pe un Episcop să stea în picioare sunt oamenii săi.”
A recomandat apoi Bisericii din Italia opțiunea pentru cei săraci, ca „formă specială de primat în exercitarea carității creștine mărturisite de toată Tradiția Bisericii”. Apoi capacitatea de dialog și de întâlnire: „A dialoga nu înseamnă a negocia. A negocia înseamnă a încerca să se scoată propria ‘felie’ din tortul comun. Nu aceasta înțeleg eu. Ci înseamnă a căuta bunul comun pentru toți. A discuta împreună, aș îndrăzni să ne enervăm împreună, să ne gândim la soluțiile cele mai bune pentru toți. […] Nu trebuie să ne fie frică de dialog: ba chiar tocmai confruntarea și critica ne ajută să ferim teologia să se transforme în ideologie.”
A avut un cuvânt și pentru tineri, îndemnându-i să depășească apatia și parafrazând 1Timotei 4,12: „Niciunul să nu disprețuiască tinerețea voastră, ci învățați să fiți modele în vorbire și în acțiune”. I-a îndemnat pe tineri să devină „constructori ai Italiei”, să lucreze pentru o Italie mai bună. „Vă rog, nu priviți de la balcon viața, ci angajați-vă, scufundați-vă în amplul dialog social și politic. Mâinile credinței voastre să se ridice spre cer, dar să facă aceasta în timp ce edifică un oraș construit pe raporturi în care iubirea față de Dumnezeu este fundamentul. Și astfel veți fi liberi să acceptați provocările prezentului, să trăiți schimbările și transformările.”
„Se poate spune că astăzi nu trăim o eră a schimbării cât mai ales o schimbare de eră. Așadar, situațiile pe care le trăim astăzi pun noi provocări care pentru noi uneori sunt chiar greu de înțeles. Acest timp al nostru cere să se trăiască problemele ca provocări și nu ca obstacole: Domnul este activ și în acțiune în lume. Voi, așadar, ieșiți pe străzi și mergeți la răscruci: toți cei pe care îi veți găsi, chemați-i, nimeni să nu fie exclus (cf. Mt 22,9). Mai ales însoțiți pe cel care a rămas la marginea străzii, ‘șchiopi, ologi, orbi, surzi’ (Mt 15,30). Așadar voi să nu construiți niciodată ziduri, nici frontiere, ci piețe și spitale de campanie.”
Legături
Imagini
