Speranță în Vinerea Mare, la slujba Prohodului Domnului, în Catedrala clujeană
11.04.2026, Cluj (Catholica) - Celebrările Săptămânii Mari au continuat în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, la fel ca în întreaga Biserică de rit bizantin, într-o atmosferă de speranță, reculegere și așteptare a marii sărbători. Zile ale Săptămânii Mari sunt, în acest an, și primele zile de aprilie, când întreaga natură reînvie și se îmbracă în flori de primăvară. Deși încep cu slujbe ale Vecerniei, aceste zile de curgere inversă a timpului se încheie în răsărituri de speranță și cânt de preamărire a Domnului.
În lumina Învierii ce străbătea de dincolo de Cruce s-a desfășurat, în Catedrala „Schimbarea la Față”, în Vinerea Mare, 10 aprilie 2026, slujba Prohodului Domnului. Ca la toate celebrările specifice acestei perioade a anului liturgic, studenții seminariști de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” au însoțit și susținut cu glasurile lor rugăciunea. Preasfinția Sa Cristian, Episcopul auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, s-a aflat în catedrală, împreună cu preoții, cu studenții și cu sutele de credincioși. Din încredințarea Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla, Ierarhul de la Blaj a condus oficiul prin care Domnul este înmormântat, și, la încheiere, a adresat tuturor un mesaj de speranță.
„«Este ceasul Vinerii Mari», a repetat Preasfinția Sa Cristian, „cuvintele Fericitului Nelucu Suciu, care în 1948, prorocea ceea ce urma să se întâmple pentru Biserica noastră, ceasul Vinerii Mari”. Aceste cuvinte, a continuat, par actuale și în lumea de azi, „o continuă Vinere Mare, o Vinere Mare plină de situații sau contexte care ne dau de gândit, ne înfricoșează”. Dar, a subliniat: „Așa a fost și pentru Nelucu Suciu, așa a fost și pentru Iuliu Hossu și pentru ceilalți cinci Fericiți Episcopi martiri greco-catolici, conștienți fiind de ceea ce se apropie, dar și mai conștienți de faptul că Dumnezeu nu îi părăsește niciodată pe cei pe care i-a ales și i-a chemat să fie ai Săi”. De aceea, a încurajat: „Toți cei care sunt în corabia Bisericii, trebuie să trăiască viața cu curaj și cu speranță, cu încredere, știind Cine este la cârma corabiei. Știm că suntem cu toții în aceeași corabie, în aceeași barcă, dar știm cine este Cârmaciul, cine este cel care conduce corabia. Știm că alături de Domnul Isus, corabia va ajunge la liman bun. Vedem deja malul unde se îndreaptă corabia vieții noastre și corabia Bisericii.”
Ierarhul a arătat acel „liman bun” -, pe care și slujba Prohodului Domnului Isus îl mărturisește, prin speranța ce este cântată, dincolo de jale, de jalea Maicii Sfinte, durerea unei mame care își pierde copilul, unicul său copil, dar speranța pe care Maria, «Icoana Bisericii», o cântă deja încă din această Vinere Mare -, este speranța Bisericii dintotdeauna: Și anume, că dincolo și după momentele de încercare, vine Lumina Învierii, vine lumina speranței”. Preasfinția Sa Cristian a amintit de lectura făcută în timpul celebrării, din Cartea Profetului Ezechiel (Vechiul Testament), despre învierea morților, despre cum oasele „vor prinde viață”: „Toată această mulțime mare de oameni trecuți la cele veșnice, vor învia. Acolo sunt toți strămoșii noștri, acolo este omenirea întreagă, acolo suntem și noi, așteptând cu toții revenirea Domnului. «Maranatha – Vino, Doamne Isuse», vino în lumea aceasta atât de zbuciumată, atât de tulburată, care te așteaptă. Vie, Doamne, Împărăția Ta!”
În Vinerea Mare, participând la slujba îngropării lui Isus, pentru credincioși este, totuși, „un început al speranței. Cântând Prohodul Domnului, noi, de fapt, mărturisim speranța pe care o așteptăm cu toții: Aceea a mângâierii inimilor noastre prin întâlnirea cu Isus Cel Înviat”. „Biserica nu ezită să spună de două mii de ani același adevăr, și anume să avem încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, să avem încredere în acel Cuvânt care rămâne stabil, care dă viață, sens și direcție existenței noastre. Și anume că El este stăpânul istoriei, El este Cel care conduce destinul și viața fiecăruia dintre noi și în El trebuie să ne punem toată speranța noastră. De aceea, îl însoțim pe Isus înspre mormânt, împreună cu Maica Sa cea Sfântă, împreună cu ucenicii înfricoșați care nu mai înțelegeau nimic și care aveau și ei nevoie să creadă în Învierea lui Isus, aveau și ei nevoie să fie mângâiați de Cel care le-a fost făgăduit, de însuși Maestrul și Învățătorul lor.” A adăugat: „Și trăim și noi în această așteptare: așteptarea întâlnirii cu Domnul în Grădina Învierii”.
A încheiat invitând la încredere și speranță: „Împreună cu confrații preoți și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Arhiepiscop Claudiu, vă dorim încă de pe acum, dumneavoastră tuturor, să pășiți cu încredere înspre speranța Învierii, împărtășind tuturor celor din familiile dumneavoastră și celor dragi pe care-i întâlniți bucuria Domnului Isus Cel Înviat”.
