Va fi ales un nou superior al iezuiților

26.09.2016, Roma (Catholica) - În luna octombrie va începe a 36-a Congregație Generală a Societății lui Isus, menită să îl aleagă pe noul prepozit general. Pentru a afla mai multe despre aceasta, pr. Antonio Spadaro SJ l-a intervievat pe părintele Adolfo Nicolás Pachón, actual prepozit în funcție, pentru numărul din septembrie al revistei iezuiților La Civiltà Cattolica (nr. 3989). Agenția Zenit a publicat câteva pasaje, traduse de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro.

– Cum vedeți situația Bisericii din Europa? Care sunt provocările și tensiunile principale care se trăiesc în acest continent? Care sunt riscurile care trebuie evitate?

– Nu sunt un expert în chestiuni europene și Europa în lume ocupă o parte foarte mică, deși importantă; deci îmi este foarte dificil să răspund la această întrebare. Cei ce știu mai multe vorbesc despre secularizare, despre criza de sens și de speranță, de lipsa de bucurie, în afară de aceleași probleme care din păcate cuprind și alte locuri, cum sunt sărăcia, șomajul, violența și așa mai departe.

– Reiese cu putere problema migrațiilor. Care este perspectiva corectă din care trebuie privit fenomenul?

– Cea a Papei. Există o situație de suferință și de excludere; dar suntem umani, așadar capabili de solidaritate și compasiune și prin urmare simțim această situație ca a noastră și căutăm împreună o soluție viitoare care să îi ajute cu adevărat pe toți. În fața soluțiilor parțiale, oricum vrem să împărtășim ceea ce avem. Atât timp cât nu vom găsi soluția completă și definitivă, putem împărtăși, deși aceste răspunsuri nu sunt ușoare.

Trebuie să ne amintim mereu că o comunicare între civilizațiile diferite are loc tocmai prin intermediul refugiaților și migranților. Lumea pe care o cunoaștem s-a dezvoltat așa. Nu a fost vorba numai de a adăuga culturi la culturi: a avut loc un adevărat schimb. Și religiile s-au răspândit așa. Migranții ne-au dat lumea, fără de care am fi închiși în cultura noastră, conviețuind cu prejudecățile noastre și cu limitele noastre. Fiecare țară riscă să se închidă în orizonturi foarte limitate, foarte mici, în timp ce grație lor inima se poate deschide și chiar țara însăși poate să se deschidă la dinamici noi.

– Dar aceasta nu implică a vedea lumea în manieră diferită?

– A venit momentul în care trebuie să se gândească omenirea ca pe o unitate și nu ca pe un ansamblu de atâtea țări separate între ele cu tradițiile lor, culturile lor și prejudecățile lor. Este necesar să se gândească la o omenire care are nevoie de Dumnezeu și care are nevoie de un tip de profunzime care poate să vină numai din unirea tuturor.

– Cu enciclica Laudato’ si tema ecologiei a devenit parte integrantă a doctrinei sociale a Bisericii. Societatea lui Isus a avut mult la inimă în acești ultimi ani tema ecologică. Care a fost reacția Dvs personală la această enciclică?

– Cred că intervenția Papei a fost rapidă și că tema nu putea să aștepte mai mult. Era într-adevăr urgentă. Toți avem nevoie de o nouă conștiință pentru a primi pozitiv inițiativele care apar pretutindeni pentru ocrotirea creației. Îndeosebi mă uimește legătura pe care Papa o pune între natură și problemele săracilor, care sunt primii care îndură consecințele lipsei noastre de grijă.

– Ce înseamnă pentru Societate a avea un Papă iezuit? Dacă Congregația Generală va accepta demisia Dvs, nu credeți că alegerea unui general al Societății, fiind un Papă iezuit, este o situație interesantă și foarte specială? În ce sens este așa?

– Înainte de toate, noi iezuiții credeam că este imposibil ca unul dintre noi să fie ales Papă la numai două sute de ani după suprimare și la treizeci și cinci de ani după intervenția papală asupra conducerii Societății. Odată ce a avut loc ceea ce era improbabil, asumă o semnificație specială alegerea unui superior general sub Papa Francisc, și el iezuit și care, prin urmare, cunoaște mulți iezuiți. Trebuie să spun că el, încă de la început, s-a arătat mereu foarte respectuos față de Constituții și foarte legat de modul de a acționa al Societății lui Isus, care este cu adevărat al său.

– În timpul interviului pe care mi l-a acordat în 2013, Papa Francisc mi-a spus că „iezuitul trebuie să fie o persoană cu gândirea incompletă, cu gândirea deschisă”. Ce înseamnă asta pentru Dvs?

– Înseamnă ceva foarte important și profund. Pe fundal este conștiința – uneori uitată sau întunecată – că Dumnezeu este un mister, ba chiar „este misterul misterelor”. Este evident că, dacă noi credem, nu putem să ne considerăm în posesia ultimului cuvânt despre Dumnezeu și despre toate misterele în care ne zbatem: persoana umană, istoria, femeia, libertatea, răul și așa mai departe. Gândirea noastră este mereu „incompletă”, deschisă la noi date, la noi înțelegeri, la noi judecăți despre adevăr etc. Avem mult de învățat de la tăcerea umilinței, de la simpla discreție. Iezuitul, așa cum am spus o dată în Africa, trebuie să aibă trei mirosuri: de oaie, adică al trăirii oamenilor săi, a comunității sale; de bibliotecă, adică al reflecției sale profunde; și de viitor, adică al unei deschideri radicale la surpriza lui Dumnezeu. Cred că asta e ceea ce poate face din iezuit un om cu gândirea deschisă.

– Care este locul Euharistiei și al Sacramentelor în viața iezuitului?

– Cu privire la Euharistie, noi am insistat atât de mult și atât de îndelung asupra Prezenței Reale încât am uitat multe alte aspecte care ating și se referă la viața noastră zilnică. Euharistia este un schimb de daruri: primim pâine ca hrană a noastră zilnică, luăm o porție din această pâine și o oferim lui Dumnezeu. Domnul transformă această pâine și ne-o redă nouă. Iată, Euharistia este un schimb de daruri care nu încetează niciodată și care poate schimba viața noastră. Euharistia ne ajută să fim generoși, deschiși. Sfântul Ignațiu a trăit această realitate și a luat deciziile cele mai importante în timpul celebrării Euharistiei. Mă uimește modul în care celebrează Papa Francisc: cu pauze, demnitate, într-un ritm care invită la meditație și la interiorizare. Iezuiții celebrează așa.

– În omilia sa în „Biserica lui Isus”, la 3 ianuarie 2014, Papa Francisc a spus: „Numai dacă suntem centrați în Dumnezeu este posibil să mergem spre periferiile lumii”. Care sunt astăzi aceste „periferii”, după părerea Dvs?

– Am fost convins mereu că provocările Societății lui Isus sunt aceleași ca ale omenirii, adică sărăcia, șomajul, lipsa de sens, violența, lipsa de bucurie. Întrebarea noastră este: cum ne adresăm acestor provocări? Și aici intră în joc factorul total, adică cel religios, care comportă această preferință față de „celălalt” și acel tip de dezlipire care permite mutarea spre locul unde se pierde siguranța cu care suntem obișnuiți.

Sursa: ITRC.ro