Papa Francisc, membru de onoare al Academiei Române

08.11.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a acceptat să fie membru de onoare al Academiei Române. Invitația a fost înaintată de delegația oficială a Academiei Române, în timpul audienței private acordată de Sfântul Părinte în dimineața zilei de miercuri, 8 noiembrie 2017, în Cetatea Sfântului Scaun. Suveranul Pontif a acceptat „din prietenie pentru România” înalta onoare oferită de Academia Română, însemnele academice urmând a fi trimise la Sfântul Scaun prin Nunțiatura Apostolică. Delegația Academiei Române a fost condusă de acad. Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei, fiind formată din acad. Cristian Hera, acad. Victor Spinei, acad. Bogdan Simionescu – vicepreședinți; acad. Victor Voicu – secretar general.
Academicienii români au fost însoțiți de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, membru de onoare al Academiei Române. Cu ocazia audienței private, delegația Academiei Române i-a oferit Papei Francisc un Album al Academiei, precum și Vechiul Testament în traducerea lui Nicolae Milescu, prima traducere integrală a textului biblic în limba română, realizată între anii 1661-1668, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta. Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif al Bisericii Catolice ales membru de onoare al Academiei Române, după Papa Ioan Paul al II-lea, devenit membru de onoare al înaltului for de știință și de cultură al țării noastre în anul 2001. (Angelus.com.ro)

Laudat sa fie Isus! Foarte frumoase gesturile: cel de oferire si cel de primire!